27 ian. 2014

Era extrem de mic

Până să se facă mare

Elescu s-a născut într-o familie de țărani săraci. Săraci nu pentru că nu aveau ce face toată ziua ci pentru că țăranu' tată bea absolut toți banii din casă, iar țăranca mamă se chinuia să-l crească pe Elescu cu ce reușea să ascundă de furia beată. În literatura românească erau văzuți bine, în realitate nu-i înghițea nici dreacu pe la ei prin sat. Eniuei, Elescu ajunge în cele din urmă la școală, dar nu la sat (așa cum ați citit voi în cărțile alea de căcat) ci la oraș, partidul având nevoie de niște cretini care să locuiască într-o casă mare din care doar ce fuseseră evacuați niște arhitecți (nu prea-și țineau gura atunci când jucau bridge, asta e).

Elescu ajunge la școală unde nu pricepea nimic. Era cel mai prost din clasă la toate materiile, dar pentru că trăgea puternic cu șutul în minge își găsise totuși loc în gașcă. Nu nimerea poarta, dar dacă se găsea vreun adversar în fața lui atunci când șuta cu siguranță nu mai juca după aia (de altfel echipa clasei avea să câștige campionatul la masa verde). În prostia lui Elescu își imagina că datorită lui au câștigat, pentru că e el bun la fotbal și pentru că nimeni nu și-a bătut capul să-i explice că nu-i așa de aici începu totul.

"Dă, băh și mie cingo, că tactu-i marinar, ai bani!". Crescuse Elescu și se credea din ce în ce mai deștept. Pentru că școala nu lăsa repetenți și corigenți (din motive necunoscute lui) țăranul nostru provenit dintr-o familie de țărani săraci (și cinstiți, evident!) ajunsese la liceu! Nu-l băga în seamă nici un fel de femeie, nici măcar aia de serviciu, dar el se credea frumos. Nu, nu mai juca fotbal, dar pentru că profesorul de atelier l-a luat sub aripă (fura fier forjat de prin șantiere ca nimeni altcineva!) nu prea avea nimeni curaj să se pună cu el. Dacă-l supărai te turna la profu' de atelier (și ăla provenit tot dintr-o familie de țărani din ăia pe care-i găsiți prin cărți), iar ăla îți transforma viața într-un coșmar în cele două săptămâni de practică obligatorii. Așa că nu-l băga nimeni în seamă, iar cum pe Elescu nu-l ajuta mintea vedea chestia asta ca pe un fel de respect, ca pe o recunoaștere a valorii lui, a faptului că face ceva! El făcea ceva, fura fier din șantier ca să facă profu' de atelier flecuri la pantofi (pe care-i vindea ca să aibă bani de băut, evident) spre deosebire de ceilalți fraieri care veneau la liceu ca să-i asculte pe fraierii ăia de profesori. "Dă, făh, o țigară! Dă tot pachetu', hai, că am auzit că tac-tu-i medic, ai bani!"

La un moment dat Elescu a ajuns la facultate. Nu știa nici el ce s-a întâmplat, a auzit că a fost un scandal, au ieșit unii în stradă, se schimbase ceva și acum oricine putea să intre la facultate. El nu s-ar fi dus, dar profesorul de atelier avea o nepoată femeie de serviciu la o Universitate și ăla i-a spus așa: "Nu mai merg afacerile cu flecuri, acum aduc ăștia încălțăminte nouă de nu știu unde dreacu. Am o șmecherie cu suporturi de calorifer, dar la liceu nu găsesc clienți. Înscrie-te la o facultate că acolo îi găsești pe ăștia care-și face tat-su vilă și ăia au nevoie de așa ceva!"

Elescu intrase la o facultate unde nu se ocupaseră locurile, una care nici măcar nu era acreditată, dar el oricum nu știa ce-i aia și nici nu-l interesa. Scopul lui era să vândă sute de mii de suporturi de calorifer făcute din tonele de fier pe care le furase în patru ani de liceu pentru profu' de atelier. A fost mai greu până și-a găsit primii clienți, dar după aia a fost o joacă de copii. "Dă, băh, și tu 100 de mii în plus pe suporții ăștia, păi tac-tu-și face vilă, ai bani!". Nu știa că nu-l suportă nimeni când prezenta greșit produsul pe care-l propunea spre vânzare, dar cum prețul era cel mai bun de pe piață nu-i spunea nimeni în față că-i analfabet ca să nu-l piardă de furnizor. 

La terminarea facultății (terminată pentru că-i adusese prorectorului calorifere moca pentru toate cele 13 camere ale vilei, calorifere furate de la profu' de atelier) Elescu se trezește că nu mai știa ce să facă. Profu' de atelier murise, iar pentru că nu știa ce terminase habar nu avea unde să se ducă să-și caute de muncă. Nu se pricepea la altceva decât la vândut suporturi de calorifer și s-a gândit să se angajeze la un atelier din ăsta, dar între timp se schimbaseră multe și nu mai existatu astfel de ateliere. Cum mergea așa, ca boul, fără să se gândească măcar la ceva, Elescu se trezește claxonat! Traversa aiurea și o mașină era să dea peste el. La volan ea, urâta clasei, cea mai nasoală fată din liceu, una pe care nici măcar Elescu n-o băga în seamă. Dar ea îl iubea pe ascuns, îi plăcea că era așa dur, văzuse ea niște filme la video. Mai mult, ea credea că el nu vorbește pentru că e misterios, nu realiza că omul era analfabet! Ok, îl claxona din singurul Grand Cherokee existent în oraș la ora aia pentru că tatăl urâtei era șeful unui partid din ăsta la modă! 

Finalul îl bănuiți, Elescu a luat-o de nevastă după ce aia i-a plătit lu' ăsta daune pentru stresul provocat (s-a speriat puțin când l-a claxonat). Tatăl urâtei, bucuros că în sfârșit a găsit un bou care s-o ia pe fii-sa, l-a pus șef pe la județ. Inițial a vrut să-i dea un post de ceva acolo, dar pentru că nu știa să facă nimic l-a pus șef... Ok, noi știm, dar tat-su lu' aia nu avea de unde să știe că Elescu nostru se pricepe totuși la ceva: la furat fier forjat! Și de atunci toți ăia care au treabă pe la județ aud asta: "Pentru ce autorizație? Să construiești?! Oho, păi, băh, dă și tu 10000 de euro, că văd că ai bani să construiești! Tac-tu mai trăiește?!"

P.S.: Pentru orice asemănare cu personaje reale pulii mei, asta e, nu e vina mea.

Normal că există și români fericiți, doar că nu înțelegem noi de ce