2 aug. 2012

Emisiunea perfectă

Visul meu e că o să apar la televizor...

M-am tot gândit să fac o emisiune la televizor. Pentru că în România nimic nu are rost dacă nu apare pe sticlă. Degeaba scrie unul o carte, sau un editorial beton, dacă nu spune seara la televizor că ăla a scris și a dres nu știe nici dreacu. Cum e valabil și invers: scrie unul o tâmpenie și-l dă la televizor a doua zi e megastar! 

Chiar mi se pare mai realizabilă a doua variantă. Ca să faci ceva bun trebuie să muncești, să te agiți, să studiezi, să-ți bați capul etc. Ca să faci un rahat e simplu: te scremi puțin și gata! Eu chiar am făcut într-o zi un rahat fără să mă screm, așa că aleg cu siguranță a doua variantă. Buuun. Acum să analizăm ce și cum. Emisiuni cu târfe există? Există. Cu politicieni și cu pupincuriști există? Există și din astea la greu. Revista presei este, mașini sunt pe toate canalele, crime, excrocherii nu mai zic, meteo a devenit deja plictisitor. Despre economie se discută cât de cât (pe niște canale unde nu prea se uită nimeni, e adevărat), despre SF-uri avem, animalele sunt ok, divertisment și circ pe toate canalele, cu filmele (teatru mai puțin, dar nu mă bag) și cu muzica stăm bine, iar despre sex se mai găsește câte ceva după 12 noaptea (sau poate aveți pachete din alea de canale non stop, ce știu eu). Nu cred că are rost să mai continui pentru că suntem de acord că există orice fel de emisiune la televizor în ziua de azi. A fost și emisiune cu împușcați în direct dacă-mi aduc bine aminte! Una în 90 și una luna trecută când s-a împușcat cineva în fular... Pardon, în gât!

Mi s-a aprins neon-ul! Gata, știu ce emisiune fac! M-am hotărât. O să merg la o televiziune din asta cu următoarea propunere de emisiune. Emisiune pe care n-o mai are nimeni, pe care nimeni nu s-a gândit s-o realizeze vreodată, emisiunea perfectă! O să fie cam așa: timp de o oră apar eu, la o masă, și mă uit la voi! Și voi o să vă uitați la mine și o să așteptați să vă spun ceva! Doar că eu n-o să vă spun nimic! După o oră o să apară pe ecran toată polologhia aia de la sfârșit, cu regizor, realizatorul emisiunii, scenografia, costumele puse la dispoziție de nu știu ce casă de modă celebră, cameramani, cine a adus cafeaua, cine a măturat cojile de semințe la sfârșitul programului etc. Eh, ce ziceți, nu e tare de tare o emisiune de genul ăsta? O să spuneți ok, e tare, dar următoarea emisiune cum o faci? Simplu: aduc invitați! Nici ăia n-o să spună nimic, o să se uite la voi, voi la noi și iar trece o oră! Data viitoare aduc o bunăciune în studio care n-o să spună nimic nici aia. Mută și ea și eu! O să începeți să trimiteți email-uri, scrisori, știu! Nu-i nimic, altă emisiune o facem cu email-urile și cu scrisorile! O să țin un laptop cu fața la mine și nu zic nimic! Eu am primit email-urile, voi știți că le-ați trimis, dar mucles, nu scot nici un sunet! După aia invit un fotbalist super celebru, pe Messi de exemplu și tot așa, fără să scoatem un cuvânt ne uităm la voi și voi la noi! Extraordinară idee, acum plec la Antena 3 să le-o propun...

P.S.: Sunt sigur că o să fie încântați de propunerea mea! Mai ales sponsorii! Să zicem că mă sponsorizează Colgate. Păi n-o să fie mai super să arăt doar o pastă din aia fără să spun nimic? Pentru că ce rost are să aberez din alea cu "Colgate vă albește dinții!" când lumea se spală de 20 de ani cu pasta asta și tot galbeni sunt?!
Liniște! A început emisiunea...