.

6 aug. 2012

Căpșunarul și dreptatea

Toată lumea are dreptate...

Sâmbătă și duminică seara iar m-am contrazis cu lumea. Nici nu vă mai spun de ce pentru că oricum nu contează. Importantă este concluzia: toată lumea are dreptate! Indiferent despre ce e vorba toată lumea are dreptate fraților! 

Nu credeți? De ce nu credeți?! Păi hai să vedem: politică! Băsescu e bun, Ponta e rău. Am dreptate? Eu am, dar dacă vine cineva și-ți spune invers ce faci? Te apuci să-i spui că a plagiat, că a mințit, că nu știu ce. Ăla care vine îți spune că Băsescu a vândut flota, că a furat, că nu știu ce. Tu zici că ai dreptate, ăla zice și el că are dreptate așa că până la urmă-ți bagi picioarele în ea de politică și treci la al subiect...

Telefoane! Din alea deștepte! Aici e mai grav ca politica și vă spun și de ce: politicianul nu-l poți avea, dar ia încearcă să-i spui unuia că telefonul lui, proprietate personală, e de rahat! Și începe bâlciul. iPhone e nașpa, iPhone nu e nașpa e foarte tare, Android e mai bun, ba nu e, tu zici că ai dreptate, ăla zice și el că are dreptate așa că până la urmă-ți bagi picioarele și-n ele de telefoane și treci la al subiect...

Femei cu silicoane, sau fără silicoane? Tu zici că fără, ăla zice că cu, tu p'a ta, el p'a lui așa că treci la alt subiect.

Luați voi orice subiect de genul ăsta să vedeți că e așa cum spun eu! Nu e așa? Cum adică nu e așa?! Ah, am uitat că aveți și voi dreptate, mă scuzați...

P.S.: Cu un singur lucru e toată lumea de acord: faptul că nimeni nu e de acord cu toată lumea!
Așa se întâmplă dac'o ții p'a ta!:))

4 comentarii:

  1. Viorica să şi-o ţină pe-a ei, ca eu nu vreau sa mi-o spurce pe-a mea.

    RăspundețiȘtergere
  2. In esenta democratia se poate rezuma doar la asta ( sunt cuvintele lui Ioan Ratiu)
    ... "Voi lupta pana la moarte ca tu sa ai dreptul sa nu fi de acord cu mine" sau cam asa ceva nu sunt sigur de exactitatea citatului insa cred ca rezuma tot ce e scris mai sus

    RăspundețiȘtergere

puteti si sa injurati daca nu va suparati!