19 apr. 2013

Căpșunarul și știutul

Mă gândeam eu, dar nu știu dacă mă gândeam bine

Avem așa niște nervi și nu prea aveam chef să dau explicații. Nu știu cine zicea că nu știu ce și chiar nu aveam chef să-l lămuresc. Era vorba despre o chestie, nici nu contează. Dar mi-am dat seama că nu e bine, nu trebuie niciodată să-ți fie lene să explici sau să ceri explicații. Mă gândeam ce dreacu s-ar întâmpla dacă lumea le-ar știi pe toate, ce s-ar întâmpla dacă n-ai mai avea despre ce să vorbești cu nimeni pentru că toată lumea ar știi dinainte ce vrei să spui, și-ar da seama după primele cuvinte... Ar suna cam așa:

- Salut!
- Salut...
- Ai auzit declarația aia...
- Da, am auzit...
- Hm, ce chestie dom'le, cum vrea el să pară că...
- Da, vrea să pară că... exact.
- Mda... Dar de chestia aia de la americani ai...
- Da, da, știu și de chestia aia de la americani...
- Ai văzut că...
- Am văzut și că și ce...
- Aha! Am crezut că n-ai văzut, de aia...
- Am văzut, am văzut...
- Dar ce părere ai despre faptul că...
- E logic, sunt împotriva faptului...
- Ok, e logic că ești împotrivă, dar cum crezi că...
- Păi exact la fel cum crezi și tu, adică ăla trebuie să...
- Să plece...
- ... să plece... exact, să plece!
- Aha, așa mă gândeam și eu....

Bine, prostia asta poate continua, dar mai bine s-o oprim aici. Concluzia? Băh, eu cred că dacă le-am știi pe toate ar fi o mare, extraordinar de mare prostie!