Mă pregătesc. Fii-miu crește cu o viteză amețitoare și cred că de la 4 luni trebuie să-l dau la școală. Pulii mei, are 2 luni și nu-i mai vin haine pentru copii de 3 luni, vă dați seama. Eh, dacă se duce la școală trebuie să-l ajut la lecții! Eu n-am făcut religie la școală, erau alte vremuri, așa că trebuie să mă apuc să studiez puțin problema ca să nu zică fii-miu că sunt praf dacă mă întreabă ceva și nu știu. Așa că o iau și eu cu începutul, cu Geneza!
La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. Bun, până aici nu am nimic de comentat pentru că eu nu eram pe vremea aia și nici trei surse care să contrazică treaba asta n-am găsit. Dar asta nu înseamnă nimic, fiți atenți mai departe.
Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric. Ce?! Cum adică? Dacă-mi cere fii-miu să-l ajut la așa ceva sunt terminat! Să mai citesc o dată... Nu, nu pricep nimic. Păi cui i-a zis Dumnezeu să facă lumină? Mai mult, de unde știa el ce-i aia lumină dacă abia după aia și-a dat seama ce e și că e bună? Dacă zicea să fie lumină și lumina nu era bună? Dacă lumina era o ciupercă otrăvitoare... Nu, ciupercă nu avea cum să fie pentru că pe astea le-a făcut mai târziu, dar dacă lumina era o gaură neagră, o pulii mei, o asteroidă, un extraterestru urât cum am văzut eu în Alien?! Ptiu, noroc că lumina era bună că altfel se alegea praful de toată Geneza. Rămânea Geneza cu 4 puncte, vă dați seama?!
Nici nu mai citesc, mă las păgubaș... Nu de alta, dar cine știe ce dreacu mai găsesc și-mi sare omenirea-n cap după aia. Eh, na, mă mai uit pe punctul 27 din Geneză și cu asta basta: Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Ați înțeles ceva, hermafrodiților?! Pe om i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască! Să mă mai corectați voi pe mine din punct de vedere gramatical că vă scuip direct în ochi, necredincioșilor.
:) Pune şi tu o întrebare pe un site specializat şi te lămuresc (afurisesc) ei! :)
RăspundețiȘtergere