27 iul. 2013

Căpșunarul și fii-su

S-a stabilit, e băiat!

Nu, nu am pretenția s-o așteptați pe nevastă-mea la ieșirea din spital ca pe Kate. Stați liniștiți acasă pentru că în decembrie-ianuarie e frig afară. Pentru poze nu trebuie să vă preocupați, vă pun eu pe Facebook când e cazul. Ziarele de scandal să stea și ele, dacă vreți vă spun de pe acum amănunte picante: e înalt (mai lung cu 2,4 cm decât media pentru vârsta lui), face tot felul de tumbe și e dezbrăcat! Da, de aia n-am pus nimic pe Facebook pentru că ăștia-ți închid contul dacă pui poze cu oameni dezbrăcați. 


Cam atât momentan, dar vă mai țin eu la curent. Nu știu ce nume vrea să aibă pentru că nu l-am întrebat încă, dar cum îmi spune ceva vă anunț. Știu sigur că nu vrea să-l cheme Rudolf, dar în rest nu am încă amănunte. Ah, și când o să fie mare a zis că se face ce vrea el, de asta sunt mai mult decât sigur...