.
Se afișează postările cu eticheta Dumnezeu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dumnezeu. Afișați toate postările

22 apr. 2022

O sa va explic cu religia, cu astea

Mi-am dat seama acum vreo 2 ore care e treaba. Bine, eu cu religia si toate alea n-am nici un fel de treaba, dar pentru ca tot se discuta cu sarbatorile, cu salata de boeuf, cu oua vopsite m-am gandit asa, cam vreo 20 de secunde si am descoperit secretul cu credintele, cu astea. Ok, o sa spuneti acum ca mii de ani s-au chinuit tot felul de specialisti, tot felul de destepti sa explice si n-au reusit, iar acum vin eu, ultimul tantalau de pe internet, sa va explic ce si cum. Aia e, nu e vina mea ca mi-am dat seama, a fost fara sa vreau, eu desfacem o bere si pac, m-a lovit explicatia in partea dreapta (sau stanga?) a creierului!

Pe scurt religiile si prostiile astea au legatura cu distantatul! Intelegeti ce zic? Religiile din ziua de azi au rezistat pentru ca au stiut sa mareasca distanta de fiecare data cand s-a mai trezit cate un fraier sa descopere ba lupa, ba luneta, ba telescopul! Pentru cine nu s-a prins o sa explic mai exact. Ba, la inceput omu era pa pestera, corect? Ok, el iesea din pestera vedea padurea, nu intra in padure, zicea ca in padure traieste dumnezeul nu stiu care, ala de da cu frunze pentru pantaloni/fuste, da cu fructe de padure, cu radacini, cu ce mai dadea el. Intr-o zi n-a avut unul ce face si a intrat in padure:
- Ba, nu e nimeni acolo!
- Cum nu e?!
- Nu e, ba, nimeni, nebunule, hai sa vezi!
Au mers si la capatul padurii ce sa vezi: un munte!
- Aaaaaah, pai vezi, fraiere, necredinciosule care esti tu necredincios, dumnezeul sta sus, in varful la munte!
- Ahaaaaa! Pai ia stai asa, ca ma urca eu acum imediat si pe munte!

Si tot asa pana in ziua de azi. Dupa ce s-a urcat ala a vazut ca nu era decat o capra in varful muntelui au zis ca dumnezeii stau in nori. Cand s-a inventat avionul a zburat unu' a zis ca nu e nimic acolo au zis ca sta in jurul la Pamantul plat. Cand a zburat Laika in spatiul cosmonautic si a latrat de acolo ca nu e nimeni in zona (si ca pamantul mai e si rotund!) au zis ca dumnezeii sigur locuiesc intr-o vila cu piscina si 8 camere in Univers! Acuuuuum, ca telescopul Hubble a facut poza la cea mai indepartata constelatie din Univers a venit Teodosie si a zis ca dumnezeu e Putin, unul la care sigur n-ai cum sa ajungi!

Deci asta e secretul, distantarea dumnezeului fata de om cat mai mult posibil! Problema e ca in ziua de azi s-a ajuns intr-un impas, nu prea mai au astia unde sa distanteze. Ok, Vaticanul incearca acum o schimbare de directie, in sensul in care se incearca apropierea in loc de distantare! Practic dumnezeii sunt in tine, undeva acolo, nu-si permit sa spuna ca sunt doar in capul tau, ca s-ar prinde lumea ca e la misto si n-ar da bine. Dar fiecare e liber sa-si aleaga locul unde dumnezeul ar putea fi. La mine cred ca e in partea dreapta, pe la mijloc, ca m-a cam durut ultima data cand am baut vin si bere plus niste tarie. Probabil o pedeapsa ca sunt eu necredincios, ca mi-a zis doar nevasta-mea: ba, nu bea amestecate asa, ca te imbeti!

5 mar. 2014

Lecția de religie

Voi ați vrut să predați religia în școli, nu eu...

Mă pregătesc. Fii-miu crește cu o viteză amețitoare și cred că de la 4 luni trebuie să-l dau la școală. Pulii mei, are 2 luni și nu-i mai vin haine pentru copii de 3 luni, vă dați seama. Eh, dacă se duce la școală trebuie să-l ajut la lecții! Eu n-am făcut religie la școală, erau alte vremuri, așa că trebuie să mă apuc să studiez puțin problema ca să nu zică fii-miu că sunt praf dacă mă întreabă ceva și nu știu. Așa că o iau și eu cu începutul, cu Geneza!

29 mai 2012

Căpșunarul și noaptea

Viziuni din capu' meu...

- Hei... hei!
- Cine ești? Ce cauți noaptea la mine-n casă?
- Stai liniștit, nu te speria, sunt un înger!
- Eh căcat! Pe bune?
- Da! Sunt un mesager!
- De unde, DHL, Urgent, UPS?
- Nu, sunt un mesager al Domnului!
- Aha!
- Ai fost ales să transmiți lumii un mesaj!
- Păi de ce eu? De ce nu-l transmiți tu la toată lumea și pe mine să mă lași să dorm?!
- Nu știu să-ți spun... Eu am fost trimis să ți-l transmit și tu să-l dai mai departe...
- Păi stai așa puțin, fă-mă să înțeleg! Zici că ești înger mesager, deci ai puteri paranormale din alea, poți să zbori sau cine știe cum te mai deplasezi tu, poți să dispari și să apari unde vrei tu, nu-i așa?
- Păi da...
- Păi și atunci de ce nu transmiți tu mesajul tuturor și mă pui pe mine care nu zbor, nu am nici un fel de putere paranormală?
- Nu știu ce să-ți spun, eu am ordinele mele trebuie să mă supun lor! Domnul a spus să faci o călătorie lungă și să-ți faci adepți cărora să le transmiți mesajul, iar ei la rândul lor să transmită mesajul mai departe!
- Să fac eu o călătorie, să-mi fac adepți... Nu pot să-l pun pe net și termin mai repede? Îl bag pe Facebook și în 2 ore...
- Nu, nu! Trebuie să faci o călătorie!
- Și motorina cine-o plătește? Rovineta, taxa de pod?!
- Ce's alea?
- Pentru mașină!
- Păi nu cu mașina, pe jos!
- Băh, voi sunteți nebuni!? Deci lu' ăla mare i se rupe, stă cocoțat pe nori, te trimite pe tine care poți să zbori, să pulii mei, iar fraierul de mine trebuie să meargă să ducă mesaje pe la alți fraieri pe jos! Deci nici măcar cu mașina ca să pot să mă scad și eu pe firmă cu un bon ceva, să mai reduc la taxe acolo!
- Păi așa mi s-a spus...
- Auzi băh, ia ascultă aici le mine! În primul rând ești un nesimțit pentru că ai venit la mine la 4 dimineața și m-ai trezit din somn, ok? Puteai să vii și tu ca omu' la 8, la cafea!
- Păi eu nu sunt om, sunt înger!
- Păi bine, ție nu-ți dădeam cafea, dar bănuiesc că puteai să vii la 8, nu?
- Păi...
- Eh, după aia mă pui să merg pe jos, fără mașină! Băh, da tu chiar crezi că... Și ia stai așa, ce mesaj trebuie să duc eu la lume pe jos?
- Că a venit Mesiah...
- Păi și cine e Mesiah ăsta?
- Tu!
- Eu? Aaaaaaah, păi de ce nu ai spus domnu' înger așa de la început? Că înțelegeam și eu mesajul și discutam altfel! Dar luați un loc, stați să dau astea la o parte! Serviți o cafea, un lapte cu cacao, o țigare? Și ia spuneți, o să pot să merg pe apă, cum am văzut eu la TV?

20 apr. 2012

Căpșunarul și Dumnezeu

M-a sunat...

- (Voce masculină subțire, subțire) Alo, bună ziua, acceptați o convorbire cu taxă inversă?
- ... Da! Dar de unde?
- (Voce masculină subțire, subțire) Dom'le, acceptați sau nu acceptați? Ce tot atâta...
- Bine dom'le, accept, dacă mă iei așa...
- (Voce masculină subțire, subțire, îndepărtând receptorul de la gură) Iaute al dreacu ce mă ia el pe mine la întrebări atâta... Fira... (intră muzică, melodia aia cu Noooooosa, noooooosa... oribilă!)

- (Voce feminină) Bună ziua!
- Bună ziua, cine e?
- Sunt Dumnezeu!
- Da, bine, și eu sunt sfântul Petru... Hai dom'le terminați cu prostiile! Nu vreau să trimit nici un fel de SMS!
- Ce SMS?
 - Nu sunteți de la Cosmote? Că de două săptămâni îmi dau ăștia toată ziua mesaje că să trimit SMS să câștig 40.000 de euro și nu mai știu ce!
- Nu, nu sunt de la Cosmote! Sunt Dumnezeu!
- Păi dacă ești Dumnezeu de ce dai telefon cu taxă inversă?
- Păi eu sunt Dumnezeu, nu am bani să plătesc pentru telefon, nu am card sau abonament...
- Bine că ne-ai dat nouă să avem... Bănuiesc că nici SMS nu trebuie să trimiți ca să câștigi ceva!
- Nu, nu trebuie... Ești amuzant, mă faci să râd!
- Da? Eh, asta trebuie să mi-o trec în CV! L-am făcut să râdă pe Dumnezeu! Da' de ce m-ai sunat?
- Pentru că am auzit că nu crezi în mine!
- Păi nu cred!
- Păi de aia te-am sunat, ca să-ți confirm existența mea!
- Ha, ha, ha! Acuma tu mă faci să râd! Trebuie să-ți treci și tu în CV asta!
- De ce te fac să râzi? Alții ar da bani ca să știe că exist! Tu ai șansa să le spui tuturor nu numai că exist, dar chiar și că ai vorbit cu mine personal!
- Eu nu vreau să te jignesc pentru că-mi pari, după voce, o tipă ok! Dar, dacă chiar ești Dumnezeu, de când n-ai mai trecut pe la noi?
- E ceva timp, de ce?
- Păi se vede! Pe Pământ avem o problemă cu ăștia care zic că au vorbit cu Dumnezeu! Cu ăia care zic că l-au și văzut avem o problemă chiar și mai mare!!! O cam termină pe la balamuc ăștia... Spitalul 9... Ai idee?
- Bănuiesc... Dar de ce? Nu mai crede lumea în mine? Nu mai există credincioși?
- Ba daaa! Tocmai aia e problema, paradoxul ca să zic așa. Toată lumea crede, dar dacă le zice unu' că te-a văzut sau a vorbit cu tine îl iau toți la mijto! Iar dacă insistă termină unde-ți spuneam mai sus!
- Înțeleg... Dar tu cum de nu crezi în mine?
- Nu m-am gândit niciodată la motiv... Nu cred așa, pur și simplu!
- Acum, că ai vorbit cu mine la telefon, crezi?
- Sincer eu cred că ești de la Cosmote, dar pentru că ai vocea asta nu vreau să-ți închid telefonul sau să te jignesc...
- Nu, nu sunt de la Cosmote. Dacă eram de la Cosmote te mai sunam cu taxă inversă?
- Mda... Și asta e o chestie. Ăia au sute de mii de minute...
- Păi vezi!?
- Bine fată, te cred atunci! Vrei să cred în tine de azi, sau să'ncep de mîine?
- De când vrei tu, de când simți...
- Hai de mâine că azi mai am niște treabă... Da', auzi, poți să faci o minune ceva? Știi cum e, ca să-mi confirmi într-un fel că...
- Păi trebuie să crezi fără să cercetezi! Dar hai, bine, pentru că ai fost simpatic spune ce minune vrei.
- Nu atât pentru mine, dar am multe cunoștințe care nu mai vor ziua de luni! Uite, fă să dispară ziua de luni, de exemplu.
- Păi și ce zi să pun în loc? 
- Nu știu... Nu mai pune! Să fie direct marți! 
- O să mă gândesc la câteva variante deși nu-mi place propunerea ta. La urma urmei eu exist în conștiința colectivă tocmai pentru cele 7 zile... Nu știu dacă știi cu 6 zile și una de odihnă...
- Da, da, știu cu facerea lumii, cu toate prostiile... Știu, știu.
- Păi de mâine să nu mai spui că sunt prostii dacă începi să crezi în mine! Ok?
- Ah, da, scuze, ok!
- Bine, te las acum. Ai grijă de tine!
- Cum adică? Aha, deci ești de la Cosmote până la urmă! 
- Nu, de ce? Iar începi!?
- Păi nu ai cum să fii Dumnezeu după ce mi-ai zis acum!
- Ce ți-am zis?
- Că să am grijă de mine! Păi, dacă cred în tine nu trebuie să ai tu grijă de mine?
- Păi ai zis că de mâine crezi, că azi ai niște treabă! Până mâine să ai grijă de tine, de mâine am eu!
- Ah, scuză-mă, ok! Atunci ce să zic, o zi bună și Doamne'ajută!
- De mâine! De mâine zici Doamne'ajută!
- Așa, de mâine, de mâine... Scuze!

P.S.: Dacă vă sună să nu-i închideți! Are o voce...