19 iul. 2012

Căpșunarul și inaugurarea

Exact ce spuneam, suntem o Italia mai mică și mai proastă...

8 februarie 2009. Berlusconi&Co. se întâlneau pe lângă Mogliano (TV) ca să inaugureze Passante di Mestre. Mai exact 32,5 kilometri de autostradă construiți pentru a lega... nu vă mai povestesc că nu asta e important. După 4 ani de muncă și 969 de milioane de euro (aproape 29 de milioane de euro pe kilometru!) se inaugura Passante, prima autostradă construită în Italia după 30 de ani. În realitate (cine știe cunoaște) autostrada nu era gata, în sensul că singura ieșire/intrare disponibilă era tocmai cea de la Mogliano. Au făcut-o repede ca să poată avea loc inaugurarea și să aibă ce vedea prostimea la televizor. Nu vă ascund că în zilele următoare o grămadă de idioți au mers pe Passante crezând că se poate ieși pe la Mirano/Spinea. Nu se putea pentru că nu era gata, așa că lumea făcea un ocol de 32 de kilometri degeaba pentru că tot pe la Padova se ieșea. Inclusiv eu am luat țeapă, dar asta e altceva...

Pe data de 12 iulie 2012 primesc următorul mail: "Buna ziua, va trimit invitatia la evenimentul "Deschiderea circulației pe o cale a autostrazii Cernavoda-Constanta, Tronsonul Cernavodă-Medgidia". Rog confirmați primirea invitației. Mulțumesc, o zi bună." Vă spun la sfârșit ce le-am răspuns pentru că mai întâi vreau să vă spun că astăzi am auzit că Ponta, Tăriceanu și alți Berlusconi din ăștia s-au dus să inaugureze "calea". Bine, s-au nimerit ăștia că pe vremuri și Boc și alții au inaugurat "căi" din astea (sau Mall-uri, sau alte treburi neterminate)

Bă fraților, eu am crezut că inaugurare înseamnă altceva, dar abia astăzi m-am uitat și eu în DEX să văd ce înseamnă cu adevărat. Data viitoare când aveți impresia că știți ceva mai bine vă uitați în DEX pentru siguranță. Aveam și eu dreptate (într-un fel), dar iată ce scrie în Dicționar: "A deschide cu solemnitate în fața publicului!". Restul definițiilor lăsați-le dreacu', asta e cea mai importantă pentru italieni și români. Să vadă publicul că se inaugurează dom'le! Nu contează că e pe jumate, că nu folosește încă la nimic, că poate lipsește un zid sau chiar un pod, important e să se dea la TV și să vadă publicul minunea (atât cât permite diagonala televizorului, evident). Și nu contează nici despre ce este vorba, că e stradă, Mall, cinema, avion cu motor e tot aia pentru ei...

Ce le-am răspuns la invitație? Asta le-am răspuns: "Pe cuvântul meu că dacă o inaugurau pe toată veneam cu cea mai mare plăcere... Dar dacă dau o știre de genul ăsta mă fac de râs în tot orașul!:) Dar nu-i problemă, a avut cine să se ducă așa că astăzi o să vedeți toată ziua pe la TV cum s-a inaugurat o parte din autostradă urmând ca peste 2000 de ani să asistați fericiți la inaugurarea celei de-a doua părți.

P.S.: Nu vă mai chinuți să-mi trimiteți invitație când o să fie gata calea cealaltă că oricum nu vin... Știu de pe acum că o să fiu extrem de plictisit de autostrăzile voastre la acea dată...
Ce ziceți, podul ăsta nu merită o inaugurare, ceva? Iaute, e gata!