.

3 mar. 2014

Să testăm smartfoane

Samsung Galaxy Young GT-S6312 DUOS este un telefon bășit și de căcat

Astăzi am testat câteva smartphone. Practic am vrut să fac și eu cum fac ăia care bagă pe bloguri tot felul de teste, tot felul de prezentări, pulii mei, știți voi. Îmi pare rău că n-am filmat să bag și pe YouTube, dar totul s-a desfășurat prea rapid și riscam să-și piardă interesul. Ah, am uitat să vă spun că practic nu eu le-am testat! Nu, eu nu mă pricep la smartphone, fii-miu le-a testat și la două luni pot spune că se pricepe destul de bine.

M-a sunat Dan și după ce am vorbit cu el... Nu știți cine e Dan, nu-i așa?! Deci pe voi nu vă interesează ce zic eu aici, nu la asta sunteți atenți, pe voi vă interesează cine e Dan, nu-i așa?! Eh, uite că n-am să vă spun cine e să vedem ce-o să pățiți! Revenim, un pic de atenție vă rog. Am terminat de vorbit cu Dan și am observat că fii-miu se uita extrem de atent la mine, nu ca voi care sunteți mai interesați de cine e Dan. După ce-am închis i-am arătat telefonul să văd ce face. Telefonul meu este un Samsung Galaxy Young GT-S6312 DUOS de care eram foarte mândru până azi dimineață. Fii-miu s-a uitat la el și ce credeți? Da, frate, a început să se cace și la final a tras și un pârț. După aia l-a bufnit râsul... Vă dați seama că m-am simțit ultimul om, mi-au spus mai mulți că e un telefon nașpa, dar în felul ăsta nu mi l-a descris nimeni până acum.

Am zis că hai, poate nu e adevărat, poate nu se pricepe la telefoane și a fost doar o întâmplare. Eh, mai târziu i l-am arătat pe a lu' mă-sa, un Samsung Galaxy GT i9000, dublu față de al meu și cu mult mai multe chestiuni pe el. Am zis că dacă se cacă și pe ăsta și trage pârțuri e clar, înseamnă că telefoanele sunt pe post de laxativ la el și arunc tot ce înseamnă Colief, Infacol, Espumisan și alte prostii din astea care oricum nu funcționează cum scriu ăia prin prospect. De unde, fraților, la ăsta s-a uitat cu atenție, l-a studiat și nimic! A schițat chiar un zâmbet gen satisfacție, dar nici măcar un pârț n-a tras! Eh, e clar că se pricepe pentru vârsta lui. Acum doar ce i-am arătat un iPhone 4 la care s-a uitat atent, s-a încruntat puțin și după aia a început să comenteze ceva de genul "ngaa, îmbiii". V-am spus că nu mă pricep la telefoane, dar probabil că specialiștii au înțeles ceva din vorbele lui și îi vor da sau nu dreptate.

Îmi scade abonamentul în curând și o să merg să-mi iau alt telefon. Știți că fac ăștia tot felul de oferte doar ca să te prostească să nu pleci de la ei. Dar de data asta nu mă mai duc eu, nu, gata! De data asta îl trimit pe el să aleagă un telefon și dacă nu-mi place... Nu, e cam aiurea, nu prea am ce să fac dacă nu-mi place. La 38 de ani să te caci pe tine e cam aiurea, nu-i așa?

2 comentarii:

puteti si sa injurati daca nu va suparati!