.

30 sept. 2013

Petiții

Am și eu niște propuneri

Am și eu niște propuneri din astea de petiții pe care să le semneze lumea online. O să vă dau câteva exemple (doar câteva, că dacă stau să vi le spun pe toate se face târziu) ca să vă dați și voi cu părerea dacă merită sau nu să le promovez.
1. Petiție pentru închiderea podului de la Agigea
2. Petiție împotriva închiderii podului de la Agigea
3. Petiție împotriva petițiilor pentru închiderea podului de la Agigea
4. Petiție împotriva petițiilor împotriva închiderii podului de la Agigea
5. Petiție pentru împotriva închiderii...

25 sept. 2013

Mi-a venit o idee

Cred că am găsit soluția...

Știu că v-ați obișnuit să nu mă luați în serios, dar de data asta cred că e momentul să aveți încredere în mine având în vedere faptul că am o idee pentru care "genială" e mai mult decât un adjectiv nominativ-acuzativ feminin nearticulat (Sursa: Dex, ediția 1998 revizuită și adăugită). 

M-am gândit așa: știți casetele alea pentru bani pe care le găsiți la casă prin supermarketuri? Alea unde se pune restul pentru ajutorarea ONG-urilor care ajută copiii? Alea, băh, alea de plastic transparent pline cu 10 bani peste care mai aruncă bogații câte una din aia de un leu! Eh, eu m-am gândit ca în locul acestor casete să se pună niște containere din alea din Port, cu o tăietură deasupra pe unde să intre banii și acolo să se doneze, timp de un an de zile măcar, toată șpaga din țara asta! V-am spart, nu-i așa, ați început deja să realizați despre ce vorbesc...

23 sept. 2013

Bărbatul/Femeia

E foarte greu să vă traduc, așa că o să v-o spun direct

De acord că Roșia Montană și maidanezii sunt chestiuni importante, dar faza e că mai sunt și alte chestiuni la fel de importante pentru omenirea din țara asta. Una dintre ele este problema traducătorilor autorizați, traducători mult mai numeroși decât cei 33 de mineri de la Roșia. Culmea, traducătorii ăștia nu vor să intre în mină și să se închidă acolo, dar sunt obligați s-o facă, sau cel puțin sunt pe punctul de a fi obligați...

21 sept. 2013

Gata, m-am hotărât

Îmi deschid cabinet stomatologic

Să știți că m-am documentat bine înainte, nu mă apuc așa, aiurea. Am prospectat piața și am descoperit că nu există absolut nici un fel de concurență, zero. Bine, sunt sigur că mulți pot face ca mine, dar nu le-a venit idea, aia e, nu-i vina mea că sunt mai întreprinzător ca ei. Ah, poate nu ați priceput despre ce vorbesc! Nu, dragele mele, nu că nu există stomatologi pe piață, nu despre asta este vorba, este vorba despre faptul că ăia lucrează cu ace, cu clești, cu sânge, cu aparatul ăla care țiuie și sperie lumea care așteaptă pe hol! Eu lucrez conform ultimelor descoperiri ale femeia.ro, exclusivnews.ro, wowbiz.ro și ale altor site-uri de specialitate de genul ăsta.