.

15 ian. 2013

Căpșunarul și Eminescu

Îmi cer scuze, dar nu m-am putut abține

Dacă dați click pe poză se face mai mare, să știți! Știați deja? Păi atunci de ce nu dați click?

14 ian. 2013

Cum se-ntoarce roata

Când m-am întors în țară toată lumea înjura forfetarul și pe Băsescu!

Se plâng ăștia din turism, de la Mamaia, că vrea să le bage Grapini forfetar. Păi de ce vă plângeți? Vedeți dacă n-ați sponsorizat și voi la alegeri pe nimeni. Ah, nu știați pe cine! Păi pe cineva de la USL, pe cine dreacu, că doar era scris în stele că o să câștige ei. Nu de alta, dar am auzit că Gropoșilă se ceartă cu Grapini prin ziare pe tema forfetarului. Să nu știe oare că-s colegi de alianță, sau e alianța care nu știe că e formată din mai mulți colegi?

Dar să-i lăsăm pe ei că oricum se ceartă aiurea. Lucrurile sunt deja stabilite de adevărații aliați, nu stabilește Grapini în turism că habar n-are. Hai să vă povestesc ce urmează, ce-o să pățiți la vară voi ăștia care aveți treabă prin turism, pe la mare: tot ce vi s-a întâmplat o să vi se-ntâmple din nou. În primul rând șpagă și amendă la Gardă, de asta n-o să scăpați niciodată. Știți cum spun băieții: "Șefule, dacă nu te ard eu trimite pe altu', așa că... Hai, 2000 așa, 2000 pe hârtie și suntem ok". După aia mese! Știți că toți ăștia care vin să vă controleze au foamea-n gât non stop. Nici anul ăsta n-o să vină singuri, nu! Voi o să vă simțiți, după ce le dați șpagă și amendă o să-i invitați și la o fripturică, la o bericică! Doar că ăla o să vină cu toate neamurile de la țară pentru că deh, au venit și ăia la mare că e și ei turiști! Așa că masa o să se transforme în 5 mese, pentru că țăranii au copii, nepoți, câini, porci etc. În plus, forfetarul! Eh, dar de data asta o să trebuiască să vă găsiți pe altcineva să înjurați, că pe Băsescu sau pe Tăriceanu o să-i înjurați degeaba!

În rest nu se va schimba nimic. Aceiași "cap de lemn" o să vă ardă fețele de masă, o să vă spargă paharele, camerele o să le găsiți praf și lumea o să vă acuze în continuare că nu investiți în confortul turistului. Angajații o să vă fure chiar dacă știu că ați montat camere de luat vederi, pentru că sunt la fel de bătuți în cap ca și ăia de anul trecut. Bun, aveți și voi soluții, doar aveți experiență, știți cum se face: angajați doar din ăia idioți care habar n-au ce-i aia hotel sau restaurant și îi plătiți tot cu 500 de lei pe lună! Sau chiar deloc! Îi dați afară după câteva zile că o să fie mulți vara asta care nu vor lua BAC-ul. La friptură reduceți gramajul, nu mai puneți prosciutto în pizza și în paste (puneți tot parizer, ca și până acum), nu dați drumul la aer condiționat, îi puneți să plătească și pentru scobitori etc. Nu mai stau să pierd timpul spunându-vă lucruri pe care le știți deja.

Ok, în felul ăsta madam Grapini o să-și tragă partea din forfetar și o să facă o figură excelentă în fața partidului pe care-l pupă-n cur (m-am lămurit ce mare patroană e și asta), voi ăștia care lucrați în turism vă mai chinuiți un an să ascundeți banii făcuți (să nu faceți investiții că fac controale încrucișate și vă toarnă!), iar televiziunile și presa o să prezinte iar succese pe toate planurile ca să prindă și ele o reclamă de doi lei. Ah, singurii care o vor lua în gură sunt cei câțiva fraieri care vin de p'afară pentru că au pus botul la frunza lui Udrea și la ofertele agențiilor de turism. O să rămână fără bani, o să se simtă de tot rahatul și singura lor consolare va fi că vor putea să-și bage și să-și scoată pe Trip Advisor sau pe Facebook. Pe net se poate orice, oricum nu citește nimeni, sau ăia care citesc știu deja și nu sunt interesați.


Marea Neagră, singura din treaba asta care n-are, săraca, chiar nici-o vină

13 ian. 2013

Căpșunarul și fumatul

Hai să fim serioși

Românii au descoperit lupta împotriva fumatului în locurile publice. Ok, personal sunt de acord, mai ales că pe unde am fost am prins chiar perioada în care s-a interzis fumatul. Eu fumez de la... Nu mai știu câți ani aveam, dar nici nu contează. M-am lăsat vreo 4 ani, m-am apucat, m-am mai lăsat vreo câteva luni, iar m-am luat și tot așa. Acum fumez, dar o să mă las pentru că după ce am testat tot ce se putea testa am ajuns la concluzia că absolut toate țigările din România sunt de rahat.

Sunt de acord și cu interzicerea fumatului în locurile publice, asta să fie clar de la început. Dar stau și mă întreb cine o să respecte treaba asta în România?! Ok, îi lăsăm pe ăia cu bun simț, mă refer la șmecheri! Adică o să le interzică proprietarul restaurantului celor din clanul nu știu care să fumeze la masă? Cum o să facă? O să-i roage politicos să nu mai fumeze? Păi ăia nu știu ce-i aia politețe! Dacă scapă de bătaie proprietarul poate chema poliția, de acord. Doar că Poliția o să vină și-o să-i bată prietenește pe spate, știți asta deja. Bine, nu sunteți de acord nici cu asta, atunci vine poliția și-i arestează. Și? Păi o să-i ducă la judecătoarea aia care umbla beată cu mașina și-i înjura pe gabori! Ce să le facă aia când și ea fumează în locurile publice pentru că e șmecheră?!

Sau nu vin clanurile, luăm alt exemplu. Vine... Nu știu, vine boss-ul! Un director din ăsta la stat care lasă câte 200 de lei șpagă la consumație de 1500. Două cafele și un biscuite, 1500 de lei noi. Și la cafea vrea omul să fumeze o țigară, două, poate chiar trei. Păi tu, patron de bar, te duci la ăla să-i spui ce? Să nu mai fumeze că sunt 20 de fraieri care au venit să bea un Cola de 10 lei? Nu te duci, chiar dacă știi că nu se supără nu te duci. Pentru că știi că ăla o să-ți spună așa: "Păi să vă cumpărați o instalație din aia care aspiră fumul! Eu nu pot să beau cafea fără țigare!". Păi te-a spart, cea mai proastă instalație e vreo 1000 de euro plus nu se mai știe câte sute de euro de filtre și alte rahaturi pe an. Și vorbesc de instalații pe care le instalezi degeaba, că nu au efect cine știe ce. Dacă vrei chestii serioase trebuie să decartezi bani grei!

Îmi pare rău că vă spun, dar România nu e o țară unde să interzici fumatul în locurile publice. Ah, ok, poți să interzici prin lege, dar asta nu înseamnă că o să respecte cineva legea. Și, pentru binele vostru, în cazul în care se bagă o lege din asta și vedeți un papagal că fumează prin spital să nu comentați. Nu de alta, dar poate e chiar directorul spitalului și vă treziți că vă dau ăștia la televizor că ați murit de cancer când voi v-ați dus la spital să așteptați un prieten care se externa în ziua aia. 

Ăia p'afară mai au prostul obicei să facă și analiza aerului pe care-l respirăm! Să vedeți acolo surprize! Fumul de țigară o să vi se pară prăjitură cu frișcă! Asta ca o consolare când o să vă întâlniți cu situații descrise mai sus, cu șmecheri:)

11 ian. 2013

Bănică Jr. și Andreea Marin divorțează?

Să vedem ce răspund cetățenii

În două minute am pus o întrebare la primii pe care i-am găsit pe Facebook: ce părere ai despre divorțul ăsta anunțat dintre Bănică Jr și Andreea Marin? Vă dau răspunsurile și după aia mai vorbim.

Cori (în concediu): Haaa?! Am auzit aseară, puțin, eu cred că Andreea Marin nu a mai suportat să o cheme Bănică pentru că mai există o Andreea Bănică pe lume, mai blondă și mai frumoasă și mai cântăreață decât ea! Fuuug la foc de tabără! Pa!

John: Am auzit și m-a tăiat căcarea!!!

Gabriel: Sunt numai ochi și urechi, mă pasionează...

Laura: Nu mă interesează

Cosmin (plecat din țară): Frate, abia așteptam să mă întrebe cineva, fraierii ăștia (suedezi n.a.) nu știu din astea! Le-am explicat eu că Bănică e ăla de-l imita Elvis! Da de Marin tot nu au înțeles. Da' io zic așa: ori se împacă, totul e făcătură mediatică... ori Marin se mărită cu Elan sau Dani Oțil! Nu are cum altfel... Sătui de femei, cei trei se decid să se convertească la homosexualism:)))

Cornelia (plecată din țară): Ce-ai mă care Bănică? ... Mi-am dat seama și io că-i Bănică Jr, da' mi se rupe! Și ce te-a apucat?

Daniel (plecat din țară):  Cine dracu mai e și ăsta?!
Te plictisești rău dacă te interesează toate nulitățile :))))

Geo (unchi): Sal puiule! Cred că totul e regizat. Bine, oamenii aveau de gând să divorțeze, dar dacă mai pot scoate și ceva bani din mediatizare de ce nu!!!???

Cezar: Ce divorț? Care Bănică? Nu știu nimic! Cine dracu mai e și ăsta?! La ce te referi?

Marcela: Mă lasă rece, dar de ce?

Ca să vă pun pe blog, de aia Marcela! Nu le-am spus oamenilor ce vreau să fac ca să nu-și gândească prea mult răspunsurile:) Oricum, în concluzie lumea de
pe Facebook nu-și bate capul prea mult cu treaba asta. Așa că, dragă Bănică Jr și dragă Andreea Marin, concluzia este că la 90% din cetățenii români din țară și din străinătate li se rupe de divorțul vostru de doi bani. Oricum, succes în acțiunea voastră și să ne anunțați și când vă căsătoriți din nou, pentru că acum lumea știe de ce-i întreb și să vedeți atunci înjurături...


 Poza e furată de la Cancan, dar se vede deja!
UPDATE: Cezar s-a supărat că nu am scris tot răspunsul așa că mă văd nevoit să completez. La urma urmei trăim în democrație și dacă omul are ceva de spus trebuie scris:
"Andreea Marin o fi dat de pulă mai tânără ! :))))))))))) Fuck em!" ... Am încheiat citatul

10 ian. 2013

Revista presei străine

Hai să vedem

Pravda publică azi că reactorul de la Cernavodă s-a oprit. Ok, presa din România a publicat, tot azi, că reactorul a repornit, dar noi facem revista presei străine aici!

Il Sole24 Ore spune că Draghi a spus că economia țărilor din Eurozonă o să fie nașpa și anul ăsta. Dacă la ei o să fie nașpa înseamnă că și la noi... Dar am zis că nu vorbim de noi, scuze.

Financial Times se leagă de chinezoizi și anunță că poliția i-a luat la bătaie pe unii care demonstrau împotriva cenzurii. Din păcate nu vă pot spune mai multe pentru că FT se citește pe bani, iar eu n-am bani de dat pe ziare pentru că trebuie să-mi iau geam la mașină, să-mi iau copii după actele furate etc.

În New York Times scrie că s-a întors acasă ăla de la Google! A scăpat, nu l-au împușcat nord coreenii! Eric Schmidt, șefu' Google, a stat vreo patru zile să-i convingă pe nord coreeni să nu mai plângă aiurea și să intre pe net ca să mai și râdă aiurea! Mai mult ca sigur șefii nord coreenilor au râs după plecarea lui, pentru că l-au mințit că o să-i lase pe cetățeni să intre!

Guvernul Japoniei își cere scuze celor care locuiesc pe lângă Fukushima pentru întârzieri. Japan Today spune că nu e vorba despre trenuri sau autobuze, ci despre lucrările de decontaminare ale zonei care se desfășoară prea încet. 

Irannewsdaily scrie că Iranul le-a dat cu flit europenilor și că nu le dă nici o cană de petrol! Cică ministrul petrolului lor a zis că vinde doar la brazilieni, la ruși, la indieni, la chinezi și sud africanilor (adică tot chinezilor). Le mai dă și niște gaz la ăia din Irak, că au zis că vor vreo 30 de milioane de metri cubi pe zi. Dacă nu ne dau asta e, ce-o să facem acum, să mergem peste ei?!

Am citit puțin și The Australian, dar ăia cred că nu sunt sănătoși la cap. Majoritatea știrilor sunt cu chinezi, iar de chinezi nu e bine să vorbești orice că te ia poliția la bătaie.

În concluzie nu e cine știe ce nici pe la ăia. Mai erau niște crime, niște politicieni care se certau între ei, câteva fufe, la sport nu e interesant decât faptul că Juve i-a bătut pe milaniști în Cupă. Cam atât. Practic, în afară de Juve și Milan avem și noi știri din astea... Iar am vorbit de noi? Mă scuzați.