9 dec. 2012

SABOTAJ?!

Unul dintre sediile PLM lăsat aseară fără curent și fără internet!

Ne așteptam, știam că PLM este un partid care stă în gât multor politicieni din România și mai ales din Constanța. Din păcate nici anul acesta PLM nu va intra în Parlament pentru că dușmanii poporului au învins din nou. O să vă povestesc pe scurt ce s-a întâmplat ca să explicăm alegătorilor de ce nu vor găsi nici astăzi PLM-ul pe buletinele de vot.

Ne-am adunat aseară la unul dintre sediile principale ale partidului (mai avem un sediu pe Suceava, dar e mai mic și acolo nu se poate asculta muzică la maxim) ca să listăm buletine de vot cu PLM și să stabilim ultimele detalii în vederea alegerilor de astăzi, 9 decembrie 2012. După ce am stabilit câte beri vor fi oferite șpagă fiecărui votant, dacă se vor distribui țigări normale sau electronice, ce muzică să cânte prin secțiile de vot și dacă șefii secțiilor vor fi cumpărați cu euro sau lei grei am vrut să ne apucăm de listat buletine de vot în care să băgăm și PLM. Am făcut noi un model de probă și, când să dăm drumul la imprimantă se aude de afară: buum, pfffiuuu, crack, buuum! Exact așa s-a auzit!

Am ieșit să vedem și am văzut exact ce vedeți și voi în pozele de mai jos:


Bine, între noi fie vorba acum vedem și noi despre ce e vorba mai exact, pentru că aseară, pe bezna și pe ploaia aia n-am avut curaj să ieșim din casă decât cu coada ochiului! Dacă cineva a văzut aseară focurile de artificii din Mamaia atunci își poate imagina cum era și pe stradă, totul datorat firelor căzute care făceau scurt între ele! Unele erau căzute pe mașini, iar o votantă mai curajoasă ne ruga pe noi să-i dăm firul jos de pe mașina nepoatei! I-am spus că noi, cu coada ochiului nu putem să dăm firul jos de pe mașină și că, din partea noastră, poate să-i ia foc mașina! Asta e, ne-am gândit că pierdem un vot, dar curentul electric e prea puternic până și pentru PLM!

Aseară a venit poliția! Poliția a sunat la ENEL! ENEL a închis curentul și a zis că sună la o echipă a lu' nu știu cine, dar dimineață, că noaptea nu mai răspundea nimeni. Deci e clar că a fost ceva necurat la mijloc! Echipa a venit abia azi pe la 10, când deja era târziu și votul începuse. La Constanța se votase deja 98% și nu mai aveam nici un fel de șansă să recuperăm... Trebuia să furăm și să dăm șpăgi prea mari ca să recuperăm! 

Asta e, ne-au lucrat nu ne-au lucrat nu vom afla niciodată, cert e că toată noaptea a fost căzut curentul și net-ul, condiții esențiale în ziua de azi (sau în noaptea de ieri mai exact) dacă vrei să câștigi alegerile... Faptul că pe aceeași stradă își are biroul unul Hașotti  (poate-l cunoașteți) nu cred că are vreo legătură, dar sunt foarte curios ce se întâmpla dacă locuia acolo și rămânea el fără curent și fără net azi noapte, înainte de alegeri... Cred că se făceau angajări de urgență și venea o echipă de intervenții de noapte de mai mare frumusețea! Zic și eu, nu dau cu parul...

P.S.: Ne vedem peste 4 ani! Până atunci ne punem la sedii panouri solare, ne tragem net prin satelit, ne blindăm mașinile și mai vedem noi ce mai facem ca să fim siguri că nici un copac nu ne va mai putea sabota! Că nu cred că taie ei copacii în 4 ani, așa că trebuie să ne luăm măsuri de precauție de p'acuma! Trăiască PLM, trăiască partidul cel mai sabotat din România!