.

10 apr. 2014

Nu neapărat premiu...

... dar ceva să mă știe toată lumea

În orașul ăsta în care lumea cu ambalajul de ciocolată în mână caută boschetul aflat la 3 pași în loc să meargă să-l arunce la tomberonul aflat la 2 pași, în orașul ăsta în care experții se fac că lucrează la Beirut în loc să-l salte pe ăla și să-l bage 2000 de ani la pușcărie, în orașul ăsta în care constructorii care fac locuințe pentru sărăcii ies în pierdere și lumea pune botul la vrăjeală, în orașul ăsta în care se amenajează o piață după care urmează să se spargă totul pentru că trebuie dărmate ruinele care o înconjoară, în orașul ăsta în care pentru un căcat de afacere de 400 de euro cu tot cu TVA trebuie să fii înscris în partid, în orașul ăsta în care lumea jură pe Facebook că nu sunt gropi și când te întâlnești cu ei își bagă toate pulile de la strămoși încoace în gura celor care nu astupă gropile și se plâng că le bate nu știu ce la mașină din cauza asta, în orașul ăsta în care Radu Tudor e om de valoare, în orașul ăsta în care cocalarii umblă cu abțibild cu "Coasta de est" pe mașină și cruci prinse cu ventuze pe parbriz, în orașul ăsta în care se parchează pe locul rezervat persoanelor cu handicap cu toate că restul parcării e goală, în orașul ăsta în care lumea iubește atât de mult câinii încât sunt toți pe străzi, în orașul ăsta în care... În orașul ăsta pe care-l cunoașteți cu toții există un om de onoare, un om corect, un om care dacă ar fi știut cât este de cinstit ar fi candidat la toate alegerile posibile și le-ar fi câștigat. Nu credeți? Iată dovada:

- Bună ziua, unde vă las sticlele astea goale?
- Ce sticle?
- De bere.
- Păi aveți bonul, aveți de luat garanție pe ele?
- Nu!
- Cum nu?! Nu aveți bon? Păi de unde sunt sticlele?
- De aici, le-a luat văr-miu acum câteva zile și nu i-ați oprit nimic.
- Vai de mine, vezi fată, mai există oameni de onoare, nu-mi vine să cred! La alții le dai fără garanție și le aruncă la gunoi în loc să le aducă înapoi...

Exact, știu că nici voi nu v-ați fi așteptat să existe așa ceva. Ok, o să spuneți că sunt doi oameni de onoare pentru că văr-miu le-a cumpărat și a promis că le aduce înapoi și eu le-am dus, dar nu e vina mea că el s-a mutat din Constanța ca să stea la casă. Asta e, merci, pa...

2 comentarii:

  1. S-au pus coșuri de gunoi în Constanța?! Pe bune? Gata, hai că vin!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. chiar s-au pus, dar pe multe dintre ele au avut grijă atât câinii cât și oamenii să le facă zob...

      Ștergere

puteti si sa injurati daca nu va suparati!