Se pare că lumea a luat-o razna de tot
Am citit topul cu țările în care oamenii sunt cei mai fericiți și am rămas șocat. Nici acum nu-mi revin așa că dacă scriu vreo tâmpenie să știți că e de la șoc. O să trec rapid peste primele patru poziții pentru că nu aici e șocul. Poziția cu numărul 4 e șocantă, dar stați așa puțin, nu vă grăbiți.
Locul 1 - Elveția. Previzibil, 82% dintre elvețieni sunt fericiți și consideră că experiențele pozitive le depășesc pe cele negative într-o zi normală. Prima țară în "Better Life Index 2013" Ocse în ceea ce privește speranța de viață la naștere și satisfacția locuitorilor.
Locul 2 - Norvegia. Aici trăiesc cei mai mulțumiți oameni din lume în ceea ce privește munca și salariul. Peste 75% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani se declară mai mult decât fericite, mai ales că primesc bani mulți pentru muncă puțină (în Norvegia se muncește în medie cu vreo 350 de ore mai puțin pe an decât la restul de bivoli europeni).
Se afișează postările cu eticheta Islanda. Afișați toate postările

15 iul. 2013
26 mai 2011
Capsunarul si Operatiunea
Containerul avea inauntru alt container si inca unul si inca...
Mironescu a facut azi o declaratie care va ramane in istorie de la doua fara un sfert pana la doua fara 10... tot azi! Toti sefii sunt pusi politic! Wow! Toata lumea a sarit in aer! Cum e posibil? Vai, vai, vai! Huooo guvernu'! Pearl Harbor nu-i al nostru! E o declaratie bomba care va schimba soarta Romaniei! De azi toata lumea va fi mai fericita, porumbu' se va face cat casa si doi porci chiar zboara deja de la Kogalniceanu la Otopeni si retur! Minunat! Caz rezolvat! Guvernu' e de vina si in cazul asta! Boc n-am ce sa-ti fac frate! Esti mai mic si se ia toata lumea de tine!
Bah baieti cat timp vor exista banii chesh o sa existe si Mironesti si alti d'astia. Aia p'afara nu reusesc s-o termine cu coruptia de vreo 2000 de ani asa ca mai mult ca sigur n-o sa rezolve romanii in 20. Sa fim seriosi... Cand a propus Romano Prodi (pe care personal nu-l inghit) sa dispara banu' si sa se treaca la plata electronica pentru orice au sarit toti de cur in sus ca e comunist si ca vrea sa ia economiile capitalistilor! Dar cand zic toti inseamna toti! Inclusiv aia de stanga! Doar exista vorba aia: nu ma intreba cum am facut primul milion! Pai daca nu te intreb de primul ce sa te mai intreb de-al doilea ca oricum nu mai are rost nu-i asa?
Asa ca o sa ne distram si de aici inainte cu operatiuni tip containeru, luna, tigareta, curva, pestele si alte obiecte casnice pentru ca oricum nu se schimba nimic. Adica nu se vrea sa se schimbe. Si aerienilor care au impresia ca "afara e mai bine" le recomand sa urmareasca pe net (ca la televizor nu se da daca nu e cu Boc) ce se intampla in aceste momente prin Spania, Islanda, Grecia, Italia etc. Vedeti ca sunt multe persoane in strada care striga chestii de genul gata cu coruptia, nu mai vrem politicieni hoti, ne-am saturat de minciuna si alte d'astea! Realitatea si Antena 3 sa stie ca nu e vorba despre astia de la noi!
P.S.: Cica au inventat unii plata cu telefonul! Sunt curios daca nu ai bani pe el ce faci? Platesti cu bip-uri?
23 mai 2011
Capsunarul si Spania
"Scrie presa din Romania...
... de faptul ca Zapatero a pierdut alegerile! Cum sa nu scrie?"
Raspunsul este dat unei intrebari care a venit din Spania (pe adresa mea ovcors) si care zicea asa: "E adevarat ca presa din Romania nu scrie ce se intampla in Spania?"
Evident ca la acest moment putem sa concluzionam, sa mergem sa ne uitam la filme porno si dupa aia sa facem fiecare ce dorim pe sub plapuma... fara plapuma ca e prea cald. Dar intrebarea din Spania stia ea de ce e pusa! Pentru ca se intampla altceva in Spania despre care presa din Romania impreuna cu marea parte a presei din toata m-UE nu prea doresc sa scrie! E vorba de "Los Indignados!". Sunt tinerii care au dat nastere la "Movimiento 15-M" care seamana leit cu "Movimento 5 Stelle" din Italia, o alta chestie despre care presa centrala din Romania si din m-UE nu scriu un rahat. De ce? Pentru ca e periculos! De ce e periculos? Pai hai sa vedem ce cer baietii:
- reforma sistemului electoral
- abolirea legilor injuste
- excluderea politicienilor care au suferit condamnari de pe liste
- interzicerea finantarii partidelor din bani publici
- sunt impotriva monopolizarii politicii de catre cele doua partide (care se tot schimba la putere)
In plus mai cer si alte chestii cum ar fi apa publica (evitand astfel ca Coca Cola si Nestle sa detina monopolul puturilor de apa potabila pe lumea asta), sa nu mai fie nucleare, sa dispara transportul razna de marfuri (pentru care un produs ajunge la de 15000 de ori pretul), sa fie internet pentru toata lumea (in Romania nu e o problema), sa nu mai aiba ce cauta octogenarii prin functii de conducere (mi se pare si normal) si multe alte chestii de bun simt economic si social-politic. In concluzie baietii cer ceea ce se numeste O DEMOCRATIE REALA!
Dar sa terminam cu chestiile serioase la care nu ne pricepem si sa trecem la caterinca romaneasca la care suntem asi! In concluzie Miscarile astea de prin Islanda, Spania, Anglia, Italia si or mai fi si altele de care inca nu stie nici Facebook vor, pe scurt, sa dispara partidele! Adica sa ramana Ponta, Crin, Voiculescu si Boc fara obiectu' muncii! La putere sa vina niste fraieri din astia de 30-40 de ani care nu stiu nici macar sa-si traga o rambursare de TVA si sa faca ei legi populare, cu referendum ca in Elvetia si alte chestii la care nici cei mai comunisti dintre comunisti nu s-au gandit vreodata! Sa nu se mai ciordeasca, sa fie totul public, la vedere, sa fie webcamuri prin salile de sedinte ale Consiliului Local si cand se aduna ministrii sa vada toata lumea (care are chef) cui i se mai acorda licitatia x sau y! Hai sa fim seriosi! Si cine ar fi la noi acesti tineri? Pai toti tinerii din politica romaneasca sunt ori oamenii lu' Iliescu (care sunt dupa chipul si asemanarea lui) ori ai lui Voiculescu (care sunt dupa chipul si asemanarea lui) ori ai lui Crin (care sunt dupa chipul si asemanarea lu' Tariceanu) ori ai lui Basescu (care e fiica-sa). Asa ca cine sa conduca? Eu? M-am gandit insa cum eu particip la alegerile Universale nu am timp sa ma ocup de politica pamanteana. Turneele mele electorale pe Pluto sau pe Saturn imi halesc cam mult timp... Asa ca, dati si voi cautare pe Goagal despre Miscarile la baietii aia si poate va vine vreo idee! Si inca ceva: daca va hotarati sa faceti si in Romania vreo miscare din aia sa nu ziceti ca v-am zis eu! Oricum nu o sa aveti cum pentru ca, la ora aia, presa "centrala" din Romania o sa se bata care mai de care cu pumnu in piept ca ei au zis si au facut primii!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)