15 mai 2013

Căpşunarul, Porumbescu şi Enescu

Şi-a adus aminte şi Cancan că există Phoenix!

Hai să vă bag câteva titluri ca să pricepeți mai bine cu cine avem de-a face: "Ce dragoste violentă au Mantea și Ștefan Stan! El a dat cu geanta după ea și a vrut să o arunce în lac, ea l-a pocnit! O seară romantică în parc era să să se transforme în scandal!". Deci ăsta e un titlu, să nu credeți că sunt trei! Stați așa că vă mai pun unul: "Vă așteptați la asta? Jean de la Craiova și Gina Pistol, sărut fierbinte în direct! E bun rujul, putem să repetăm?". Și ăsta e tot un titlu, să nu credeți că exagerez, intrați la ei pe site și uitați-vă pentru că eu nu pun link la căcaturi.

Deci am lămurit cine se ocupă de ultimul "scandal" marca Phoenix, ăla în care Cancan-ii strigă ceva gen plagiat și încă vreo câteva chestii. Buuun! Hai să vedem ce scrie C.D. (așa se semnează ăștia de la Cancan): "Cum a ajuns Nicu Covaci să fie platit de nemți pentru că a compus Balada lui Porumbescu și Ciocârlia lui George Enescu?". Și ne explică C.D. cum Nicu Covaci a înregistrat la Gema (ăia cu copyright-ul din Germania) melodiile The lark și Ballade for you, prelucrari ale “Ciocărliei” lui George Enescu și ale “Baladei” lui Ciprian Porumbescu. Ce nu pricepe C.D. și nu vor pricepe niciodată cititorii de Cancan este că Gema nu putea să scrie acolo că The Lark este compusă de Enescu pentru că Enescu în primul rând e mort, e decedat, nu mai e! În al doilea rând pe Gema o doare la bască de Enescu și asta pentru că Phoenix n-a cântat Ciocârlia, a cântat The Lark, o melodie cântată la chitară, la tobe, la bass și la ce se mai cântă în ziua de azi!

După mintea lui C.D. și a celor care i-au preluat  materialul de doi lei nu se mai poate cânta la tobă în ziua de azi fără să plătești drepturi de autor popilor! Pentru că primii toboșari din România au fost popii la toacă, nu-i așa?! Cu alte cuvinte trebuie să vină Portnoy să cotizeze la mănăstire înainte să bată în ceva! Sau Vai, atunci când cântă din alea orientale, trebuie mai întâi să treacă pe la moschee, să se descalțe și să pună drepturile de autor pe covor! Nu mai vorbim despre DJ-ii care s-au umplut de bani mixând melodiile tuturor compozitorilor din ultimii 2000 de ani de pe planeta asta! Deci nu există melodie care să nu fie mixată și băgată în cluburile unde se plătește bilet! Mai mult, DJ-ii se mixează între ei, lucru greu de înțeles pentru unii care se ocupă de Mantea și de Jean de la Craiova... Hopaa, stai așa! Băi C.D., cu manelele maneliștilor cum stă treaba?! Aha, te-ai trezit, ăia nici Gema, nici drepturi de autor, nici Enescu, nici Porumbescu, nu-i așa?! Despre ăia nu se scrie că vin întunecații peste tine și-ți zboară capul...

Da, sunt partener media "Phoenix Live at Tomis", și ce dacă?! Mi se rupe de scandalul dintre Covaci și foștii componenți ai trupei, mi se rupe de Gema, mi se rupe de Cancan. I-am văzut pe Phoenix în Mamaia, la piscină (când s-a anulat concertul pe stadion), i-am văzut în Portul Tomis și o să-i ascult și la Maritimo, pe 7 iunie. Mi-a plăcut Phoenix cu Baniciu, cu Țăndărică, cu Mani Neumann și-mi place și Phoenix-ul cu John și Cristi Gram (poate chiar mai mult pentru că e mai de 2013 ca sound). Așa că, măi Cancan-ilor, măi C.D., vă înțeleg că vă trebuie și vouă un bănuț, știu cum e să iei salariu de doi lei în presă, dar cine v-a plătit ca să scrieți rahatul ăsta de știre e istorie! Mai exact e la fel ca Enescu și ca Porumbescu: mort!

La final vă mai bag un titlu din Cancan ca să pricepeți cine se ocupă de muzică în țara asta: "Gabi Cristea o ia pe urmele lui Bahmu! Ieri a depus actele de divorț, azi se gândeşte să se împace cu Marcel Toader"! Habar nu am despre cine este vorba, dar îmi permit totuși o întrebare: băi, Cancan, asta n-ar trebui să-i plătească drepturi lui Bahmu? Pentru că la cum abordați voi lucrurile titlul corect ar trebui să sune cam așa: "Bahmu o ia pe urmele lui Bahmu"!

Sper să cânte și The lark și Ballade for you, doar așa, de-al dreacu, să crape de ciudă mandanții...