.

18 apr. 2012

Căpșunarul și comediile

Cronică cu film

Intouchables! Să nu vă aud cu antacibăl, intacibăl sau alte englezisme din astea. Filmul este 100% franțuzesc, regizat de niște regizori francezi care n-a auzit nimeni de ei și cu niște actori francezi la fel de cunoscuți.

Din start vă spun că filmul e bestial. Nu vă spun de ce, nu vă spun cu ce e, nu vă recomand să citiți recenzii, cronici sau alte povestiri despre acest film. Vă spun doar atât: e făcut după o chestiune reală, iar cine merge vineri la film și nu-l vede pe ăsta treaba lui. Nu știu ce mai rulează pe 20 aprilie prin Cinema-uri, dar nici nu mă interesează. Nu are cum să fie mai bun decât Intouchables. Poate că există vreun 3D cu efecte super, vreo acțiune din asta cu împușcături, vreun SF cu roboți de bucătărie, nu zic nu, dar un film care să te facă să râzi cu lacrimi n-am mai văzut de ani de zile. Iar eu ultima dată am răs cu lacrimi la Hot Shots... Adică în 1991!
 
Dacă nu aveți încredere în ce vă spun eu atunci IMDb-ul vă spune 8.4 din 26.550, Variety spune că "It's all supposed to induce laughs...", iar Christoph Schulze spune "This was for sure one of the Top5 or Top10 movies I've ever seen!". Știu că acum toată lumea se gândește la același lucru: WTF is Christoph Schulze? Eh, mergeți să vedeți filmul și o să aflați după aia.

P.S.: Cei care au văzut filmul și cred că știu și cine e Christoph Schulze să tacă din gură și să nu spună la nimeni! Nu de alta, dar dacă povestiți filmul nu mai are farmec, iar în ceea ce-l privește pe Christoph Schulze vă garantez eu că habar nu aveți și o să spuneți numai tâmpenii...
Pe 20 Aprilie 2012 la orice cinema.
Genul filmului: :))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
Regia: Nu contează
Actori: Nici asta nu contează
Preț bilet: Face toți banii

0 comments:

Trimiteți un comentariu

puteti si sa injurati daca nu va suparati!