.
Se afișează postările cu eticheta TV. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta TV. Afișați toate postările

9 sept. 2013

Ce să exportăm noi în China?

Ăăăăăă....

Italienii iar s-au scos și noi nu! S-au dus la chinezoizi li le-au vândut niște panarame de seriale și câteva emisiuni (alea nu sunt panarame) plus ceva mișto. Mai exact grupul editorial Giglio a semnat cu China International Broadcaster (care face parte din Cri-China Radio International, societate de radiodifuziune chineză) un contract de vreo 40 de milioane de euro care cuprinde așa: difuzarea serialelor cum ar fi "Carabinieri", "L'onore e il rispetto", "Crociera Vianello", "Ris", "Distretto di Polizia", filmelor cum ar fi "Immaturi" și "L'ultimo bacio" și a programelor cum ar fi "That's Fashion", "M.O.D.A." și "Gulliver", ăla cu călătorii. În plus le dau chinezoilor și niște mari producții puse pe scenă la Scala di Milano. 


Acum vă dați seama că imediat m-am gândit la noi, la ce afaceri ar putea face românii cu chinezii în materie de televiziune. Tolcșourile nu le putem vinde, că la alea nu se mai uită nici românii, dar câteva filme de doi lei și niște seriale de trei le putem da! Emisiuni originale nu avem în afară de "România te iubesc", dar e complicat să facă ăia "China te iubesc". Păi vă dați seama că la chinezi ar urma execuții publice după fiecare emisiune...

14 mai 2013

S-a găsit apă pe Lună!

Nu știu dacă plată sau carbogazoasă...

Nu mă pot abține, îmi pare rău. M-am uitat iar la TV, la așa zisele discuții unde nu se discută nimic și apar în fiecare zi aceeași oameni. Evident că n-am rezistat mai mult de 3 minute, am schimbat pe History, dar să lăsăm ce arată ăia pentru că acolo e vorba despre altă lume.

Aceeași poveste la discuțiile astea. Începe unul, nu contează care, începe să vorbească despre ceva, despre orice vreți voi: să zicem despre pescuitul la baltă! Imaginați-vă trei invitați, de la trei partide (unul la putere, unul în opoziție și unul despre care nu a auzit nimeni), plus moderatorul emisiunii:
Moderator: Ce măsuri ați luat în ceea ce privește pescuitul la baltă?
Putere: Păi am luat! Am luat...
Opoziție: Ce-ați luat?! N-ați luat nimic, noi am luat acum doi ani...
Putere: Nu este adevărat, este o minciună ordinară...
Ăla despre care n-a auzit nimeni: V-am spus, domnule moderator, România are nevoie de o nouă forță politică care să ia...
Moderator: Întrerupem câteva minute pentru publicitate.

13 mai 2013

Italienii au luat-o razna

Politicienii vor să omoare televiziunea!!!

Băh, e grav, ăștia sunt cu capu', au luat-o razna rău de tot. Pentru cine nu știe în Italia e un guvern din ăsta gen USL, adică format din gașca condamnatului Berlusconi și ăia de stânga, pe care tot Berlusconi i-a făcut ani la rând comuniști ordinari de fiecare dată când a avut ocazia. Dar să lăsăm pe altădată ce înseamnă toate astea, că oricum cine are ceva în cap și-a dat seama până acum ce înseamnă alegeri, vot, politică în general...

Problema gravă este alta! Nebunul de Letta (Ponta lor cum ar veni) a decis că nici un ministru nu trebuie să mai meargă la o dezbatere TV ca să se certe cu cineva! A zis că dacă un ministru vrea să apară la TV să vorbească de ministerul lui acolo și cu asta basta! Este incredibil ce se întâmplă, sper că realizați ce înseamnă asta! Asta va duce la dispariția televiziunii, fraților! Dacă și alte țări aplică tâmpenia asta s-a terminat!

18 sept. 2012

Televiziune pentru oameni cu bani

Dacă n-ai job bine plătit nu te uita la Digi 24 Constanța

După marea rescanare din 17 (am primit inclusiv SMS) ordonată de RCS&RDS m-am trezit cu 69 de canale în televizor. Lăsăm la o parte numărul că nu despre asta e vorba, dar butonând telecomanda am avut plăcuta surpriză să constat apariția unui nou post TV în grilă: Digi24 Constanța. 

Cum trăim în 2012 paradoxurile sunt la ordinea zilei. Unul dintre ele este să ai 69 de canale la televizor și tu să dai limbi la computer. Ce-am scris? Am greșit, am vrut să spun să te uiți la computer. Ideea e că mă uit rar la TV, asta am vrut să vă spun, dar la Digi 24 Constanța am ținut neapărat să mă uit ca să văd despre ce e vorba. Știți cum e, când apare ceva nou te uiți și tu chiar dacă nu-ți cumperi. Eh, cum mă uitam eu la reclamele Digi 24 în care eram anunțat că o să fie și așa și pe dincolo, apare una și începe să vorbească. Nu era nici Oana Manoilă și nici Poliana! Pe ele le cunosc așa că nu erau ele. Era una, n-o știu eu. Și începe să vorbească iar eu încep s-o ascult. Nu mă uitam la TV, doar ascultam...

Și cum spunea ea acolo că Digi 24 Constanța are aparatură nouă, are redactori și personal tehnic super tare, că are HD, că are 7 jurnale de știri, că are emisiuni, că are și din aia și din aia, la un moment dat termină de spus ce au ei p'acolo și începe să spună altceva. Începe să spună că Digi 24 Constanța își dorește telespectatori care au locuri de muncă bine plătite! Ceeee? Băh, am zis că n-am auzit bine, dar a spus ceva de genul ăsta. Acum nu știu, poate ei își doresc binele tuturor telespectatorilor din Dobrogea și vor ca toți să aibă de muncă și să câștige bine, n-am de unde să știu. Doar că eu am vrut să pricep altceva: eu am vrut să pricep că dacă n-ai job și nu câștigi destui bani nu trebuie să te uiți la Digi 24 Constanța. Bine, ei n-au spus să nu se uite și sărăciile, doar că nu prea-și doresc așa ceva. Preferă să se uite la ei doar ăia cu bani și eventual cu loc de muncă la o multinațională.

P.S.: O să mă mai benoclez pe la ei să vedem ce mai scot pe gură și vă spun. Eu pot să mă uit pentru că n-au spus nimic de telespectatorii care au fost plecați afară și s-au întors în țară! Nu încă...

2 aug. 2012

Emisiunea perfectă

Visul meu e că o să apar la televizor...

M-am tot gândit să fac o emisiune la televizor. Pentru că în România nimic nu are rost dacă nu apare pe sticlă. Degeaba scrie unul o carte, sau un editorial beton, dacă nu spune seara la televizor că ăla a scris și a dres nu știe nici dreacu. Cum e valabil și invers: scrie unul o tâmpenie și-l dă la televizor a doua zi e megastar! 

Chiar mi se pare mai realizabilă a doua variantă. Ca să faci ceva bun trebuie să muncești, să te agiți, să studiezi, să-ți bați capul etc. Ca să faci un rahat e simplu: te scremi puțin și gata! Eu chiar am făcut într-o zi un rahat fără să mă screm, așa că aleg cu siguranță a doua variantă. Buuun. Acum să analizăm ce și cum. Emisiuni cu târfe există? Există. Cu politicieni și cu pupincuriști există? Există și din astea la greu. Revista presei este, mașini sunt pe toate canalele, crime, excrocherii nu mai zic, meteo a devenit deja plictisitor. Despre economie se discută cât de cât (pe niște canale unde nu prea se uită nimeni, e adevărat), despre SF-uri avem, animalele sunt ok, divertisment și circ pe toate canalele, cu filmele (teatru mai puțin, dar nu mă bag) și cu muzica stăm bine, iar despre sex se mai găsește câte ceva după 12 noaptea (sau poate aveți pachete din alea de canale non stop, ce știu eu). Nu cred că are rost să mai continui pentru că suntem de acord că există orice fel de emisiune la televizor în ziua de azi. A fost și emisiune cu împușcați în direct dacă-mi aduc bine aminte! Una în 90 și una luna trecută când s-a împușcat cineva în fular... Pardon, în gât!

Mi s-a aprins neon-ul! Gata, știu ce emisiune fac! M-am hotărât. O să merg la o televiziune din asta cu următoarea propunere de emisiune. Emisiune pe care n-o mai are nimeni, pe care nimeni nu s-a gândit s-o realizeze vreodată, emisiunea perfectă! O să fie cam așa: timp de o oră apar eu, la o masă, și mă uit la voi! Și voi o să vă uitați la mine și o să așteptați să vă spun ceva! Doar că eu n-o să vă spun nimic! După o oră o să apară pe ecran toată polologhia aia de la sfârșit, cu regizor, realizatorul emisiunii, scenografia, costumele puse la dispoziție de nu știu ce casă de modă celebră, cameramani, cine a adus cafeaua, cine a măturat cojile de semințe la sfârșitul programului etc. Eh, ce ziceți, nu e tare de tare o emisiune de genul ăsta? O să spuneți ok, e tare, dar următoarea emisiune cum o faci? Simplu: aduc invitați! Nici ăia n-o să spună nimic, o să se uite la voi, voi la noi și iar trece o oră! Data viitoare aduc o bunăciune în studio care n-o să spună nimic nici aia. Mută și ea și eu! O să începeți să trimiteți email-uri, scrisori, știu! Nu-i nimic, altă emisiune o facem cu email-urile și cu scrisorile! O să țin un laptop cu fața la mine și nu zic nimic! Eu am primit email-urile, voi știți că le-ați trimis, dar mucles, nu scot nici un sunet! După aia invit un fotbalist super celebru, pe Messi de exemplu și tot așa, fără să scoatem un cuvânt ne uităm la voi și voi la noi! Extraordinară idee, acum plec la Antena 3 să le-o propun...

P.S.: Sunt sigur că o să fie încântați de propunerea mea! Mai ales sponsorii! Să zicem că mă sponsorizează Colgate. Păi n-o să fie mai super să arăt doar o pastă din aia fără să spun nimic? Pentru că ce rost are să aberez din alea cu "Colgate vă albește dinții!" când lumea se spală de 20 de ani cu pasta asta și tot galbeni sunt?!
Liniște! A început emisiunea...

28 feb. 2012

Căpşunarul şi Primul ministru

De când aşteptam eu unul ca ăsta...

Băh, mie-mi place, băh, Ungureanu! Ungureanu ăsta, care e acum prim ministru. Ştiaţi? De unde, că eu parcă nu v-am mai spus niciodată!? Bine, acuma dacă ştiaţi o să vă zic de ce-mi place, că doar nu o să închei aici şi-o să vă las în pace...

Deci mie-mi place Ungureanu pentru că nu apare la televizor nene! Nu se vede! Eu mă uit rar spre deloc la TV, dar când mă uit nu-l văd pe Ungureanu. Nu-i! E de negăsit! Chiar acum mă uitam pe toate canalele să-l caut, că am zis să nu încep să scriu aiurea şi el să fie pe undeva pe Trinitas sau mai ştiu eu pe ce canal din ăsta ciudat. Am dat peste tot, pe desene animate, pe Discovery ăla cu pescuit şi vânătoare, pe la francezi, pe la italieni... Nimic! Pe turci nu m-am uitat, dar chiar nu cred că are ce să caute p'acolo.

Bine, ăia de la Antene vorbesc de el, comentează, pe la Realitatea, pe la B1, dar el nu e! Ultima imagine cu el e aia de pe timpul când era zăpada mare şi atunci a zis 2-3 vorbe şi gata. Băh fraţilor, să vedeţi voi că şi-a tras şi România un prim ministru din ăla ca în ţările unde habar nu ai cine-s politicienii (decât dacă nu-i vreun scandal sau îi arestează careva). Adică în ţări din alea în care politicianul mai face şi altceva decât să apară de dimineaţa până seara la TV să spună ce-a mai făcut el şi cu guvernul lui. Mai exact ce n-a făcut, că dacă stai toată ziua la TV când dreacu să mai şi faci ceva...

Mie oricum îmi plăcea Ungureanu de pe vremea când l-a propulsat Pleşu. Nu ştiam nimic de el, dar faptul că era singurul tânăr într-o mare de moşi (cu sau fără burtă) a contat ceva. Nu ştiu ce-o să facă, asta rămâne de văzut, dar faptul că nu-l văd toată ziua bună ziua pe la televiziuni e un semn bun.

P.S.: Pe ăia care vor să mă-njure pentru că ţin cu PDL-iştii îi anunţ că mie mi-a plăcut Crin pe vremea când era ministru la Sport. Tot pentru că era tânăr! Doar că pe ăla l-am văzut atât de des la TV încât m-am plictisit de el. Şi eu nu ştiu cum face omul ăla să apară atâta la televizor de pe la ora 15-16 până noaptea târziu, pe la 12-1! Şi nu mă refer la când are el timp să muncească că e clară treaba, dar, băh fraţilor, omul ăla nu doarme niciodată???
... cică reîncepe Naşu la 10TV! Aşa zicea unu' pe net...

10 dec. 2011

Capsunarul si Rosia Montana

Gata!!!
Daca nu stiti sa faceti reclama va rog sa apelati la mine! Toate Gabriel Resursele sa apeleze la mine! Va rog sa incetati imediat sa-mi stricati cheful cu reclamele idioate despre Rosia Montana. Nu stiu unde i-ati gasit pe aia, nu ma intereseaza, dar gata! Orice isi are limita, pana si o gluma! Am inteles ca poate doreati sa ne provocati rasul cu reclamele alea, dar deja au devenit... E ca bancurile alea seci pe care le pun unii pe Facebook: poti sa citesti si chiar sa zambesti la doua-trei, dar cand ti-l mai pune pe perete si p'al patru-lea deja devine secant.
Asa ca va propun eu o reclama la Rosia Montana. Adica, cel putin eu, daca bagati reclama asta, o sa fiu de acord cu ce vreti voi: cu cianura, cu faptul ca dati doar 6% redeventa, cu faptul ca dosarul ramane secret in continuare (de parca nu stie lumea ce scrie acolo) si alte aberatii demne de lumea a patra. Dar repet, in schimbul acestor lucruri vreau sa vad la TV o reclama frumoasa, o reclama care sa ma faca fericit si care, eventual, sa-mi starneasca zambetul! Sau chiar rasul, de ce nu?! Deci, trebuie sa incetati imediat sa bagati aratarile alea de la Rosia Montana si sa bagati niste gagici care va zic eu:
Asa nu...
ASA DAAAAAAAAA! In ordine alfabetica: Laura (n-o stiti voi, dar o stiu eu), Zeta, Tea si Milla!
Asta trebuie sa faci, bah Gabriele, ca sa fiu eu de acord cu exploatarea voastra de aur! Ok? Si daca nu vrei sa bagi gagicile astea care ti-am zis eu nu-i problema. Baga altceva! Important e sa nu mai vad fetele lu' aia ca ma apuca apendicita!
P.S.: Am o propunere si la categoria reclame care provoaca rasul! De exemplu puteti lua unul de la voi de la Resurse de acolo si sa-i dati sa bea cianura! Nu, nu apa aia uzata industrial! Sa-i dati cianura 100%! Sa ne radem si noi astia de la Constanta, ca dupa ce dati drumul la exploatare si ajung apele alea prin Dunare probabil ca o sa radeti voi...

14 iun. 2011

Capsunarul si televiziunea

Recunosc, m-am uitat
Fratilor am pacatuit. N-am net acasa ca mai dureaza pana-l pune! Asa ca m-am uitat la TV. Groaznic. Deci e ceva mai naspa decat filmele de groaza (la care pe mine ma bufneste rasul de obicei). Am luat-o incet, mai intai cu programele muzicale! N-are rost sa schimbi canalu' ca oricum dau toti aceleasi chestii. Dupa aia am dat pe Discovery si pe National Geographic. Am vazut niste crocodili, niste TopGear mai vechi (nu ca alea noi pe care le vad eu pe net) si un documentar despre cum le da la unii sute de milioane de euro ca sa studieze Gaura Neagra din Cosmos. Ce dracu' poa' sa studieze aia nu stiu ca nu e nimic in ea... in sfarsit.
Am trecut incet, incet la lucruri mai complicate: Money Channel! Aici am vazut niste grafice colorate, niste Pib-uri si ceva de prin Grecia (unde mie-mi place sa merg in concediu!). Am trecut pe la ProTV unde iubeau astia Romania mai ceva ca Vadim si  dupa aia m-am distrat putin cu Apropo. Am zis ca dupa distractie trebuie sa vina si naspa asa cum ne recomanda Murphy in legile lui care se adeveresc numai la mine. Asa ca am tras aer in piept si... Antena 3: Basescu e de cacat! Realitatea TV: Basescu e mai de cacat ca la Antena 3! OTV: Basescu si cu Antena 3 si cu Realitatea sunt de tot cacatu'! Antena 2: Oana zice ca masa-i curva, mama lu' Oana zice ca fii-sa-i curva! Antena 1: Publicitate la cum ajuta Felix pe toata lumea cu Fundatia lui cu tot. B1: Ponta vorbeste despre cum a fost el in Piata Universitatii si Turcescu il ia la misto! Cristoiu ii ia la misto pe amandoi! 
N-am mai rezistat. Am vrut sa-l sting! Dar cum pe masa aveam o punga nou nouta de seminte bulgaresti si in frigider aveam bere rece mi-a venit o idee! O ultima idee salvatoare! Pe programul 990877889  la mine la TV se afla un canal de care uitasem. Un canal de care mi-am amintit doar dupa ce am vazut semintele si berea din frigider: Taraf! Am apasat butonul si... 
Programul acestei televiziuni il puteti urmari pe aproape toate canalele nationale!
P.S.: O rog frumos pe nevasta-mea sa se-ntoarca acasa si ii promit ca nu mai dau pe programul ala in viata mea! Iubirea mea am vrut sa fac o gluma! Stii ca eu te iubesc! Uite, ca dovada iti dedic o melodie printr-un simplu SMS... iar am glumit... te rog nu ma parasi!

31 mar. 2011

Capsunarul a iesit din criza

Gata frate, m-am scos...
Uraaaaaa! S-a terminat crizaaaaaa! Ce bine! Chiar incepusem sa-mi fac probleme ca nu mai iesim! parca mai ieri am intrat... Imi aduc aminte ca haleam un mar si cand la televizor aratau aia in direct cum intram in criza! Da frate! De aia nu ma mai uit la televizor... Pai pulii mei cand ma uit la televizor ba e asa zisa revolutie la romani, ba asa zis cad 2-3 blocuri pe la americani, ba incepe asa zisa criza, ba cade asa zisul dictator care este el... Gata! Nu ma mai uit si uite cum se rezolva lucrurile! Ati vazut? Sa-mi ziceti mersi dreacu ca daca ma mai uitam cine stie cat mai tinea criza si ce dreacu se mai intampla! La faza cu Japonia nu ma uitam la TV... nu e vina mea... Cred ca e unu' dintre voi care s-a uitat!
Si ca sa va demonstrez ca e adevarat azi m-am uitat putin la TV si era unu care a zis ca in America a disparut clasa mijlocie si ca o sa dispara de tot in toata lumea si ca saracii vor fi mai saraci si bogatii si mai bogati! Sa mor daca am vrut! Doar 1 minut m-am uitat! Imi cer scuze la clasa mijlocie! Stai asa ca a zis ala ca nu mai e nici-o clasa mijlocie... nu-mi mai cer scuze nimanui!Uite acum ma uit pe YouTube la video-uri... uite e un video care arata cum se omoara aia prin tarile arabe ... Haoleu! E un video de la Al Jazeera! Asta e televiziune nu-i asa? Scuze...