.

25 mar. 2013

Căpșunarul și baletul partea doi

Veni, vidi... și m-am întors acasă

Nu, nu puteam să spun ce-a spus Iulius Caesar pentru că eu n-am învins absolut nimic, din contră! Băh, m-au învins ei pe mine, ăsta e adevărul... Eu am mai văzut balet la televizor, dar era așa, cum să vă spun, nu era ca la fotbal, nu era ca la Motomondiale, nu era ca la Top Gear de exemplu. Și aveam dreptate! Aveam dreptate, pentru că baletul trebuie să-l vezi pe viu ca să-l înțelegi. Trebuie să-l vezi pe viu ca să realizezi că nu se compară cu fotbalul pe teren mare, cu mersul pe motor, cu ce mai vreți voi. Nu mă credeți? Ok, ia uitați-vă voi puțin aici:



V-ați uitat? Vi se pare ușor? Vi se pare ceva la îndemâna oricui? Da? Eh, atunci faceți ce vă spun eu ca să vedeți că nu e: rugați-vă nevasta să vină în fugă spre voi și ridicați-o exact așa cum ați văzut în video de mai sus! Hai, hai să vedem și noi, păi ce faceți acum? Păi nu spuneați că ce mare șmecherie, că ce tot o trag cu misiuni imposibile p'aicea?! Hai, ridicați-o! Gata? Ok, acum depărtați-i picioarele, lăsați-o pe spate și treceți-o pe după gât până pe... A căzut, nu-i așa? Păi da, că așa a căzut și a mea.

Hai, lăsați-vă nevestele în pace că e riscant. Mai bine lăsați-le că dacă vă mai pun să faceți ce-am văzut în seara asta divorțați cu siguranță. Mai bine povestim așa, fără să stăm pe poante. Am văzut "L’heure d’or de Paris" la TNOB Oleg Danovski, un poem vocal-coregrafic. Ce-ați văzut în primul video e partea de început, mai coregrafică așa, mai lentă. După pauză a început Parisul! Nu, nu Parisul ăla de azi, Parisul de pe timpuri, ăla vesel, Parisul lui Debussy, al celebrei Edith Piaf și al și mai celebrului Ravel:


S-a terminat totul cu Bolero! Exact ca într-o partidă de sex o să spuneți voi și eu n-o să vă contrazic absolut deloc. Ce să mai, vedeți și voi... Dar chiar dacă vedeți oricum nu înțelegeți mare lucru. V-am mai spus, baletul la televizor e nașpa, nu e ca la fotbal, nu e ca la Motomondiale, nu e ca și cum te-ai uita la Top Gear de exemplu. Trebuie să fii acolo, să vezi, să asculți, să simți (dacă ești nesimțit ca ăla care nu și-a stins telefonul nu simți nimic!). Mergeți să vedeți balet "pe viu" și mai vorbim după aia. Dacă nu e așa cum spun eu vă dau 20 de lei înapoi. Dar vă garantez eu că e ca mine dintr-un motiv cât se poate de simplu: trebuie să vă placă pentru că bani de la mine oricum nu vedeți!

P.S.: Mulțumiri TNOB, Bianca Ionescu, Daniela Vlădescu (extraordinară zic eu), Mariu Eftimie, Amalia Mîndruțiu, Eliza Maxim (extraordinară zice nevastă-mea), Ayla Costea, Rye Aoyagi, Delia Luca, Kanoko Suzuki, Laima Costa, Horațiu Cherecheș (bine decorul, bine dansul), Gigel Ungureanu, Adrian Mihaiu, Sergiu Dan, Mihai Pâslaru, Sorin Gâlcă, Cosmin Bogdan Adrian... și ei la fel de extraordinari pentru că altfel nu aplauda publicul timp de vreo 10 minute!

2 comentarii:

  1. Sunt din ce in ce mai curios! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Va rog eu mult, veniti la toate spectacolele de balet!!!Atat de mult imi place cum scrieti incat sunt curioasa cum veti comenta restul repertoriului. Multumim pentru sustinere!!!

    RăspundețiȘtergere

puteti si sa injurati daca nu va suparati!