19 iun. 2012

Căpșunarul și Cântarea României

Mi s-a împlinit un vis! Incredibil!

Îmi mențin promisiunea (cu greu) de a nu scrie nimic despre politică. E foarte greu, mai ales că aveam chef să mă leg de un personaj care a... Dar dacă am promis, am promis! Uite, vă scriu despre cultură! La TNOB Oleg Danovski puteți vedea o abordare modernă a temei clasice Don Quijote. Uite aici link cu tot ce vă trebuie! Gata, v-am scris și despre cultură! Și acuma ce mai facem? 

Băh, vă aduceți aminte de Cântarea României? Pentru ăștia mai tineri trebuie să precizez că era o prostie din asta monumentală, cu sute de oameni care-i cântau lui Ceaușescu și tovarășei de viață, le dedicau tot felul de poezii, Vadim le jura iubire veșnică, chestiuni de genul ăsta. Nici eu nu prea mai știu exact ce rahat mâncau ăia pe acolo că nu mă uitam, dar îmi aduc aminte de o chestiune: tabloul lui Ceașcă!!! Bă fraților, deci la fiecare Cântare a României din asta avea Ceașcă un tablou mai mare decât blocurile cu 10 etaje care alcătuiesc vestitul Zid Chinezesc dintre strada București și Casa de Cultură (și mai departe, înspre China... pardon, înspre Dacia). Fiind pasionat de tehnoredactare încă de mic eu rămâneam prost de fiecare dată când îi vedeam tabloul lu' ăla! Mă gândeam la ce rezoluție a fost făcută poza de-a putut trage tehnoredactorul de ea până la etajul 10?! Cum o fi decupat-o? Începea cu pentulul de la parter și după aia lua liftul ca să facă fiecare punct, sau cum?! Nu am aflat până când nu ne-a povestit un prieten de familie care lucra la TVR că nu era vorba decât de un amărât de tablou (din ăla cum aveam în clasă la Generală) pe care printr-un trucaj îl măreau ei acolo, la televizor.

Vreau să vă spun că nu l-am crezut. Adică prea mi-a ruinat visul brusc așa! Eu îmi doream atât de mult să văd megafotografia în realitate încât nu am vrut să accept explicațiile logice ale prietenului de familie. Nu se putea să nu existe o fotografie atât de mare, o fotografie pe care să o retușez și eu în Photoshop. De ce nu mi se îndeplinesc și mie dorințele niciodată? De ceeeee? Nu-mi doream o poză până la etajul 10, dar măcar până pe la 3 așa! Chiar ceream prea mult?

Dar iată că anii au trecut și visul meu s-a materializat. Vă dau un sfat: doriți-vă cu adevărat un lucru și el se va întâmpla! Nu vă abandonați niciodată visul, chiar dacă trebuie să visați cu ochii deschiși (în cazul ăsta mare atenție la mașini când traversați!). Pentru că iată că visul meu a devenit realitate oameni buni! Priviți și voi poza, sau mergeți până la magazinul Grand, sau la farmacia Miga (la alegere) din Constanța ca să vedeți cu ochiu' vostru minunea. Nu mă interesează cine e în poză că nu discutăm de politică (Ceaușescu nu pare să fie, nu-i așa?), dar iată fraților! A trebuit să aștept 37 de ani, dar a meritat! O poză până la etajul 3 nene, fără trucaje, fără efecte speciale, fără prieteni de familie la TVR, fără nici-un fel de Cântare a României! Incredibil, dar adevărat!

Pentru că poza e pusă pe o clădire fără lift am luat-o pe un card și am adus-o acasă. Am băgat-o în Photoshop, i-am dat un unsharp, niște lumină și iat-o, v-o arăt și vouă să vă bucurați și voi! Până la etajul 3 nene! Pfuuu, dacă trăia Ceaușescu cred că făcea criză de nervi și murea când vedea așa ceva. Tovarășa Elena nu cred că se enerva pentru că, din câte-mi amintesc eu, Nicușor era numele ei preferat:)))
O poză mare pentru un om, un pas mic pentru omenire...

P.S.: E inutil să mergeți acuma să-l dați jos! Am martori care pot confirma la orice oră grozăvia...