.

2 ian. 2013

Căpșunarul și fericiții

M-am prins, guvernele vor ca noi să fim fericiți!

Specialiștii de la Gallup Institute au publicat datele unui studiu făcut în 2011. Experții au mers în 148 de țări ca să afle în care dintre aceste țări trăiesc cei mai fericiți oameni. Sociologii au ajuns la concluzia că ăia din El Salvador, Panama și Paraguay sunt cei mai fericiți oameni de pe glob.

Panama e pe primul loc la fericiți, cei 3,4 milioane de locuitori fiind recent amenințați cu o epidemie de febră galbenă de toată frumusețea. Cu toate acestea rata mortalității este de doar 4,5 fericiți la 1000 de fericiți, rata natalității fiind de 20% (locul 96 în lume). Probabil că medicii au reușit să facă rost de cele 600000 de vaccinuri necesare, pentru că anul trecut umblau cu cerșitul pe la organizațiile internaționale.

În ceea ce privește salariul trebuie menționat că există o propunere de ridicare a salariului minim, în 2013, la 300 dolari americani pe lună. Propunerea a fost deja dată la rahat de Asociația Industriașilor care a zis că să rămână cum era până acum că e mai bine pentru ei: 224 dolari în comerț, 219 dolari în industrie, 187 pentru ăștia care lucrează în textile și 105 în agricultură.

Vedeți, dragi europeni, înțelegeți acum? În Europa se dorește același lucru! Guvernele din țările UE bagă vrăjeli din astea cu criza și cu austeritatea pentru că ne vor mai fericiți! La salariile din România suntem aproape de locul 1 (pe timpul lui Iliescu era fericire maximă, eu câștigam 150 de dolari la ziar!), dar mai e de lucrat puțin la moneda euro care e peste dolar (încă).

Cam asta e, acum sper că înțelegeți. Nu vă mai doriți 2000-2500 de euro pe lună, lăsați dreacu milioanele, lăsați totul dacă vreți să fiți fericiți! Un 190 de dolari pe lună e mai mult decât perfect pentru o viață fericită! Știu că vă e greu să înțelegeți, dar nu vă preocupați. Guvernele UE vor face tot posibilul să-i facă fericiți pe toți europenii și să nu mai fie doar românii și bulgarii cei mai fericiți la cap din Europa...


Identificați panameza fericită din această poză!

2 comentarii:

  1. Aşa o fi cu America aia centrală.
    Dar nu uita, de exemplu, că şi bananele sunt ieftine! Şi au magneziu, care este unul din ingredientele fericirii. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. am citit că e 2 dolari să te plimbi prin Centru! la noi e 2 euro... ah, dar noi n-avem magneziu, am uitat...

      Ștergere

puteti si sa injurati daca nu va suparati!