26 ian. 2012

Căpșunarul și profesionalismul

Ce profesionist să fii băh...
     Am plecat de dimineață de acasă să fac un superreportaj din ăsta, cu cum a venit iarna la Constanța! M-am urcat în mașină după ce am înghețat bine dezghețînd geamurile cu prostia aia de plastic de ras gheață și am demarat în trombă! De ce? Pentru că am cauciucuri de iarnă, din cauza aia! Ok?

     Am ieșit pe Lăpușneanu unde nu am găsit nici un nimic. Am zis că n-am noroc și am urcat pe Tomis. Nimic nici pe Tomis fraților... Cum dreacu băh să am atăta ghinion? Ăia de la Antene, de la Pro și de la Realitatea aveau parte numai de trenuri deraiate, avioane ieșite de pe șine, lume congelată prin salvări, iar eu nici măcar o bară de Logan îndoită sau ceva de genul ăsta. Nu se poate căt de ghinionist sunt. Și cum mergeam cu viteză de om dezamăgit pe Tomis deodată miracol! Sau cel puțin așa am crezut: un copac căzut direct în mijlocul bulevardului Tomis, pe două benzi! Poliție, Pompieri, macara, galerie, de toate! M-am dus direct la polițai și l-am luat rapid ca să nu aibă timp de reacție:
- Bună ziua, vreun mort ceva, vreo mașină ruptă?
- Nu, bună ziua!
- Cum domnule? Nici un rănit?
- Nu! Nu era nici mașină parcată și nici pietoni!
- ?
- Da domnule, dar de unde sunteți?
- De la blog, dar nu mai contează...
Am plecat dezamăgiți și eu și polițaiul. Cum să te bați băh cu mogulii mass media dacă un ditamai copacul cade și nu face și el o pagubă acolo? A rupt un afiș de la teatru, dar eu nu scriu frate rubrică de Cultură....


     Am sunat un prieten. I-am spus ce am pățit și el mi-a dat răspunsul: Mergi înspre Fantasio că cică a mai căzut și acolo un copac din ăsta! Am zburat, vă dați seama, dar am ajuns tărziu... Dispăruse și copac și orice (asta în cazul în care fusese ceva). Dar, pe o stradă micuță și drăguță, ce văd eu? Un dezastru de toată frumusețea: niște table rupte și niște tencuială ruptă dintr-un balcon! Moaaaaaa, m-am scos! Cum nu era nimeni la fața locului m-am gândit că asta se numește exclusivitate! Pentru prima dată în viața mea aveam un eveniment numai al meu! Nu știam dacă să mă bucur sau nu, dar până la urmă nu m-am bucurat pentru că am realizat că parcasem chiar sub balconul din care se rupea tencuiala! Cum nici aici nu era nici un fel de cetățean mort, rănit sau vreo mașină (tren, avion, vapor) ruptă, am plecat. Asta e viața, să nu am și eu baftă de un breichin niuz din ăla cum am văzut la alții. 


     Am plecat și de pe General Manu, iar două străzi mai încolo ce să vezi? Două femei mergeau mai alunecând, așa. Am scos ușor aparatul, fără să mă audă și am așteptat. Am așteptat să cadă măcar una dintre ele, ca să scot măcar de-un picior rupt, sau hai, o mână! Nimic frate, nimic! Cănd nu vrea, nu vrea și gata...



     P.S.: Până la urmă am avut parte de un eveniment! Mi s-a ars motorul de la ștergătoare! S-a umplut mașina de fum, o nebunie! Din păcate blogul meu nu se ocupă cu auto, dar o să vorbesc cu ăia de la ProMotor, poate îl bagă la ei la TV! La urma urmei e o chestie să se ardă motorul ăla, nu? E un eveniment, cel puțin pentru mine, care nu mi s-a mai ars niciodată...