4 apr. 2013

Mi-am scris pe blog

Ca să mă râd și eu

A venit ziua, este rândul meu să râd. Până acum ați râs voi, v-ați distrat cu ce-am scris eu, cu ce-au scris alții, cu ce-ați văzut pe la televizor și cu ce-ați văzut pe străzi. De data asta voi râde doar eu, exact cum fac proștii care râd la propriile glume. Da, lasă să fiu eu prost, dar măcar să mă râd. Și asta pentru că nimic nu m-a făcut să râd până acum din ce-au spus alții, poate să zâmbesc da, dar să mă facă să râd cu poftă nu. Acest material o să fie poate mai lung, poate mai scurt, nu știu, dar nu este obligatoriu să-l citiți pentru că e pentru mine. O să conțină și greșeli, dar nu contează pentru că eu o să înțeleg ce-am vrut să scriu.

Excelent discurs a ținut nea Nicu Văcăroiu la aniversarea a 100 de ani de la înfiinţarea Academiei de Studii Economice! M-am pișat pe mine de râs când am citit ce-a spus: ”Nu vrem să recunoaştem că, din păcate, privatizările au fost în proporţie de 80% un eşec!". Bestial, cum să nu te caci pe tine de râs când auzi așa ceva? Ești tare, nea Nicule, ești mortal! Ăștia de la Kamikaze sunt mici copii pe lângă matale. Ia mai zi ceva, ia mai fă-mă să râd: ”Pur şi simplu, au dispărut industrii care au fost competitive dintotdeauna, cu exporturi de peste 80-90% în zona vestică. Cu prea mare uşurinţă, începând din ’90 încoace am acceptat prea multe sfaturi de afară, spre binele nostru şi binele a dus la situaţia de astăzi a României”! Oaaaaaahahahahahaha, nu mai pot, haaaaaaaahahahahahaha!

Nea Nicule, mă omori, gata că nu mai pot! Mai ai? ”Mă bucur însă că aveţi un sector unde se trăieşte bine. Sectorul bancar: salarii serioase. Nu numai la noi, în toată Europa, în toată lumea, iar dacă aici se clatină ceva, toate guvernele, imediat, recapitalizare, le dăm. Păi, săracii, să rămână preşedinţii ăştia fără bonusuri anuale şi trimestriale?”. Oaaaaaaaaaahahahahahahahaa! Extraordinar, nu se poate așa ceva, mă piș pe mine, nu mai pot!

Trebuie să recunosc, nea Nicu Văcăroiu este cel mai distractiv om pe care l-am auzit vreodată. Ce bine le zice, cum povestește el așa, ironic, ca un om mare. În familia mamă-tii de șontorog obosit, președinte la Curtea de Conturi ești, zdreanță? Trebuie să recunoaștem că privatizările au fost un eșec? Când scriau ziarele, "începând din 90", că e un eșec înainte ca voi să faceți privatizările alea, nu știai să citești? Sau mai ai și tu puțin și crăpi și ți-ai zis s-o faci pe onestul? Bine că-l invitați la ASE, evident că studenții sunt interesați să-l vadă la față pe unul dintre cioclii acestei țări de doi lei. Și să-ți mai spun ceva, relicvo, privatizările nu au fost un eșec, trebuiau vândute panaramele alea pe care le numeați fabrici și flotă și alte rahaturi, doar că trebuia pus ceva în loc! Aia era singura chestie pe care trebuia s-o faceți, să puneți ceva în loc! Ai vândut 100 de vapoare de căcat la fier vechi? Excelent, ia banii și fă 10 noi! Băh, otravă, dacă făceați 10 nave aveau ăștia prin port de muncă 10 ani, poate chiar 15 dacă se lucra în stilul românesc, ăla mai lent așa! Ai vândut un combinat de doi lei la fier vechi, ai închis o mină? Mai bine! Dar dă-le la ăia care au muncit acolo posibilitatea să-și facă meseria mai departe, explică-le că trebuie să se asocieze, să-și facă o ceva și să meargă mai departe! Nu te duci, boule, cu ulei și zahăr și cu salarii compensatorii la ei doar ca să-ți iei voturi! Te duci cu plicul cu bani și le spui: dacă vreți să faceți ceva cu banii îi luați, dacă vreți să-i beți la bodegă nu vă dăm nimic! Dar de la un alcoolist ca tine (am înțeles că nu bei, dar tot alcoolist ești, dă-te dreacu) ce pretenții să am?

Acum vii după 20 de mii de ani să-i spui că ”Nu vrem să recunoaştem...!" și că ”Mă bucur însă că aveţi un sector...”? Despre cine vorbești, jegule?! Cine nu  vrea să recunoască, cine "aveți"? Băh, Văcăroiule, când te naști căcat tot căcat mori, băh! Du-te dreacu, sper să nu te mai aud și să te mai văd nicioadtă... Nu de alta, dar m-ai făcut să râd într-un asemenea hal încât nu vreau să risc să-mi plesnească vreo venă la tâmplă de atâta râs...

P.S.: Pentru ăștia de la ASE: vă înțeleg că visați să ajungeți exact ca el, vă cred, știu cum e, dar din păcate pentru voi nu este omul ideal pe care trebuie să-l ascultați. Un buticar sau un tarabagiu din piață vă poate spune mult mai mult despre ce înseamnă economia românească decât fosila asta. Și vă garantez că ăla n-o să vă ia nici cu "aveți" și nici cu "nu vrem să recunoaștem"... Nu mai pun nici poză pentru că am scris pentru mine și mie nu-mi trebuie, știu cum arată jegul la față.