.

31 oct. 2012

Interviu cu Gigi

Interzis copiilor până sub 12 ani dacă sunt însoţiţi de părinţi cretini

- Alo, domnul Gigi?
- Da!
- Bună dimineaţa, de la blog vă deranjez.
- Deci mă deranjezi tu pe mine de la blog, de la blog mă deranjezi tu pe mine de dimineaţă, nu-i aşa?!
- Păi e 9.20, nu e chiar dimineaţă dimineaţă...
- Păi băăăăăh, cum adică 9.20 nu e dimineaţă, cum nu e dimineaţă? Dacă era 9.20 seara nu era dimineaţă, dar dacă e 9.20 dimineaţă atunci e dimineaţă, nu-i aşaaa?!
- Aveţi dreptate. V-am deranjat să vă întreb ce părere aveţi despre cei care nu acordă prioritate în sensul giratoriu. Cei care intră cu 70 la oră, fără să reducă viteza până la limita evitării oricărui pericol, adică aşa cum indică semnul de cedea...
- Deci ăia care nu acordă prioritateee, să-mi sugă pula şi ei şi ăla care le-a dat carnet! Aşa să le spui! Să-mi su puncte puncte pula şi ei şi ăla care le-a dat carnet!
- Domnul Gigi, dar nu pot să le spun aşa ceva...
- Păi băăăăh, m-ai sunat la 9.20 dimineaţa ca să-ţi spun ce părere am, nu-i aşa?
- Păi da, dar...
- Păi atuuuunci să le spui exact aşa: să-mi sugă pula ăia care nu acordă prioritate în sensul giratoriu şi, puncte puncte, să-mi sugă pula şi ăla care le-a dat carnet!
- Bine, dar vă puteţi exprima şi într-un mod mai civilizat...
- Civilizat mă exprim! Păi asta e civilizat! Băh băiatule, păi dacă vrei să mă exprim necivilizat mă exprim!
- Nu, lăsaţi aşa!
- Deci să-i fut în gură de zdrenţe pe toţi ăia care nu ţi-au dat prioritate şi să-mi sugă pula puncte, puncte toţi ăia care intră cu 120 la oră în sens şi trec ei primii pentru că nu mai au timp să frâneze!
- Chiar nu pot să le tansmit aşa ceva, domnule Gigi.
- Băi băiatule, băi hahalerooo, transmiţi exact aşa cum am spus eu, cu puncte puncte!
- Bine, o să încerc să transmit. 
- Aşa să faci, să transmiţi să-mi sugă pula cu puncte puncte!
- Ok, la revedere.
- Du-te-n pula mea cu puncte şi tu...

P.S.: Singurul vostru noroc e că nu mă prindeţi într-un camion! Iar vitele alea încălţate care nu cedează trecerea pentru că se grăbesc să-şi ducă odraslele la şcoală să aibă grijă: când s-o urca un camion pe voi nu mai ajungeţi nici la a doua oră, băga-mi-aş ce zice Gigi mai sus în gura voastră! Puncte, puncte

Nu, nu e un triunghi echilateral, e un semn de circulaţie, în punte punctele mea

30 oct. 2012

Căpşunarul şi maghiarii

Avem şi noi 15 maghiari şi toţi candidează

Am citit în Ziua de Constanţa. A scris Ada Codău mi se pare. Băh, să vedeţi ce chestie pe care eu n-o ştiam. Adică n-o ştiam nu pentru că n-o ştiam, ci pentru că nu mi-a trecut prin cap! Dacă mi-ar fi trecut prin cap că există UDMR la Constanţa, că avem candidaţi maghiari la Constanţa, că există maghiari la Constanţa, atunci ştiam cu siguranţă...

Acum că am aflat nu-mi vine să cred! Ultima dată când am auzit de maghiari la Constanţa a fost în armată. Erau doi, cei mai fericiţi oameni din unitate (în afară de noi, ăia cu pile, evident!). I-au făcut pe ăştia caporali doar ca să nu facă nimic, pentru că oricum n-ar fi putut face ceva. Nu se înţelegea nimeni cu ei, aşa că ce să le spui, ce să le faci?! Sunt sigur că vorbeau româneşte, dar au fost băieţi isteţi şi le-a mers figura. Bravo lor, la urma urmei nu e vina lor că i-a trimis statul să facă armata la Constanţa!

De atunci (nu mai ştiu când am făcut eu armata, prin 94 cred, habar n-am) n-am mai auzit de maghiari decât la televizor şi pe unde am mai umblat razna. Aşa că vă puteţi imagina şocul când am citit articolul! Deci avem 15 maghiari prin judeţ şi ăia candidează! 10 vor deputăţie şi 5 vor senătăţie! Eu n-am vrut să merg la vot, dar acum cred că o să-l votez pe unul/una dintre ei, măcar de curiozitate. Vreau să văd ce se întâmplă, vreau să văd ce poate face UDMR-ul pentru Constanţa! Ştiţi care e faza? Ăştia le au cu cererile de autonomie, cu federalizarea, cu chestiuni de genul ăsta. Eu n-am vrut aşa ceva, eram adeptul unei lumi unite, unde să nu conteze care, ce şi cum, dar dacă tot văd că lumea-i pupă-n cur pe ăia din Catalonia atunci merg şi eu o staţie. Vreţi autonomie? Vreţi federalism? Daaaaaa! Ok, atunci hai să votăm UDMR şi la Constanţa.

P.S.: Cred că sunt singurul constănţean din lume care a făcut campanie electorală UDMR-ului de la Constanţa, aşa că merit un premiu! Dar nu vreau gulaş că nu ştiu dacă-mi face bine la stom... Auzi, ia stai aşa, ia lasă nene, e bun şi gulaşul decât nimic!



29 oct. 2012

Căpşunarul şi chestiile

Ştiu că nu vă place lunea şi tocmai de aia...

În primul rând trebuie să vă anunţ că aseară nu am ascultat geaz, am ascultat bluz! Am aflat după aia ce am ascultat aseară la Club Doors unde a cântat Corneliu Stroe & Balkanamera Band. Eu credeam că am ascultat geaz, dar mi-au explicat şi mie cunoscătorii că nu era, era bluz. Ok, nu-i nimic, poate o să ascult geaz duminica viitoare, că cică ăştia de la Club Doors vor să organizeze în fiecare duminică seară de geaz... Sau de bluz... Sau nu ştiu de ce, dar oricum vor să organizeze ceva, aşa că staţi pe aproape că vă mai ţin eu la curent. Ah, un lucru este clar: indiferent dacă o să fie geaz, bluz, rock, folk etc nu vă luaţi bere fără alcool cum mi-am luat eu aseară... Nu ştiu de ce, dar nu se potriveşte...

Cum spuneam, azi e luni. Şi ca să înceapă lunea bine de dimineaţă ce credeţi că au făcut ăştia de la Digi24? Au dat nişte legături cu toate Digi-urile pe care le au prin ţară, printre care şi Digi 24 Constanţa (v-am zis doar că o să stau cu ochii pe voi ca pe butelie!). Aşa, şi ziceau ei că "să dăm legătura la Constanţa pentru ştirile locale" şi au dat. Când, hop, apare a noastră pe ecran şi începe să zică prima ştire locală: clasa pregătitoare va rămâne la grădiniţă şi clasa a noua la liceu! Am zis "hopaaa, să vezi că doar la Constanţa, că doar e ştire locală!", dar nu, cică în toată ţara! Am zis atunci "hopaaa, să vezi că a venit Abramburica la Constanţa şi a făcut declaraţii!", dar nu , Abramburica a făcut declaraţii, dar la Alba Iulia nu la Constanţa. Atunci am zis "hopaaaa!" şi atât. Au urmat două ştiri, una cu nişte popi şi una cu nişte zeci de tineri care s-au mascat de Halloween. Ce vreţi să vă mai zic, să vă zic iar "hopaaa"? Mai bine nu mai zic nimic, presa şi televiziunile locale au rămas la fel şi după apariţia Digi 24 Constanţa. Nu-mi ajungea TV Neptun care dă ştiri de la Baia Mare, acum avem şi Digi 24 Constanţa care dă ştire locală cu ce-a zis Andronescu la Alba Iulia... Ok, eu am răbdare, mai aştept...

Vorbea Mirela (n-o ştiţi, dar cum nici pe mine nu mă ştiţi chiar nu contează) de haine şi mi-am adus aminte să fac un apel. Vreau să fac un apel la motociclişti... În realitate nu la motociclişti vreau să fac apel, vreau să fac un apel la ăia care au motociclete (că sunt mai mulţi decât motocicliştii): băh, proprietarilor de motociclete, nu merge, băh fraţilor, geacă de motor cu pantaloni de trening, pe bune! Nu se potriveşte aşa, nu ştiu, e nepotrivit de tot! Pantalonul de trening merge la un pantof, la un sacou, dar la geacă de motor şi mai ales călare pe un Ninja, sau pe un R1 chiar nu merge... Nici pe un Hornet nu merge, ca să nu mai vorbim că nu are nici un fel de treabă cu un Pan European sau un Drag Star... Dacă vă urcaţi pe un Night Road cu pantaloni de trening cred că meritaţi să vă bată cineva cu biciul. Dar nu are rost să ne enervăm acum, să stăm calmi că a abia luni!

P.S.: În rest toate bune. A plouat, e bine pentru agricultură... Nu mai contează pentru agricultură? Eh, aşa e lumea, nu-i convine nimic. Dacă nu ploua ziceaţi că nu plouă, că trebuie să se scumpească alimentele, că nu ştiu ce...
Cască pentru motocicliştii cu pantaloni de trening...

27 oct. 2012

Ah, m-au plagiat!

Stați așa să mă dau și eu mare...

Cică să nu stea lumea pe Facebook că nu e bine, că te prostești, că o iei razna, că află hoții unde stai și vin să te răpească, că nu știu ce. Băh, păi dacă nu stăteam pe Facebook mai aflam eu că m-au plagiat ăștia de la Academia Cațavencu? Bine, nu ei direct, ăla care a făcut poza pentru ei, dar pe poză scrie numele lor așa că asta e. Bine, acum puteți spune ce vreți, că hater, că troler, că frustrat, că să-mi văd de viața mea, că să mă duc la muncă etc, dar realitatea spune altceva: ei m-au plagiat pe mine și nu eu pe ei! Dacă poza asta era pentru o lucrare de doctorat îi dădeam și în judecată...
21 IUNIE 2012 - POZĂ TRUCATĂ DE MINE (ADICĂ DE MINE)

19 OCTOMBRIE 2012 - POZĂ TRUCATĂ PENTRU ACADEMIA CAȚAVENCU DE UNU', ADICĂ DE UNU'
 Așa cum se poate observa 21 iunie 2012 este mai devreme decât 19 octombrie 2012, rezultă că 21 iunie mai mic decât 19 octombrie (2012 se reduce cu 2012), deci egal plagiat de plagiat! Q.E.D.!

P.S.: Băh, Revista Kamikaze n-ar fi făcut niciodată așa ceva!

26 oct. 2012

Căpşunarul şi condamnarea

Berlusca și-a luat 3 ani și 8 luni (așa se zice)

Bine, o să scape, dar nu asta-i problema, important e că în sfârșit cineva i-a dat în cap nenorocitului. Berlusconi a fost condamnat la 3 ani și 8 luni "in primo grado" cum se zice la italieni. E doar un prim pas, dar e un pas important după 10 ani de procese amânate, de neprezentări, de manevre avocățești, de legi "ad personam" și de alte căcaturi. Berlusconi este omul la care am auzit prima dată de "făcătura politică"! Băh, dar la ăsta era făcătură politică și când ținea un mafiot căutat internațional în casă și când declara Borsellino despre el că e un mafiot ordinar și când l-au fotografiat ăia cu curve la vilă și și când l-au descoperit ziariștii cu mega castel în Sardegna pentru care n-a plătit un cent de taxe în viața lui. Și nu numai, orice îi spuneai zdrenței ăsteia era făcătura politică a comuniștilor. Orice, idiferent ce, și dacă-i spuneai că e un frustrat ordinar care-și pune tocuri și se machiază ca să meargă să se întâlnească cu ăia la G7 tot comunist erai și îl atacai politic.

L-au condamnat pentru evaziune fiscală. Ca pe Năstase al nostru. Năstase care râdea cu gura până la urechi când l-a dat piticotul cu barca. Eram în Italia când a venit poponel în vizită la Berlusconi. Daaaa, erau un zâmbet amândoi! Mai mult ca sigur piticot îl învâța pe curuleț ce și cum să facă ca să se umple și el de bani! L-a învâțat bine, amândoi au făcut legi în așa fel încât și dacă merg la pârnaie tot rămân cu banii. Ok, nu-i problemă, bine că i-a oprit dreacu cineva înainte să se ducă naiba și România și Italia.

În rest nimic, noi ne căcăm pe noi în continuare. Acum vrem monarhie. Nu avem bani să asfaltăm 10 centimetri de stradă, dar vrem monarhie. În timp ce spaniolii și englezoii nu știu cum să scape de ai lor pentru că s-au săturat să plătească aiurea, noi vrem să-l punem pe ăla de 91 de ani să... Să nu se știe ce să facă, să doarmă pe el probabil, la fel cum dorm ăia în Parlament. Adică să avem și mai mulți din ăștia care dorm, cum se numesc, dormitori! Băh, nebunilor, lumea vrea o nouă formă de guvernământ, lumea vrea să voteze online, să-și spună părerea în legătură cu lucruruile care-o privesc în mod direct, să participe la viața politică altfel decât până acum. Lumea nu e împotriva politicii, lumea e împotriva politicienilor care au impresia că dacă i-a votat cineva pot face ce vor mușchii lor! Și voi ce vreți? Vreți un reprezentant al neanderthal-ului să vină la putere? Să vă iau puterea încolo și încoace. Să mă piș pe ea monarhie, republică, democrație și pe tot ce mai există la ora asta pe planeta asta locuită de nebuni. Ah, mai puțin pe elvețieni, că la ăia e altceva! 

P.S.: Are 91 de ani, mai dă-l în căcat de fosilă... O să-l puneți pe tron și moare dreacu! Și dacă moare să vezi lupte între moștenitori, ba că vrea ăla, ba ăla... Pe bune, așa e, am văzut eu într-un film! După aia trebuie să mergeți să faceți război între voi, să vă dați cu sabia-n cap... Știți să țineți o sabie-n mână?!
- Și zi dragă, cum e la pușcărie? E bine, să intru și eu?
- E bine, e bine! E mai greu când îți cade săpunul dacă nu ești obișnuit, dar te obișnuiești repede...


24 oct. 2012

Staţi aşa să vă spun eu

Revista Presei

Bună dimineaţa dragi internetctatori (este un termen nou pe care l-am inventat acum 2 secunde şi care defineşte o nouă categorie alături de radioascultători şi telespectatori), vă prezint Revista Presei. Ştiu că sunt mai mulţi care vă prezintă Revista Presei, dar trebuie să clarificăm un lucru de la început: eu nu sunt mai mulţi, ok?! Eu sunt eu, iar ăsta e Revista Presei al meu!
Ne-am lămurit? Suntem ok? Bun, hai să începem Revista Presei că am mâncat destul spaţiu de emisie...


Citim în cotidianul România Liberă de astăzi, la rubrica Licitaţii, că "Pricewaterhousecoopers Business Recovery IPURL şi RVA Insolvency Specialists SPRL, lichidatori ai Bankcoop BGCP SA - în faliment - anunţă cesionarea dreptului de creanţă asupra debitorului BOTEZATU CĂTĂLIN ADRIAN în sumă de 506965 USD şi 19231 lei cu un discount de 40%, respectiv la preţul de 304179 USD şi 11539 lei". În anunţ se mai spune că doritorii pot depune ofertele în plic închis până la data de 05 noiembrie 2012 pe undeva prin Bucureşti. 


Având în vedere ce am revistit în România Liberă să mergem să revistim un pic în Cancan-ul din 22 septembrie 2007 în care se scrie că "Cătălin Botezatu (cică lu' Bote îi place la cacofonie, aşa vorbeşte lumea) a fost iertat de către judecători pentru o datorie de aproape 550000 de dolari pe care o avea din 1994 la Bankcoop". Din această scriere rezultă că Botezatu stătea fără nici un fel de stres din 2007 până acum, adică exact până acum când m-am găsit eu să fac Revista Presei.

Mai vreţi să mai citim vreun ziar? Nu, nu-i aşa?! Ajunge pe ziua de azi. Gata, am discutat despre VIP-uri, despre finanţe-bănci, despre stres, despre licitaţii, ajunge... Dacă mai găsesc ceva interesant prin ziare vă mai fac eu şi altădată Revista Presei, dacă nu asta e, o să ne uităm la alţii care revistesc mai multe ziare decât mine...

P.S.: La câte cuvinte noi am inventat şi astăzi poate iau dreacu şi eu un premiu pentru inventatură... Iaute, am mai inventat unul!

23 oct. 2012

Căpşunarul şi visul american

Am visat că mă ştergem la cur cu steagul SUA, dar parcă nu eram eu!

Ştiţi şi voi cum e cu visele astea, nu vezi aşa cum vezi în realitate. Parcă eram eu care mă ştergeam la cur cu un steag SUA, adică ca şi cum mă vedeam pe mine cum ar veni. Dar m-am uitat puţin în stânga (sau în dreapta, nu mai ştiu exact) şi când m-am uitat din nou nu mai eram eu ăla care se ştergea la cur cu steagul!!! Nu, era chiar un american care se ştergea cu steagul SUA la poponeaţă (ca să nu repet cur)...

Şi parcă l-am întrebat de ce face asta, de ce-mi strică visul american pe care-l visez prima dată în viaţa mea?! Şi atunci el mi-a explicat că nu mai vrea să fie american, că renunţă la cetăţenie din cauza FATCA. "FUCKTA?", l-am întrebat şi el mi-a spus că e ceva de genul, dar mai exact este vorba despre Foreign Account Tax Compliance Act. Pe scurt o măsură a guvernului SUA care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2013 şi care prevede taxarea şmecherilor care au crezut că dacă-şi bagă banii prin paradisuri din astea fiscale gen Elveţia o să le meargă la infinit.

Fiind o măsură luată la scară planetară şi chiar universală, americanii cu bani ascunşi pe sub toate saltele mai puţin pe sub alea din America au început să tremure. Au comentat pe forumuri, au înjurat pe Facebook şi pe Twitter, dar nimic, Fiscul american a zis că n-a citit pentru că angajaţii lor nu au voie să stea pe internet în timpul programului (aiurea, vrăjeală de Buftea... pardon, de Hollywood). Aşa că americanii cu dublă, triplă şi chiar cvadruplă cetăţenie (în funcţie de câte ţări au avut nevoie să-şi ascundă lovelele) au început să renunţe la aia americană. Băh, dar renunţă într-un asemenea hal încât au început ăştia să se întrebe dacă nu cumva America o să rămână doar cu sărăcii de mexicani şi chinezi care nu plătesc taxe nici măcar în vis, nu mai vorbim în realitate. De români n-au zis nimic pentru că se ştie că românul plecat afară e praf şi plăteşte taxele la zi. Românii nu plătesc în ţară, dar când pleacă afară plătesc până la ultimul cent...

Cam asta e cu visul american. Am avut şi eu o dată-n viaţă un vis american şi ăla a fost de căcat. Oricum, un vis cică nu ţine mai mult de câteva secunde, aşa că nici nu sunt sigur dacă are mare importanţă. Dar recunosc că m-am simţit bine să citesc despre adevărata faţă a jegurilor alea de americani care la televizor pupă steagul, şi-l bagă prin toate filmele, visează american şi care, în realitate, când nu mai pot face şmecherii se şterg cu el la cur fără probleme... Patriot pe bani sunt şi eu, fraţilor! Şi eu recunosc, nu ca rahaţii ăia care se dau mari iubitori de ţară şi de popor şi când vine fiscul peste ei uită de statusul de pe Facebook cu "God bless America" şi alte căcaturi de genul ăsta...

22 oct. 2012

Căpşunarul şi scrisul pe blog

Am reuşit să scriu pe blog până la urmă


După câteva zeci de ore de pauză am reuşit în cele din urmă să scriu pe blog! Nu a fost uşor, m-am chinuit un pic, dar rezultatul este unul interesant (cred eu că o să credeţi voi). Dacă nu vă place cum am scris asta e, iar dacă nu vă place ce am scris tot asta e. Şi dacă nu vă convine ia mai lăsaţi-mă, băh, în pace! Iaute frate, după ce că-i moca mai faceţi şi figuri...

20 oct. 2012

Căpșunarul și volanul

Ce ABS, EPS, SSS, VMS, SOS etc, băh?!

Nissan a inventat ceea ce nu putea fi inventat! A furat de la avioane și a băgat pe mașini un sistem care o să vă dea pe spate: steering by wire! Gata, în sfârșit au început să se facă primii pași către mașinile viitorului.

Deci volanul nu mai este legat de roți prin legături mecanice! Practic e un senzor pe volan care înțelege ce faci tu cu mâinile și transmite totul unui computer de control. Nu știu exact ce se întâmplă acolo, o să vedeți voi de la anul când iese primul Infiniti cu așa ceva. Cică în 5 ani toate mașinile Nissan vor avea acest sistem.

VW a folosit în 2011 un astfel de sistem pe un concept, A2, dar Nissan va fi prima casă care va introduce chestiunea la modele de serie. Bravo lor de japonezi, tot ei scot omenirea din căcat, că dacă așteptăm la proștii de europeni... Europenii trebuie mai întâi să fure, să scoată Euro 8, Euro 9 etc și abia după aia să scoată ceva cu adevărat nou pe piață.

Un inginer de la Nissan, Masaharu Satou, a declarat că mulțumită acestui sistem volanul se va putea pune oriunde, sau chiar înlocui cu un joystick, ceva. Ce mișto o să fie! O să conduci matol și când te oprește miliția arunci volanul în spate la ăia care n-au băut! Vă dați seama ce față o să facă milițienii când o să vadă cum se ceartă ăia din spate care să conducă mai departe?!

P.S.: În România am înțeles că se lucrează la o nouă invenție în domeniul auto: o nouă taxă începând cu ianuarie 2013! Nu se știe despre ce este vorba pentru că e secret industrial și nu trebuie să afle nimeni, dar știți și voi cum e cu zvonurile astea...


18 oct. 2012

Cea mai mare ţeapă din istoria României

Cum să faci, băh, aşa ceva?

M-am uitat 10 minute la panarama aia de ieri. Aia cu USL pe stadion, pulii mei. Era Dragnea prezentator, o tâmpenie generală era. Intrau alde Ponta şi restul hahalerelor de ziceai că intră jucătorii de baschet pe teren la meciurile din NBA de stăteam eu noaptea să le văd în direct. Şi după prezentarea aia de circ apare copilu' lu' Voiculescu cu vocea lui piţigăiată şi ce credeţi că zice el? Jos Băsescu... Băh, ăştia sunt atât de proşti încât nici când sunt între ei nu ştiu să se distreze, frate!

Erau tot felul de babe prin stadion pe acolo, era prietenul meu Sorin Roşca Stănescu (mai vrei un miliard de lei vechi de la mine?) care se uita cu gura căscată la ce scotea pe gură Ponta, erau tot felul de din ăştia. Lângă scenă, sau ce dreacu era aia, se găseau reprezentanţii celui mai iubit judeţ de către uselişti: Olt! Acolo unde se votează USL de trei ori pe zi, mai regulat ca mesele! De mâncat doar de două ori pe zi, dar la vot se merge de trei ori.

N-am priceput ce-a vrut să însemne panarama aia de ieri. Un fel de studio mai mare de la Antena 3 unde s-au adunat ei între ei şi tot o dădeau cu Jos Băsescu. Pe Băsescu îl durea la 14 kilometri în spate, ăla era mahmur după parangheliile cu PPE, cu Merkel... Milioane de autocare, miliarde de babe, catralioane de plictisiţi aduşi cu forţa de pe la casele lor. Şi nimic! Ioc mici, ioc bere, ioc sacoşe cu ulei, ioc zahăr, nimic! Făceau unii mişto că cică le-au dat pop corn, dar eu nu cred că le-au dat nici măcar floricele de porumb.

În concluzie nu ştie nimeni ce-a fost panarama de ieri? Nimic, zero, se aruncă careva să tragă vreo concluzie? Ok, atunci o lăsăm aşa mai bine, nu mai discutăm că nu are rost să mai pierdem timpul...

P.S.: Eu chiar nu reuşesc să pricep şi chiar mă preocup! Ieri mi-am luat smartphone şi în teorie ar trebui să fiu mai deştept decât alţii şi să pot trage eu o concluzie, dar se pare că mai trebuie să-mi instaleze Dan Mincea nişte aplicaţii şi mă deştept mai mult! Sau poate din cauză că le-a instalat el... Băh, să vezi că Dan m-a păcălit şi s-a deşteptat tot el! Să-mi trag una-n gât cu fularul!

Băh USL-eilor, voi chiar nu realizaţi ce prostie aţi făcut? Chiar nu vă daţi seama? Păi ia uitaţi-vă la poza asta! Eh, nimic, nu realizaţi? Băăăăh, păi voi nu vedeţi ce mici sunteţi, ce insignifianţi?! Nu vedeţi că nici măcar nu vă vedeţi?!

15 oct. 2012

Căpșunarul și peneliștii

Băi liberalilor, să vă învăț să vorbiți, în pulii mei!

Bună seara dragi liberali de la PNL. Cu mine veți face cursurile de Limba și Literatura Becaliană, cursuri obligatorii începând de ieri cel puțin pentru peneliștii din București. Am încercat să vă fac niște cursuri din astea mai simple nu pentru că nu sunteți voi capabili să pricepeți ci pentru că n-am eu chef să pierd prea mult timp cu voi. 

Să începem cu noțiunile de bază:
1) "Satan e în luptă cu Hristos!". Asta trebuie s-o rețineți ca pe tatăl vostru, al nostru, al lor și al altora, ok? Este foarte important! Atenție că la sfârșit vă ascult!
2) Pe ăia de la PDL, Forța Civică, Noua Românie, PNȚCD etc nu mai trebuie să-i numiți "adversari politici" ci "hahalere ridicole și de rahat care lucrează în slujba lui Satana" și pe care trebuie să-i scuipați de trei ori când vă întâlniți cu ei prin studiourile TV și să vă faceți semnul crucii! 
3) "Muie", "Sugi pula pe partea economică", "Îmi bag pula în declarația de avere și-n tine", "Să-mi bag pula-n familia vostră să-mi bag de zdrențe!" etc nu mai sunt înjurături, ele devenind răspunsuri în cazul în care se trezește vreun jurnalist de la EVZ să vă ia la întrebări înainte de alegeri. 
4) "Zdreanță", "hahaleră" și variații pe aceste teme! Merg și împreună, dar e mai bine să nu le folosiți așa ca să nu rămâneți în pană de idei! Exemple: "zdreanță de zdreanță", "hahaleră proastă și sărăcie care ești" etc
5) Obligatoriu trebuie să faceți exerciții de răs. Da, exact cum ați auzit, trebuie să puteți râde ca proștii cel puțin 5 minute la fiecare intervenție în direct la radio sau TV. În ceea ce privește ziarele acolo e mai ușor, orice ziarist care se respectă fiind dispus (contra unei sume, evident) să scrie că ați râs în timpul interviului.

Așa cum v-am spus nu am prea mult chef de voi. Ajunge pentru început. Oricum, dacă învățați bine măcar astea 5 noțiuni de bază după aia vă prostiți destul cât să mai inventați voi 5. Hai, la învățat cu voi că v-am spus că vă ascult după aia. Președintele Căcărău și-a pus bază în voi ca să ajungă mare și tare așa că nu vreți să-l dezamăgiți. 

P.S.: Ăia care vor să devină naționali liberali olimpici să meargă pe YouTube să mai ia niște lecții suplimentare! Sunt gratuite și foarte bine prezentate chiar de către autor!


13 oct. 2012

Invenții

Am febră, cred că din cauza asta sunt atât de inspirat!

Zac la pat! A dat răceala peste mine. Nu putea să dea peste altcineva, m-a găsit pe mine mai fraier. Asta e, o să înving eu și de data asta. Dacă nu m-au doborât două războaie mondiale n-o să mă bată o răceală de doi bani. Cum stăteam așa în pat mi-a venit o idee de invenție! M-am târâit până la PC și acum o pun aici să vadă tot globul. Nu vreau bani, nu vreau glorie... Las invenția mea umanității să se folosească de ea! Sunt la fel ca ăla care a inventat penicilina: eu o dau omenirii gratis și peste câteva zile vine un șmecher și face bani cu ea!
P.S.: Dacă a mai inventat cineva așa ceva asta e, să fie sănătos. M-a luat durerea de cap, mă întorc în pat. Dacă-mi mai vin idei de genul ăsta revin...

12 oct. 2012

Căpșunarul și publicitatea partea trei

Pentru o mărire de salariu vă deranjez și eu

Către Daniela Luca,
Director de marketing si comunicare la Compania Debro Retail SA

Bună ziua. Mă numesc Răzbunarea Căpșunarului și am înțeles că dumneavoastră vă ocupați cu stabilirea strategiei de marketing și comunicare pentru România și Ungaria a brandului Debenhams și sincronizarea cu strategia generală a francizorului (Debenhams UK). Nu mă interesează despre Ungaria, despre România vreau să discutăm. 


Azi, pe la 13.30 trecute fix (cum zicea cineva care-l cunosc eu) am lăsat mașina într-o parcare cât să merg să plătesc cablu' și netu'. N-am stat mult că nu era coadă, dar a fost destul cât să mă trezesc cu o hârtie în parbriz, sub ștergător. Am mulțumit conducerii de partid și de stat că nu e amendă și am zis să studiez și eu reclama că era vorba de reduceri (eu când văd cuvântul reduceri mă emoționez imediat). Era cât p'aci să-mi dea lacrimile, dar când am realizat că e vorba de Debenhams mi-am revenit. Nu au ăia reduceri atât de mari încât să mă impresioneze până la lacrimi. Când am intrat prima dată la ei în magazin aveau țoale Made in China și erau mai ieftine. Acum au țoale Made in RPC și sunt mai scumpe... Probabil costurile sunt mai mari în RPC decât în China, cu toate că nu știu de ce am eu o presimțire că sunt cam aceleași.
Eram pe punctul să arunc flyer-ul când ce văd pe spate?! M-am uitat și nu mi-a venit să cred! M-am mai uitat o dată, am căutat pe partea cealaltă, am răsucit, am învârtit, nimic. În momentul ăla m-am decis să vă scriu pentru că nu se mai putea.
Deci doamna Daniela, vă rog să-mi spuneți și mie cum faceți să mă țineți la curent despre promoții? Și, mai ales, cum faceți să mă țineți la curent cu prioritate?! Înțeleg că tot ce trebuie să fac este să completez cu un creion sau pix datele mele și gata! Dar eu n-am nici creion și nici pix wireless, vă spun din start. Poate e hârtia wireless, nu știu nici asta, că nu scrie nicăieri. Sau poate mă urmăriți din satelit când scriu și dumneavoastră băgați în calculator?! Păi nu era mai simplu să intru pe Facebook sau pe Twitter și să vă completez acolo, ca să nu mai stați dumneavoastră să vă urcați în satelit, să mă urmăriți...

Sper că n-o să mă lămuriți niciodată și asta pentru că știți prea bine că nu aveți cum. Ah, am uitat, vă deranjasem pentru o mărire de salariu și nu am apucat încă să vă spun despre ce mărire este vorba: a salariului dumneavoastră! Vreau să solicit să vă mărească salariul! Că poate din cauză că aveți salariul prea mic băgați pe la lume pe la ștergătoare tâmpeniile astea. Mă gândesc că poate vă dau ăia prea puțini bani și vreți să-i faceți de rahat. Eu vă susțin, de aia am și cerut mărirea asta...

P.S.: Preventiv o să completez totuși rubricile alea. Poate, cine știe, data viitoare când mai plătesc cablu' îmi băgați sub ștergător și adresa unde trebuie să trimit hârtia completată. Oricum știu ce prețuri au ăia la Debenhams, dar așa, ca chestie...

11 oct. 2012

Căpșunarul și CCR

Ce băh, credeați că doar ăștia de la noi iau bani degeaba?

Știu că v-a ieși păr alb la c... La subraț am vrut să zic, dar nu știu cum se scrie. Subraț sau subbraț? Hai, bine, o las moartă. Știu că v-a ieșit păr alb în cap cu CCR-ul ăsta de la noi la faza cu Băsescu. Cu toate amânările alea, nu se înțelegeau, ba nu se întâlneau, ba nu veneau etc. Până la urmă au dat un verdict și drept răsplată și-au cumpărat niște mape de aur și nu mai știu ce ziceau ăștia prin ziare. Ce să-i faci frate, așa e la bugetari! Te duci de la 10 la 3 la muncă, găsești pe unu' dimineață să dai vina și nu mai faci nimic până a doua zi. Bine, dacă ești bugetar din ăla mic bagi ca ursu, dar eu nu de ăia mici vorbeam, vorbeam de ăia mari.

Nu vă enervați pe ăștia de la noi. Lăsați-i în pace că știm ce le poate pielea. Am găsit niște bugetari la CCR care muncesc! De fapt nu e CCR pentru că nu e la noi, e în Italia. Să zicem CCI adică Corte Costituzionale sau, mai pe scurt, Consulta. Rapizi băieții, incredibil de rapizi în luarea deciziilor, nu ca la noi. Imediat s-au adunat, au votat în unanimitate și au și trimis răspunsul Guvernului cu Poșta Prioritară. Dar ce zic eu Prioritară, cu aia Imediată au trimis răspunsul! V-ați prins, nu-i așa?! Da, e ușor de bănuit despre ce e vorba: CCR-iștii lor au tranșat super ultra mega rapid o problemă care-i ustura mai ceva ca ardeiul ăla iute, ăla roșu nu ăla verde! Guvernul italian s-a gândit să le taie din salariu bugetarilor cu salarii de peste 90000 de euro pe an pentru că e criză și nu prea mai sunt bani. Normal că nu e Constituțional așa ceva, deci nu se poate...

Vedeți ce rapizi sunt ăia în Occident? Nu ca la noi unde problemele stau nerezolvate cu anii. La ei imediat, țac pac, s-a rezolvat instantaneu. Nu se poate tăia nimic, mucles! Nu știu, zic și eu așa, oare dacă CCR-ul nostru ar avea de înfruntat o problemă de genul ăsta în câte secunde ar rezolva situația? Oare s-ar mișca mai rapid decât italienii, oare ar doborî un record mondial, ar intra în Cartea Recordurilor fără posibilitatea de a mai putea fi bătuți vreodată? Eu cred că da...

P.S.: Cică CCR-iștii italieni gata, au terminat programul de muncă de vreo 3 ore. Au plecat acasă. Aveau de rezolvat multe dar cică unui coleg judecător i s-a blocat Windows-ul și toată Consulta a plecat acasă în semn de protest. Bine că au muncit ieri și au stabilit că nu le poate tăia nimeni salariile că altfel se găsea dreacu careva să dea restart...



8 oct. 2012

Căpșunarul și Serbia

S-a născut o nouă Românie și Bulgarie

Geox a bătut mâna cu sârbii pentru deschiderea unei fabrici de încălțăminte la Vranje, o localitate pe lângă granița cu Macedonia. 1250 de oameni cică o să angajeze italienii de la Geox acolo, dar numai după ce vor face o investiție de 15,8 milioane de euro. Se vor produce 1,25 milioane perechi de încălțăminți, fabrica va fi cea mai modernă din Univers, iar producția și angajații se pot chiar dubla (evident dacă piața va avea chef de ei și de papucii lor). Foarte frumos, nu-i așa? Știu că n-o să-mi iasă faza asta pentru că știți deja despre ce este vorba, ați mai auzit chestii din astea, le trăiți pe pielea voastră de peste 20 de ani. 

Așa e. E o mare vrăjeală de Buftea. De la niște hahalere ca Geox nici măcar nu se putea aștepta cineva la vreo mare șmecherie. Ăștia sunt ăia care într-un interviu la Radio 24 au declarat că au făcut profit de 300 de milioane de euro și la întrebarea "câți italieni ați angajat la Geox?" au răspuns 13. Nici nu aveau cum să angajeze mai mulți având în vedere faptul că în Italia au doar birouri, fabricile fiind toate prin China și pe la mama dreacu. Fac o paranteză ca să vă spun că unul dintre conturile mele pe Facebook a fost închis tocmai din cauza unor zdrențe ca ăștia de la Geox! Am făcut o pagină care se numea "Made in Italy?" în care am invitat toate jigodiile alea care se băteau cu pumnu-n piept că apără moda italiană, că producția, că arta meșteșugarilor, că căcat, că pișat. Da la Versace (Santo, deputatul) până la Cavalli i-am invitat pe toți. Pănă la urmă mi-au ras contul pentru că pagina era tragică deși o făcusem să pară destul de comică la prima vedere:) Am luat de pe paginile de internet ale unor mărci de prestigiu din moda italiană datele referitoare la fabricile pe care le au în Italia. Cum nu mai aveau nici una se vede că i-a deranjat treaba și m-au reclamat la Facebook pentru nesimțire.

Așa și cu Geox ăștia. Cică 15,8 milioane de euro de investiție. Și mai sunt și idioți încât lasă la liberă pentru presă informația conform căreia statul sârb plătește 9000 de euro pentru fiecare vecin angajat de ăștia de la Geox. Păi la 1250 de oameni pe care au promis că-i angajează în primă fază rezultă că mai investesc în realitate un rahat de 4,55 milioane, pentru că 11 și ceva le plătesc tot proștii de sârbi. Și plătesc 9000 de angajat în condițiile în care Geox o să plătească salarii de 200 de euro pe lună că doar nu credeți că au venit aici ca să dea salarii prea mari față de ce dădeau prin China. 

Ăsta e estul europei. Țări de sclavi, pline de dobitoci, unde cu o șpagă de doi bani devii mare investitor când în realitate tu ești un șnapan ordinar care nu ești înghițit în propria țară. Am uitat să vă spun că toată emisiunea de la Radio 24 a fost un mișto continuu făcut de realizator la adresa rahaților de la Geox. Bine, ăla a rămas cu mișto-ul, ăia au rămas cu banii și cu fraierii, dar măcar acolo nu-i consideră nimeni mare brânză așa cum sunt considerați pe unde dreacu mai merg ei să  "investească".
Greenpeace s-a luat de ei și a reușit să-i facă să renunțe la achiziții de piei de la Bertin, o firmă responsabilă de tăieri masive de copaci prin Amazon. Vorba aia, jegoșii la jegoși trag...

7 oct. 2012

Căpșunarul și eroii

Propun ridicarea imediată a unui monument


Acest material se adresează în principal constănțenilor, mai exact autorităților locale și în special domnului primar Decebal Făgădău! Ce, nu e Decebal Făgădău primarul Constanței?! Dar cine e?! Radu Ștefan Mazăre? Hai băh, terminați cu glumele astea... 

Deci fac un apel la toată lumea să strângem niște bani și să ridicăm un monument pentru niște oameni care chiar merită! Deși nu le-nghit să se implice și ONG-urile în treaba asta, să organizeze niște strângeri de fonduri că se pricep la chestiunile astea. Să inventeze niște brățări din alea de cauciuc, niște insigne de pus în piept, orice e bine venit dacă iese un bănuț pentru monumentul ăsta. Trebuie neapărat, nu se mai poate să trăim indiferenți la suferința oamenilor ăștia care luptă pentru noi, pentru mine, pentru tine, pentru vecinii tăi, pentru soacra ta etc. Nu știți despre ce e vorba? Păi nu aveți de unde să știți pentru că nici eu n-am știut, iar dacă nu vă spun eu de unde dreacu să aflați chestii de genul ăsta?!

Acum ați priceput? Realizați că oamenii ăștia se luptă în fiecare zi pentru noi? Băh, nesimțiți suntem, nu-i așa?! Să ne fie rușine nouă, tuturor constănțenilor, că am stat și ne-am uitat la oamenii ăștia de la Carrefour fără să le dăm măcar o mână de ajutor. Un mulțumesc măcar, un pahar cu apă, un covrig băh! E un leu un covrig, nici măcar unul din ăla nu le-am dat!

Voi ăștia care nu sunteți din Constanța nu vă râdeți, că sunt sigur că sunteți la fel de otrăvuri ca și noi! Mai ales ăia care aveți Carrefour-uri prin zonă! Ah, iaute, băh ăștia din Drobeta, văd că Ionela asta din poză e de la voi! I-ați dat voi la fata asta un pahar de suc când merge la luptă cu prețurile pentru voi? O îmbărbătare, o palmă prietenească pe spate, pe cur, o vorbă bună? Vedeți, băh, ați fost la fel de nesimțiți ca și noi ăștia de la malu' mării.

Dar lasă, acum că v-am spus sunt sigur că vom rezolva situația, ne vom revanșa. Propun chiar un mausoleu, ceva mare, sunt sigur că există și căzuți la datorie în lupta asta, eroi necunoscuți pe care nu-i cunoaște nimeni. Să facem și un obelisc, un muzeu, un regizor bun să facă un film, să se scrie cărți...

P.S.: Cred că din cauza asta au vrut ăștia de la Carrefour să plece din România! Păi la ce prețuri mari sunt cred că au avut o grămadă de pierderi în rândul angajaților. Și pulii mei, la salariile pe care le iau ăștia în marea distribuție de unde dreacu atâția luptători?!

6 oct. 2012

Căpșunarul și învingătorii

Binele învinge răul numai în capul nostru!

Primele semnale de alarmă s-au tras prin vară! Deși ciudat, chiar în perioada în care Soarele lumina cel mai puternic au ieșit pe piață primele știri referitoare la criza energiilor alternative. Bine, în teorie era clar că acolo se va ajunge, dar parcă totuși ne doream (cel puțin eu) ca doar o parte din această afacere să fi intrat pe mâna nenorociților. Din păcate se pare că nu a fost așa și totul riscă să se ducă dreacu. De fapt a și început...

Toată șmecheria cu energiile alternative s-a redus la subvenții. Din cauza asta s-au și băgat bani în așa ceva, pentru că scârbele știau că vor câștiga saci cu bani până când se dărâmă șandramaua. Semnalele au existat încă de la început, iar știrile referitoare la infiltrațiile mafiote și alte chestiuni de genul ăsta nu erau deloc puține. Dar valul părea prea mare ca să se oprească în fața câtorva surferi în costum și ghetre.

Alarma a fost lansată de Financial Times, organul de presă al hahalerelor din întreaga lume. Din păcate ce spun ăia se întâmplă, iar dacă a apărut știrea conform căreia urmează o criză a sectorului în America toată lumea s-a conformat. Dacă în America se vorbește despre o pierdere a peste 37000 de job-uri în 2013, nici eolicul și solarul din restul lumii nu stau mai bine. Și dacă vă spun că Suntech a anunțat redistribuirea a 1500 de muncitori și micșorarea producției de panouri atunci vă dați singuri seama despre ce este vorba.

În teorie a fost un vis frumos, în practică cineva ne-a alimentat visul atât cât a fost nevoie să facă niște bani. La asta se reduce totul până la urmă, nu-i așa?! Deja au început rechinii să arunce pe piață rahaturi de genul "mașinile electrice poluează mai mult decât cele pe benzină și motorină", "eolienele și panourile solare iau terenurile agriculturii" și alte prostii din astea. Cât a fost cu subvenții se discuta numai despre acoperirea Saharei cu panouri, despre eoliene prin porturi, despre energie de la valurile mărilor și oceanelor, despre tot felul de chestii. Acum, că nu mai sunt bani pentru subvenții, petrolul și gazele sunt minunate, iar energiile alternative sunt bune doar ca să aibă lumea ce băga pe YouTube ca să facă vizualizări.

Asta e. N-o să ne luăm gâtu' acuma din cauza asta. Stau și mă întreb ce urmează?! Am auzit-o pe aia cu Helium 3, supercarburantul care se găsește pe Lună în cantități enorme! Punem pariu că încep acum niște subvenționări ale zborurilor pe Lună? NU mult, vreo doi-trei ani după care o să apară un articol în Financial Times în care se va scrie despre iminenta criză a zborurilor pe Lună și că, la urma urmei, prostia aia de Helium 3 era bun doar cât să aprinzi o țigară, o banală lumânare de biserică producând mult mai multă energie și căldură...


Criza petrolului e doar la mișto, sper că vă dați seama...

5 oct. 2012

Căpșunarul și artiștii contemporani

Dacă tot a fost Ziua Internațională a Zâmbetului hai să vă zâmbesc

O să vă prezint două chestii pe care le știți. Dacă nu zâmbiți la astea o să zâmbiți sigur la a treia (pe care sper să nu o știți).

Prima chestie de zâmbit este cu pictorul Vincent Castiglia, în vârstă de 30 de ani, care îşi expune cele mai recente lucrări în celebrul cartier Soho din Manhattan, New York, piesa centrală a noii sale expoziţii fiind tabloul „Învierea" pe care l-a pictat cu propriul sânge. A doua chestie la fel de zâmbitoare este aia cu americanul Bryan Lewis Saunders care a realizat un experiment inedit: a consumat diferite droguri şi şi-a făcut autoportrete în timp ce se afla sub influenţa acestora.

N-ați zâmbit? Nu prea e de zâmbit, nu-i așa? O fi ziua internațională de zâmbit, dar parcă idioții ăștia doi ne cam fac să ne încruntăm. Deci doi imbecili notorii sunt prezentați ca mari artiști contemporani, unul pentru că s-a drogat până n-a mai știut de el (conform ultimilor informații a subit niște efecte secundare de e praf la ora asta), iar alt dobitoc și-a dat drumul la sânge ca să picteze nu știu ce înviere. Băh, păi nu avea dreptate tovarășul Iliescu când se adresa noii generații cu "măi animalelor"? Avea, cum să nu aibă! Dacă asta înseamnă artist în ziua de azi mai bine să se ducă dreacu... Stai așa că mi-a venit o idee! Băi artiștilor, de ce nu luați voi un 7,62, puneți o pânză albă în spatele capului și trageți ca să vedem ce iese? Eu cred că ies niște opere de artă de nu se poate! Și, mai mult ca sigur, o să se umple niște unii de bani pentru că o să deveniți instantaneu geniali artiști contemporani!

Știu că sunt printre voi unii care acum mă înjură. Că sunt un idiot, că nu pricep nimic din arta modernă, că sunt un incult, un fraier, n-am studiat etc. Exact pentru voi am căutat vreo 3 secunde pe internet și am găsit o operă de artă care să vă demonstreze faptul că eu sunt mai cunoscător ca voi în ceea ce privește arta modernă! Sunt mai specialist ca voi de 1000 de ori și opera de mai jos vă va demonstra acest lucru!

Opera de o inestimabilă valoare artistică (observați limbajul, da?!) se numește "Căcatul câinelui lui Paul McCartney"! Eh, hai să vă văd acum ce mai comentați. Băh, dacă nici eu nu mă mai pricep la artă din asta contemporană cine dreacu se mai pricepe, nene?!

P.S.: Când am zis că sunt mai specialist ca voi mă refeream la căutat pe net! Pentru că să găsești în 3 secunde ditamai căcatul e totuși o chestie, nu credeți?!

4 oct. 2012

16%

Băh, ăștia de la guvern, sunteți proști sau tâmpiți?!

Am pus cu mâna mea o știre pe Facebook luată de pe Mediafax (sau nu mai știu de pe unde) în care se anunța mărirea cu 16% a taxelor, impozitelor și a amenzilor românilor de pretutindeni. A comentat lumea, și-a dat cu părerea, care a înjurat, care a plâns, cert e că eu mi-am făcut datoria să pun pe Facebook o știre reală de interes național, mondial și chiar universal. Când, ce citesc azi?! Vine cretinul ăla de Ponta și spune că nu e adevărat, că l-a sunat pe Georgescu și ăla nu știe nimic, secretara nu știe nici ea, șoferul habar nu are și nici măcar Băsescu nu poate fi acuzat pentru această mărire care nu va avea loc!

Băh zdrențelor, băi căcaților, băi ordinari de doi lei, deci pe mine mă doare-n cur ce faceți voi, dar eu nu bag știri pe Facebook ca să veniți voi după aia să spuneți că nu sunt valabile și să mă fac eu de căcat, da?! Am priceput că le băgați măririle la fraieri după ce vă votează și că cineva s-a scăpat pe el mai devreme și s-a trezit să anunțe presa ca să-i apară numele prin ziare, dar asta nu înseamnă că am eu vreo vină. Eu pe Facebook sunt o persoană respectată! Oamenii, dacă le zic că se măresc taxele, încep să pună bani deoparte, dacă le zic că plouă își cumpără umbrelă, dacă le zic că Ponta e un idiot și Căcărău e un dobitoc mă cred pe cuvânt! Așa că eu nu-mi permit să mă fac de rahat pe Facebook, sau pe Twitter, sau pe Google+, sau pe unde mai umblu eu noaptea din cauza voastră! Aștept un comunicat oficial în care să se specifice negru pe alb că taxele, impozitele și amenzile se vor mări cu 16% pentru că oricum se măresc și voi știți bine că se!

În așteptarea comunicatului oficial vreau să-mi cer scuze în numele guvernului, a primului ministru, al doileaului ministru, al treileaului ministru și tot așa până la 16, a lu' Băsescu care nu știa nimic (dar nici n-a zis, jegosu'!) și chiar și a foștilor guvernanți ai României care v-au scumpit la fiecare început de an taxele, impozitele și mai ales amenzile. Se vor mări și de data asta cu 16%, stați liniștiți. Nu, nu e mult, pentru un apartament cu trei camere o să dați cu 16 lei mai mult la impozit, cu 10 lei mai mult la gunoi, 600 lei în plus la penalizările de la întreținere, 16000 lei în plus la penalizările de la amenzile de la mașină și tot așa. Și măririle vor intra abia de la anu' nu acum! Nu, nu anul ăsta! Anul ăsta mergeți liniștiți la vot că nu se întâmplă nimic. Un singur lucru vă rog: nu șterg știrea de pe Facebook și de pe unde am mai băgat-o, așa că la anu' prin ianuarie o căutați voi prin arhivă și o citiți. Sau o băgați în bookmarks, sau cum vreți. Asta ca să n-o mai bag și la anu' și să mă fac de râs că bag de două ori aceeași știre.

P.S.: Băh Ponta, dacă eu te înjur pentru că am băgat știrea pe Facebook îți dai seama cum o să te spurce ăia care au băgat-o prin ziare?!

3 oct. 2012

Căpșunarul și mersul la shopping

Bine că m-am dus ca să vă povestesc și vouă

M-am dus și eu să fac shopping! Băh, shopping de bărbați, nu din ăla de femei! Adică am luat repede mașina, am mers repede la BRICO STORE, am cumpărat repede niște cablu, niște ștecher, niște duș, niște tub etc și am mers repede la casă să plătesc:
- Bună seara, card Brico?!
- Nu știu, stați să mă uit!
- Ah, ăla roșu!
- Ăsta? E de la Baumax, merge?
- Nu! Deci nu aveți!
- Deci nu am!
- Plătiți cu card?
- Da.
- Ah, nu puteți să plătiți cu card!
- De ce?
- E pe numele soției! Politica magazinului nu permite plata cu card-ul decât titularului!
- Aveți bancomat?
- Avem...

M-am dus și am scos bani. Am plătit, mi-am luat lucrurile și am plecat. Tipul care era după mine la rând și care a așteptat ca eu să mă duc la bancomat să scot și să plătesc terminase și el. Mergând spre mașini i-am aruncat:
- Ce tâmpenie e și asta cu titularul, cu card-ul?!
- He, data viitoare fură și tu un card de la un bărbat că așa nu mai comentează nimeni!
- Ah, corect! Nu mi-am dat seama! Chiar, de unde știa că soția e titulara card-ului? Poate era amanta, sau l-am furat de la vreo babă din magazin!
- Păi da... Dă-i dreacu, nu-ți mai bate capul!
- Corect!

Am plecat acasă mulțumit că am găsit unul la fel de cretin ca mine care să facă mișto de o situație de genul ăsta. Acum, pentru că în Italia am pățit altceva la un magazin de același gen: după ce am cumpărat jumătate de casă ne-au spus că nu ne pot da lucrurile pentru că nu le răspunde serviciul de verificare a CEC-urilor. Am lăsat totul acolo după ce am pierdut aproape jumătate de duminică să le căutăm prin magazin (Castorama). Am făcut scandal, dar degeaba, se pare că era vina mea că nu le mergea lor serviciul curului. Ăștia la BRICO măcar aveau bancomat și eu cumpărasem trei lulele și trei surcele pe care le puteam lăsa liniștit acolo în caz de ceva. Asta e, acum știți: dacă sunteți bărbat nu puteți cumpăra de la BRICO STORE cu card de femeie! Invers poate merge, n-am de unde să știu...

P.S.: Nimic, am pus așa un P.S. la mișto.


1 oct. 2012

Bunul român și dragostea de țară

Băh, da chiar toți sunt patrioți?

De 22 de ani tot ce se face în România se face în numele cetățenilor, din pur patriotism, din dragoste față de pământul natal și de vecinii de bloc și doar pentru că românii nu-și vând țara preferând s-o dea moca. Dacă vă uitați la panarama care s-a iscat în jurul Oltchim o să observați că până și investitorii străini care au participat la licitație tot din dragoste față de România au vrut să câștige! Ei nu pentru câștiguri au participat ci pentru că ne iubesc ca pe ochii din cap și pe noi și pe maidanezii din fața blocurilor noastre. Dan Diaconescu nu dă banii tot din iubire de țară, iar guvernul de cinstiți USL nu-l dau la rahat pe Diaconescu tot din patriotism exagerat. Ponta a plagiat tot pentru că e un bun român, dar hai să nu stăm acum să ne batem capul cu fiecare iubitor de țară în parte.

Problema e că deși toată lumea iubește România și îi vrea binele lucrurile ies de tot rahatul de fiecare dată. Ca să nu spun că prea mult patriotism te poate duce la pușcărie, așa cum s-a întâmplat în cazul marelui patriot Adrian Năstase de exemplu. Așa că m-am gândit să fac un apel pe care cu siguranță l-au făcut și alții dar n-au fost ascultați. Vreau să apelez la toți românii, la toți străinii, la toți alienii să nu mai iubească România, să nu mai fie patrioți, să-și vândă țara, să vândă orice se poate vinde pentru că eu cred că o să fie mai bine decât acum. Nu mai vreau să aud de patriotism, de dragoste, de istorie, de nimic. Dacă până acum toți îndrăgostiții ăștia de România au făcut dezastru, poate unii care urăsc țara asta, care nu vor s-o vadă și n-o suportă nici dacă ar rămâne ultima țară de pe Pământ o să facă lucruri mai bune!

Foarte tare! Ce, nu știți că e drapelul României? Știți, nu-i așa? Păi vedeți...