Era extrem de mic

Până să se facă mare

Elescu s-a născut într-o familie de țărani săraci. Săraci nu pentru că nu aveau ce face toată ziua ci pentru că țăranu' tată bea absolut toți banii din casă, iar țăranca mamă se chinuia să-l crească pe Elescu cu ce reușea să ascundă de furia beată. În literatura românească erau văzuți bine, în realitate nu-i înghițea nici dreacu pe la ei prin sat. Eniuei, Elescu ajunge în cele din urmă la școală, dar nu la sat (așa cum ați citit voi în cărțile alea de căcat) ci la oraș, partidul având nevoie de niște cretini care să locuiască într-o casă mare din care doar ce fuseseră evacuați niște arhitecți (nu prea-și țineau gura atunci când jucau bridge, asta e).

Elescu ajunge la școală unde nu pricepea nimic. Era cel mai prost din clasă la toate materiile, dar pentru că trăgea puternic cu șutul în minge își găsise totuși loc în gașcă. Nu nimerea poarta, dar dacă se găsea vreun adversar în fața lui atunci când șuta cu siguranță nu mai juca după aia (de altfel echipa clasei avea să câștige campionatul la masa verde). În prostia lui Elescu își imagina că datorită lui au câștigat, pentru că e el bun la fotbal și pentru că nimeni nu și-a bătut capul să-i explice că nu-i așa de aici începu totul.