.

6 iun. 2013

Căpșunarul și salvarea

Alcoolul poate salva presa din România?

Mi-am pus imediat întrebarea asta când am văzut revista din foto:
Ok, știu, asta e o revistă de specialitate, dar cum eu mă gândesc în fiecare zi la salvarea presei din țara asta și la scoaterea ei din rahat vă dați seama că am făcut imediat legătura: dacă editorii ar pune câte o sticlă de ceva împreună cu ziarul oare nu s-ar vinde tot tirajul de la primele ore ale dimineții? Pentru că eu mă întâlnesc dimineața cu niște vecini la chioșc care încep de pe la 8,30, cam așa. Ei oricum își cumpără sticla de ceva și mă gândeam că o mișcare din asta ar salva presa tipărită de la faliment.

Pentru că fiți atenți, se leagă! Cu o sticlă de ceva cu alcool se pot reduce și costurile cu salariile! Nu vă dați seama cum? Păi simplu, îi dai afară pe redactorii buni și care vor salarii mari și angajezi niște din ăștia cu salariul minim, că oricum nu mai contează. Dacă ești ziar local nici nu mai angajezi, bagi din Mediafax, sau iei ceva de pe net! Vă dați seama că după două guri oricum nu mai știe cititorul ce dreacu scrie acolo, ca să nu mai vorbim de ăia care aruncă ziarul pentru că ei aveau nevoie doar de sticlă...

Zic și eu, mi-a venit idea asta și era păcat s-o țin doar pentru mine. Poate ăștia de pe la marketing au avut-o, dar n-au avut curaj, poate n-au știut cum s-o propună conducerii. Mergeți cu laptopul la șeful vostru și arătați-i ce-am scris. Dacă o să vadă că până și eu sunt de acord cu treaba asta sigur o aprobă și poate vă luați și o primă! Bine, de la altă firmă, evident, după ce vă găsiți iar de muncă...

4 comentarii:

puteti si sa injurati daca nu va suparati!