.
Se afișează postările cu eticheta Mugur Isarescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mugur Isarescu. Afișați toate postările

19 iul. 2013

De ce am votat cu el

Doar 9%...

Atât a luat, 9%. Românului îi place circul, e amator de caterincă, de glumițe, de căcaturi. Dacă făceam blogul ăsta serios nu-l citea nici dreacu. Ok, nici nu l-aș fi făcut serios pentru că eu sunt primul pe lista amatorilor de circ, de caterincă, de glumițe, de căcaturi. Pe vremuri mă dădeau afară din clasă pentru că râdeam, sau pentru că-i făceam pe alții să râdă. "M-a făcut să râd, tovarășa (devenită doamnă mai târziu)!" spuneau colegii mei. Adică ei râdeau și pe mine mă dădea tovarășa afară. Până la urmă m-am dat singur afară de tot, afară din țară.

Cu toate astea l-am votat pe Isărescu la alegerile din 2000. Mi s-a părut mie că e cel mai serios dintre toți și m-am gândit că într-o țară plină de glumeți măcar ăla care o reprezintă să fie mai serios. Am zis "băh, pe ăsta nu-l poate da nimeni afară din clasă!". Dar l-au dat, a luat doar 9% și România s-a trezit iar cu circarii la putere. Am mers pe mâna lui Isărescu nu atât pentru că era cel mai puțin zâmbăreț, dar pentru că era singurul român din Clubul de la Roma, pentru că vorbea și nu înțelegeam nimic, pentru că lucra cu banii pe mână, pentru că a spus adevărul. Exact, a fost singurul care a spus că principala forță a României este forța de muncă și așa s-a și întâmplat: după 2002 românii au rupt cu capul ușile și zidurile și au "ocupat" Europa. Ok, o să spuneți că mulți s-au dus la furat, dar și furatul ăla e tot muncă, nu e că poți fura așa, fără să "muncești".

25 iul. 2012

Interviu cu Euro

N-am mai rezistat...

RC: - Alo, Euro?
Euro: - Da, cine e?
- Eu sunt, băh, Căpșunarul!
- Ohoooo, salutare, de când nu m-ai mai văzut!:)
- Mda, glumețule...
- Ce faci, toate bune?
- Păi erau ele mai bune, dar acum s-a cam dus în cap treaba! Și cică e din cauza ta!
- A mea? De ce?
- Păi tot crești în ultimele zile de nu te mai oprești!
- Eu? Păi eu ce treabă am cu voi, frate? Voi nu aveți Leu din ăla? Ce treabă am eu?
- Nu știu, dar aici nu se vorbește decât de tine, că crești, că nu știu ce.
- Păi eu din contră, m-am micșorat! Jigodia aia de Dolar îmi tot bagă sula-n coaste...
- Ce-ți bagă? De unde știi tu expresia asta?
- Cu sula? Ah, nu-mi aduc aminte...
- Sigur nu-ți aduci aminte?
- Nu sunt sigur, dar ce mai contează?!
- Păi contează, dar lasă că nu de asta te-am sunat. Ia zi, ce ai de gând? Te oprești sau...
- Hai să-ți zic, dar nu spui la nimeni! Mă opresc, dar nu acum. Știi și tu cum e, urmează august, vin românașii de p'afară, văd că e cursul bun și schimbă mai mult! Ar trebui să te bucuri! 
- De ce să mă bucur! Eu nu mai am euro de schimbat! Lucrez cu lei acum!
- Se bucură Guvernul tău atunci!
- Păi ce treabă am eu cu ăia?
- Se bucură Isărescu, nu știu, cineva trebuie să se bucure! 
- Auzi, du-te dreacu cu bucuria ta de tâmpit! Deci nu mai crește atâta că mă enervezi și vin după tine!
- Da? E bine atunci, dar să-ți dau un sfat!
- Ce sfat?
- Dacă vii după mine să nu mai vii în Italia că e nașpa. Vin-o și tu după mine prin Olanda, prin Germania... Mai prin nord așa!
- Ah, deci nu ai de gând să te oprești?!
- Tu ce faci mâine?
- Păi de unde să știu ce fac mâine?
- Eh, vezi?! Păi și eu de unde să știu ce fac mâine, sau după 29, sau luna viitoare...
- Să-mi sugi...
- Ho, stai așa! Până una alta tu mi-o sugi mie! Oaahahahahahaha...

P.S.: Care ai un telefon? Că mie nu-mi mai răspunde jigodia că-mi știe numărul!
Toată lumea anunță că a crescut Euro! Dar nimeni nu spune, de exemplu, cât de mult a crescut suta de Euro!

23 mai 2012

Căpșunarul și academicienii

Cum e, băh, să te numești promoția Oprea sau Isărescu?

Adică să-și fie "naș" cum ar veni! Adică să faci 3 ani de CIG sau doi ani de Master în Științe Economice la Universtitatea Andrei Șaguna din Constanța și să te trezești că-l ai naș pe Prof. univ. dr. Călin Oprea, sau să faci 3 ani de Finanțe Bănci sau Management și să-l ai pe Isărescu. N-am mai spus academician Mugur Isărescu și alte din astea că știți foarte bine despre cine vorbesc. Da, chiar despre el este vorba.

Despre Călin Oprea vă spun doar că dacă-și schimbă mâine numele în Călin Contabilitate Oprea nu se prinde nimeni. E atât de firesc ca numele Călin Oprea să fie asociat contabilității în țara asta încât nimeni nu și-ar da seama de ceva. Mai mult, în caz că ar anunța această schimbare există posibilitatea ca cineva să vină să spună "Păi cum v-ați schimbat numele, nu așa vă chema???". 

Vreți să vă spun ceva despre Mugur Isărescu? Păi cred că știți mai multe decât mine. Oricum, cine a venit ieri la Șaguna a văzut ceva ce rar se poate vedea într-un oraș ca al nostru: Dustere! Multe Dustere fraților! Băh, sincer eu când am auzit că vine jumătate din BNR am zis că să vezi mașini tată, una și una! Când colo ce să vezi? Dustere nene! Da băh, exact din ăla, Duster din ăla românesc, Dacie din aia! Erau și două Mercedes-uri, dar la câte Dustere erau parcă chiar îți doreai să vezi și altceva. Bravo lor, mai rar vezi promovarea produselor românești la un asemenea nivel. Asta mă duce cu gândul la italieni, unde, cu toate Ferrari lor și Alfa Romeo "greii" umblau cu Audi... Uite că la noi bancherii merg cu Dusteru și nu i-am văzut să plângă!

În rest ce să vă mai spun, au fost două zile în care s-au petrecut lucruri frumoase mai ales pentru absolvenți. Bine, asta nu înseamnă acum că nu mai trebuie să învețe pentru examene, dar oricum, a fost o chestie! Acuma poate o să spuneți că iaute și pe ăsta, face reclamă lu' Șaguna, lu' Oprea și lu' Isărescu... Și la Dacia Duster! Nu, m-ați înțeles greșit... Nu fac reclamă nimănui. La urma urmei Universitatea Andrei Șaguna nu stă în reclama făcută de mine, Oprea și Isărescu nici atât, iar Dacia Duster nici măcar nu-mi place. De la ei mie îmi place Sandero aia Steppe, aia 4x4. Cine mă cunoaște s-a prins deja despre ce este vorba. Da, așa este, am scris toate lucrurile astea ca pretext pentru ceea ce urmează să vă spun acum: am luat o Diplomă, recunosc!

Păi normal că nu stăteam să scriu acuma despre titlul Honoris Causa acordat lui Călin Oprea și lui Mugur Isărescu de către Universitatea Andrei Șaguna dacă nu era vorba despre mine! Îmi trebuia o introducere, ceva, că după aia riscam să începeți cu chestiuni de genul "iar se laudă ăsta că a luat, că a făcut, că a dres...". Îmi pare rău fraților, dar asta e. Și nu mai stau să vă spun că diploma am primit-o doar din cauză că am refuzat Honoris Causa! Că dacă vă mai spuneam și asta cine știe ce mai făceați de oftică... Au încercat și rectorul Papari și profesorii, a venit și viceprimarul Făgădău (prietenul meu pe Facebook), Elena Frâncu, Jugănaru de la Camera de Comerț, luni Oprea, marți a încercat și Isărescu... Nimic, n-am vrut dom'le Honorisu. Așa că au zis măcar o Diplomă să accept, pentru că împlinește Universitatea Andrei Șaguna 20 de ani și trebuie neapărat să accept! Așa că acuma ce să fac, s-o pun pe perete fără să știți și voi? Nu se putea...
Prof. Dr. Univ. Călin Oprea, un om pentru care activul și pasivul înseamnă cu totul și cu totul altceva decât la ce vă gândiți voi acuma...
Titulum Honoris Causa acordatum profesorum... dă-mă dreacu că știu și latină acuma!
Iaute băh, acuma am văzut! Mie mi-au dat diplomă, dar văd că la alții au dat steaguri!
Nici eu nu am crezut, dar e adevărat! Dustere de la BNR tată... multe fraților, multe!
Sărumâna...
Fiți atenți... Hocus, pocus, prepa...
... ratuuuus! Moaaaaa, mentalist sunt!
Așa arată un om uns cu toate alifiile... Băh, da cu toate!
Și la final, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă...

15 mai 2012

Căpșunarul și liniștirea

Nu vă panicați că e criză! Așa e marțea!

Aveam niște treabă la partid când am fost sunat de Mugur Isărescu:
- Căpșu' ai auzit-o pe ultima?
- Nu!
- Suntem iar în criză!
- Vasilescu știe?
- Hehehe, nu, lui nu i-am spus!
- Să vezi ce-o să se supere că iar află ultimul de prin ziare...
- Lasă asta, am auzit că ai informații despre cursul euro!
- Da, o să ajungă la 5 lei!
- Eh na! Pe bune?
- Nu știu sigur, dar așa vorbeau femeile în piață azi dimineață!
- Băh să-mi trag una... 5 lei?
- Da Mugure, 5 lei! Dar care-i problema? Doar nu ai rate!
- Nu, nu am, Vasilescu are!
- He, he, he!
- 5 lei zici?! Cam mult!
- Păi fă ceva și tu, o intervenție cu BNR-ul ăla al tău!
- N-am cum! Nici-o șansă!
- De ce? Păi până acuma...
- Lasă ce-a fost, nu mai e! Acum vor ăștia să mărească salarii, bugetari, alegeri, cheltuieli...
- Păi și bani? De unde bani?
- Păi nu e nevoie de bani! O să le dea 2 lei în plus și o să le luăm 5 pe partea economică!
- Aha, deci știai că o să fie 5 lei euro!
- Normal, doar nu sunt Vasilescu...
- Corect! Deci e oficial, îmi confirmi, nu e doar un zvon! Euro va fi 5 lei până la sfârșitul anului!
- Nu-ți pot confirma eu nimic! Nici n-am vorbit cu tine! Hai băh Căpșu', ce dreacu, doar știi că Vasilescu e purtător de cuvânt și doar el poate face astfel de declarații publice!
- Păi ăla le spune la 2 săptămâni după ce se întâmplă! Ce cuvânt poartă...
- Eh, și tu acuma, e bătrân, doar știi cum sunt bătrânii, mai uită și ei... Ia zi, cum merge cu partidul? Am auzit că ți-ai tras partid! Cum se numește, PLM?
- Da! Vrei să te înscriu? Să te bag și pe tine în vreo funcție de conducere?
- Nu, nu mersi! He, he, he, doar știi că sunt apolitic! Bagă-l pe Vasilescu!
- O să-l bag pe el. Bine, ne vedem la Constanța pe 22 mai, ok? Am înțeles că vii la Universitate, la Șaguna!
- Da, da! Ne vedem atunci! Te las acum să-ți continui treaba cu PLM!
- Nu, cu PLM!
- He, he, he... Bine, cu PLM!
- Ba cu PLM!
Isărescu, omul care știe cum a fost, cum este și cum va fi, dar nu vrea să spună la nimeni... Nici măcar lui Vasilescu!