.
Se afișează postările cu eticheta destepti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta destepti. Afișați toate postările

27 aug. 2012

Căpșunarul și cercetările

Am descoperit că...

Da băh, ce vă miră? Am descoperit și eu ceva! Cică în general există două tipuri de oameni: proști și deștepți! Și când spun deștepți nu mă refer la geniile alea care știu matematică cuantică de exemplu. Nu, unul care știe matematică cuantică poate fi la fel de prost ca unul cu două clase! Cum e la fel de adevărat că unul fără liceu poate fi mai deștept de 200 de ori decât unul cu două facultăți! Vă miră?! Păi vă miră pentru că românii au impresia că dacă unul are un doctorat e automat și deștept! Și de aia îl dau la rahat pe unul care are doar liceul, pentru că le-a spus lor cineva că a face o facultate înseamnă mare șmecherie! Nu e nici un fel de șmecherie să faci o facultate, vă asigur! E adevărat că dacă ești deștept faci facultatea mai ușor și rămâi și cu ceva în cap după aia, dar la fel de bine poți să fi prost și să faci două facultăți! Dacă nu pricepeți nimic din ce am scris până acum închideți pagina și deschideți televizorul...

P'afară e plin de proști! Mai ales în occident, unde ești considerat prost dacă nu ai bani! De exemplu, unul care trage ca boul de la 3 dimineața până la 12 noaptea (sau și mai târziu) și are bani e considerat mare deștept! Asta v-o spun din experiență! Mamă ce deștept eram eu și ce mă mai aprecia lumea... Evident, când am început să dau din colț în colț că nu mai rezistam și nici banii nu mai erau ăia de la început am fost automat catalogat drept prost! Din fericire am fost deștept (pentru mine) și m-am oprit la timp... Alții au și crăpat! Normal, au crăpat ca proștii, dar să știți că ei au crăpat ferm convinși că sunt deștepți! Personal îi consider deștepți doar pe ăia care au câștigat la loto și au avut cap să-și țină banii! Ca să vedeți cât de puțini sunt o statistică făcută de americani arată că doar 5% din câștigătorii marilor premii la loto au mai rămas cu bani după câțiva ani! Așadar, în realitate degeaba ai bani dacă ești prost!

Revenind la noi, la țara asta de doi bani, vreau să vă spun un singur lucru: noi nu suntem nici proști și nici deștepți, suntem mai grav decât atât! Noi suntem nesimțiți! Pe noi ne doare-n cur, ni se rupe, ne pișăm pe ăia și pe ăialalți, nu ne interesează, nu ne aia, nu nimic! Asta am constatat eu azi când am cercetat în Parlament! La urma urmei majoritatea Parlamentului reprezintă 7,5 milioane de români, deci un bun eșantion pentru făcut o statistică! Nu că restul până la 18 milioane (sau câți dreacu' suntem, că suntem atât de nesimțiți încât nici asta nu știm) ar fi mai breji, dar m-am luat de ăia doar pentru că ei ne reprezintă în ziua de azi! Am băgat datele și mi-a dat așa: cică e mai bine să fie 18-19 milioane de proști și deștepți decât să fie 18-19 milioane de nesimțiți! Așa reiese din calcule, nu-i vina mea! Cică e mai bine să fie deștepți săraci, proști cu bani, sau oricum vreți voi, decât să fie numai nesimțiți peste tot (indiferent cu bani sau fără)!

Poate greșesc, poate cercetarea nu e bună, nu știu. Mie așa mi-a dat, dar având în vedere că sunt la fel de nesimțit ca și voi e posibil să existe o eroare pe undeva. Oricum trebuie să recunoașteți că rezultatul e destul de consistent ca număr și chiar dacă luăm în calcul o marjă de eroare tot rămân o grămadă de nesimțiți. Acum întrebarea care se pune în urma cercetării este asta: să devenim și noi proști și deștepți ca ăia de p'afară, sau să rămânem în nesimțirea noastră?

P.S.: Cineva mi-a spus să nu fiu nesimțit și să scriu așa ceva pe blog. Că cică o să vă simțiți jigniți, o să nu știu ce... Vreți să vă spun ceva? Mă doare-n cur de ce-o să vă simțiți voi! Momentan sunt atât de nesimțit încât nici nu mă interesează. Poate de mâine, cine știe, mă schimb! Poate devin prost cu bani, sau poate mă deștept fără bani, n-am de unde să știu... În realitate, dacă nu eram atât de nesimțit știam ce voi deveni mâine! Dar nici voi nu știți, nu-i așa?!:))

18 mai 2012

Căpșunarul și OZN-urile

Vă rog frumos să existe ființe superioare în Univers

Când eram mic nu credeam în extratereștrii, în ființe din astea superioare! Pe bune! Când eram mic mi se părea că toată lumea e superioară față de mine, dar când am început să cresc mi-am dat seama că lucrurile nu prea stau chiar așa. Iar în momentul în care am realizat că eu sunt o ființă superioară m-am speriat! Pentru că eu aveam impresia că sunt mai inferior așa, fără facultate, dar nu,  am descoperit că există atât de mulți inferiori la cap față de mine încât m-a apucat frica. Cineva chiar mi-a spus acum câteva zile că sunt deștept... Nu se poate, vă rog frumos, trebuie să existe ființe superioare în Univers, trebuie obligatoriu să existe pentru că altfel ne-am dus dreacu! 

Pe vremuri, unul ca mine nu putea fi considerat deștept. Adică nu că nu eram, dar era deșteptăciunea aia degeaba, aia care nu duce nicăieri. Educatoarea și toți profesorii de la Generală repetau pe la toate ședințele cu părinții: "E un copil extraordinar de deștept, dar e puturos, nu este atent la ore și îi face și pe ceilalți să râdă și să nu fie atenți!". La un moment dat am intrat în istoria Școlii generale 24 fiind printre primii elevi care și-a făcut autocritica și și-a luat un angajament de față cu toată clasa!!! Nu mai știu ce-am promis (ceva cu o să fiu cuminte, n-o să mai fac caterincă-n ore și alte vrăjeli din astea), dar e clar pentru toată lumea că nu am respectat nimic din tot ce am zis. La liceu, nici nu mai vorbesc... Clasa a 9-a a fost cu note mari doar pentru că am luat țeapă și am crezut că la Liceu e altceva! Când mi-am dat seama că nu e și că tot degeaba mă trezeam dimineața s-a dus dreacu. Cred că dacă mutau catalogul în bar la Tineretului era mult mai bine pentru situația mea școlară.

Și, uite așa, am ajuns praf o generație întreagă. O generație care a prins mascarada aia, teatrul ăla ordinar din decembrie 89 pe băncile liceului. "Ultima generație"!!! Urăsc când aud expresia asta, dar asta e, am fost, "ultima generație". Ultimii care am dat treapta a doua, ultimii care am prins armata obligatorie, ultimii peste tot. Și la coadă la ziare eram ultimii, că moșii își țineau rând unul la altul și nu știu cum dreacu dar noi aveam tot timpul pe cineva în față. Am fost și primii la ceva, era să uit! Am fost primii care n-au mai prins locuri de muncă oferite de stat! Aici trebuie să recunosc că am fost primii.

Așa că, băh tinere de 21 de ani, nu prea ai motive să ne faci pe noi deștepți. Dacă eram deștepți conduceam noi România la ora asta. Dar uită-te la Ponta și o să realizezi cât suntem de praf. Noi am fost educați cu "săru'mâna", cu respect față de cei mai mari, cu bun simț din ăla de doi bani. Eu unul recunosc că am dat mâna cu Iliescu și m-am ridicat și în picioare când am făcut-o. Asta e, degeaba mă cac pe mine acuma că nu-l înghit, că chestii de genul ăsta. Poate unul ca tine, dacă avea ocazia pe care am avut-o eu, un scuipat în ochi tot îi trăgea. Eu n-am făcut-o, pentru că am fost educat să-i respect pe cei mai în vârstă indiferent de cât de jigodii sunt.

Dar lasă, nu te întrista prea tare. Conform ultimelor video de pe YouTube există clar civilizații superioare care vor ateriza pe Pământ și vor face experimente sexuale cu noi. Acuma sper ca ăia să nu realizeze cât suntem de inferiori și singurul experiment sexual pe care să-l facă cu noi e să ne-o da prin gură!!! Că de experimente din astea cred că suntem sătui până peste cap în pulii mei...


P.S.: Dacă vreunul din generațiile de prin '72 până-n '78 nu se recunoaște în cele scrise mai sus, se simte jignit, sau chiar îl apucă nervii pentru că el se consideră foarte deștept și așa mai departe, asta e! Nu ca o scuză, dar nu cunosc grupurile secrete de deștepți născuți între anii mai sus menționați! Și dacă nici asta nu vă consolează atunci considerați-vă excepția care confirmă regula și cu asta basta... Oricum ăia nu se pun niciodată la socoteală...

30 iun. 2011

Capsunarul si clientii

Romanii sunt prea destepti!
De cand sunt unic asociat, unic administrator si... ce tot va plictisesc atata... O iau de la capat.
De cand sunt unic vine tot felul de lume la mine. Lumea asta se numeste clienti. Deci vin tot felul de clienti care vor tot felul de chestiuni. De exemplu vine la mine lumea sa-si faca asigurari la casa... sa zicem. Deci vine clientu' si zice "dom'le cum e cu asigurarea asta la casa?". Chiar si o capsuna are atata creier incat sa inteleaga ca daca cineva iti pune o intrebare atunci trebuie sa raspunzi. Si atunci incep sa-i raspund omului: "Asigurarea locuintei este...!". Va dati seama ca doar asta apuc sa zic. De ce? Pai asa e romanu' nostru romanesc! Ce vrei sa-i explici tu unui roman? Vrei sa-i explici ceva? Ce? Pai el stie deja totul! Romanii stiu totul din nastere! Nu credeti? Pai ia ridicati o capota la o Dacia de exemplu! Hai ridicati! Nu-i asa ca a venit toata scara in jurul masinii si v-ati trezit deja cu 2 specialisti in bujii, 5 in platina si un consultant financiar care va indeamna sa o vindeti si sa va luati una noua?

Eh vedeti? Toata lumea din Romania stie! M-am uitat odata pe Antena 3 si pe Realitatea si am vazut in 2 ore 200 de specialisti in politica, 350 in economie, 764 in finante si 900 in problemele altora. Adica sa-mi spuneti voi, mai exista vreun roman prost? In afara de mine! Vorba aia, persoanele de fata se exclud! Eu nu stiu cum dreacu se face ca daca avem 23 de milioane de destepti ne stie lumea doar dupa Nastase, Nadia, Hagi si Dracula? Bah baieti... Eu stiu ca si aia p'afara sunt rotunzi da' parca nici chiar asa! P'afara daca vine unu' care e specialist in robinete il lasi pe el sa-l schimbe! Adica nu-l chemi si il montezi tu ca sa vada ala ca te pricepi!
Deci cum va povesteam ma apucasem sa-i povestesc clientului ce e cu asigurarile astea pentru locuinta ca doar el ma intrebase. Am ramas la "este...!" si deja mi-a taiat macaroana. "E o teapa nu-i asa? Nu-mi dau astia nici-un ban in caz de ceva, nu-i asa? Bine, ca dumneata nici n-ai sa-mi zici pentru ca castigi din asta! Ce iei, comision nu-i asa?" Am incercat sa-i explic clientului ca tocmai ii explicam ce e cu asigurarea. Nici o sansa. "Da dom'le stiu... am vazut si eu la televizor! Zicea ca o sa dea si amenzi! N-o sa dea dom'le nici-o amenda! In Romania se dau amenzi numai la fraieri! Smecherii nu-si fac asigurare d'asta! Platim numai noi astia fraieri!"
La final a zis ca vine altadata. M-a lasat sa-i zic la revedere fara sa ma intrerupa. Cu toate astea experienta a fost buna pentru ca mi-a dat raspunsul la intrebarea mea. Deci nu exista bah romani prosti sau care nu stiu unele lucruri si care intreaba si asteapta raspunsuri. Nu! Romanii se impart in doua mari categorii de oameni destepti: in smecheri si in fraieri!