.

30 nov. 2012

Căpșunarul și Portul Constanța

N-am vrut să mă bag, dar mă bag

Poate v-am mai povestit cum am fost la o conferință de presă de sfârșit de an în Port și am fost ultimul care a vorbit cu Eugen Bogatu, pe atunci directorul Directiei Domenii Portuare. Am așteptat să plece toată lumea și după aia l-am oprit puțin ca să-l rog să-mi acorde un interviu în legătură cu toate proiectele ale "verzi" prezentate ca planuri de viitor. După câteva zile l-au săltat... Nu m-am simțit vinovat, dar când l-au demis și pe Bălan (directorul APMC-ului pe atunci) am zis că e clar, e vina mea. La plecare, după ce am discutat cu Bogatu și acesta îmi promisese că o să facem interviul, l-am salutat și i-am urat toate alea și lui Bălan, care tocmai ieșea din sală. Dacă ieșea cu câteva secunde mai devreme nu-l mai prindeam și nu mai vorbeam cu el... Scăpa!

Așa că mi-am jurat că nu mai am ce căuta prin Port, nu de alta dar nu aveam chef să am pe conștiință și alți directori. Însă acum am înțeles că useleii pregătesc trecerea Portului la Nicușor și la Mazăre, vreo 15%, cam așa! Eh, de aia vreau să mă bag iar, de aia vreau să treacă portul la Constanța și Bucureștiul să mai ia o pauză! V-ați prins? Hai că v-ați prins că sunteți băieți și fete deștepți... deștepte... deștept... adică gândiți, în pulii mei!

Vreau să treacă Portul la Constanța și să merg la o conferința de presă de sfârșit de an. Primesc invitații tot timpul, dar cum am jurat nu m-am mai dus ca să nu... Dar acum l-aș da dreacu de jurământ și m-aș duce! Vă dați seama că tot ultimul aș rămâne. Ca să discut cu deținătorii celor 15% despre proiecte, nu pentru altceva! Și ca să le urez toate alea, așa cum se urează de sărbători, de sfârșit de an... Și după aia m-aș duce acasă și aș aștepta 10 zile, 20 de zile, poate 29, cine știe?! Și după ce se întâmplă să mă jur iar că nu mai calc în Port! Și să-mi mențin jurământul până când Portul trece iar la București! Și după ce trece să dau iarăși curs invitației la o conferința de presă de sfârșit de an... Și tot așa!

27 nov. 2012

Staţi liniştiţi

Nu se schimbă nimic!

Gata, s-a rezolvat! Grecii o să primească alţi bani şi se discută chiar despre o scădere a datoriei dacă nu de anularea unei părţi a acesteia. Nişte combinaţii cu dobânzile, cu reducerea debitului, cu achizitionarea unor titluri de stat, chestii cu care nu are rost să ne pierdem vremea. Important e că s-a rezolvat şi Antonis Samaras (Ponta al lor) i-a anunţat deja pe greci că azi începe o nouă zi şi a mai făcut vreo câteva anunţuri din astea, de politicieni de doi bani. 

De doi bani sau nu chestia e că doar ei ştiu ce s-a întâmplat noaptea trecută! Preşedintele Eurogrup-ului, Jean-Claude Juncker, a spus că negocierile au fost dificile dar la final toată lumea a fost mulţumită! Îneamnă că şi-au dat drumul cu toţii, bravo lor! Dacă nemţii n-au comentat nimic până la ora asta înseamnă că au avut şi ei orgasm, cu toate că e greu de crezut. Dar dacă totuşi a avut înseamnă că Grecia le are fraţilor, le are binidităt (vorba cântecului)!

Eu zic că de acum începe răul pentru noi. Bucureştiul a stat şi el pe net azi noapte, sunt sigur şi precis! Azi dimineaţă cred că s-au deschis şampanii, s-au aruncat confetti, s-a făcut sex în grup... Păi cum să nu te bucuri de o asemenea victorie, cum să nu te bucuri când vezi că Europa e prizoniera propriei prostii?! Adevărul e că ce putea să facă Europa la faza asta, să-i scoată pe greci din UE? Hai să fim serioşi... Faza cea mai tare mi se pare asta cu tăierea datoriilor stabilită de Troikă!!! Când au anunţat ăia prin America de Sud sau Islandezii că nu mai vor să plătească s-a urcat lumea pe pereţi, că comunişti, că pulii mei. Acum e ok, e o măsură europeană, cât se poate de capitalistă:))) Băh, proşti mai suntem, să mor io...

26 nov. 2012

Căpşunarul şi Rock FM

De ce nu vă vedeţi voi de treabă?!

M-am trezit azi dimineaţă cu Rock FM în maşină la mine. L-am întrebat ce caută şi mi-a zis că era şi el pe 103,9 şi-i era cam frig, aşa că s-a băgat puţin la adăpost. "Bine, băh" i-am zis şi l-am lăsat în pace. A cântat el Iris, după aia nu ştiu ce a cântat, după aia iar Iris, după aia Queen şi când a băgat iar Iris am vrut să opresc maşina să-l dau jos. Norocul lui că s-a oprit şi au început ştirile. Am zis bine, norocul lui nu al meu...

Deşi am fost avertizat să nu ascult Rock FM pentru că e naşpa, eu n-am dat ascultare oamenilor care-mi doreau binele. Nu mi-am dat seama că lumea spunea că e naşpa nu din cauza muzicii ci din cauza ştirilor! Deci fiţi atenţi ce ştire îmi prezintă mie unul din rockerii efem la ora 9 dimineaţa: Căcărău amână decizia de a-l zbura pe Mircea Diaconu din Senat! Am început să înjur, vă daţi seama, şi după ce am înjurat eu cam vreo 500 de metri începe celălat rocker efem să spună că lui îi pare rău de actorul Mircea Diaconu şi că nu trebuia să se bage în politică că la noi e politică din aia dâmboviţeană, că el e actor bun şi că nu ştiu ce. Vă daţi seama că am mai înjurat vreo 5 kilometri şi am mai înjurat puţin şi după ce-am parcat maşina!

24 nov. 2012

Discursul meu electoral

Dragi alegători,

Trăim vremuri grele. Bine, o să spuneți că nici până acum nu au fost ușoare și nici în viitor nu va fi altfel, dar eu vorbesc despre vremurile de acum. Așa cum bine știți candidez pentru Colegiul 6616 Constanța din partea PLM. Nu am venit în fața dumneavoastră ca să promit ceva sau ca să mă laud că ce bun sunt eu, că eu candidez și voi nu, sau alte chestiuni de genul ăsta. Nu, am venit să vă spun ce pot face pentru dumneavoastră! Vreau să vă spun cu toată sinceritatea de care am dat dovadă și în trecut și voi da și în viitor că pentru dumneavoastră nu pot face nimic!

Îmi pare rău, asta e situația. Nu am cum să vă ajut chiar dacă mă votați cu două mâini și cu un picior. Vă rog frumos să mă înțelegeți că nu că nu vreau să vă ajut, dar nu se poate! Și o să vă explic și de ce ca să pricepeți de ce trebuie să mă votați: nu interesează pe nimeni de voi! Dacă erați măcar neamuri cu mine, dacă eram măcar prieteni poate vă puteam ajuta, dar așa nu am cum. Vă văd uluiți, văd că unora dintre dumneavoastră le-au ieșit ochii din orbite. O să vă explic, că e foarte simplu de înțeles. Deci voi mă votați, eu merg la București și încep munca. Merg în parlament, în senat, în pulii mei unde mă votați voi că eu oricum candidez și la aia și la aialaltă. O să am un birou, un computer și voi o să trimiteți pe mail tot felul de probleme, de cereri, de idei. Ah, să nu uit, să trimiteți pe mail că nu stau să citesc scrisori pe hârtie. Bine, între noi fie vorba nici pe alea trimise pe mail n-o să le citesc, dar acolo măcar mai aveți o șansă să le primesc...

Și trimiteți voi, de exemplu, că vreți o modificare în Legea Educației. Eu ce să fac cu modificarea asta, unde să mă duc?! Unde să mi-o bag, cum ar veni?! Vreți să merg cu ea la colegi și să le spun s-o voteze? Oahahaha, naivi mai sunteți, ca să nu zic fraieri de-a dreptul. Păi vreți să mă fac de căcat în fața ălora? Păi ăia te întreabă primul lucru ce vrei. Le zic că vreau să modific Legea Educației, că să nu mai fie plagiat, că dacă ai plagiat să te duci în pulii mei, etc. Adică ce mi-ați trimis voi pe mail cum ar veni. Păi ăia, colegii, cum stau ei în grupul parlamentar așa, la cafea, o să audă ce zic eu și atunci o să întrebe: "Da' vrei tu s-o modifici, sau ai vreun prieten care are nevoie de o modificare de acest gen?!"

Cum eu nu prea mă pricep la minciuni n-o să pot să mă prefac, așa că o să le spun adevărul și anume că este o solicitare a alegătorilor, că mi-ați trimis pe mail... Păi deja îmi imaginez scena, voi v-o imaginați? Toți burtoșii ăia se pun pe un râs din ăla hăhăit, din ăla ca Becali și o să înceapă: "Auzi și la ăsta, solicitarea alegătorilor, oaaaaaaaaahahahahahahahahaha!", sau "Băh, băiatule, du-te în partidul ăla de unde vii tu, cum îi zice, așa... du-te-n PLM, băh!" și alte chestii din astea. O să-mi pună coarne cu degetele când o să stau cu spatele la ei, o să strige după mine "Alegătorii, vezi că te solicită alegătorii!" și o să-și aducă copiii să mă vadă și o să le spună "Fiule, așa arată unul solicitat de alegători!" și o să se râdă și copiii lu' ăia de mine!

Așa că n-am cum să vă ajut. Vă cer să mă votați pentru că oricum trebuie să votați pe cineva, dar vă spun din start că nu pot face nimic pentru voi. Nu se poate, puneți-vă în situația mea, voi v-ați duce acolo să vă faceți de căcat?! Nu! Vedeți, nici eu nu am chef să mă fac și nu vă rămâne decât să mă votați și cu asta basta. Hai să mergem că s-a făcut și frig și chiar nu mai are rost să stăm în piață degeaba. Hai, multă baftă, sănătate și vedeți că mâine seară e Milan - Juve. Forza Juve și să nu uitați să mă votați. Trăiască PLM, trăiască România, trăiască eu! Ah, da, și voi și voi...



19 nov. 2012

Căpşunarul şi 40 de ani

Şi chiar şi peste 40...

N-am înţeles niciodată de ce se agită ăştia pe la televizor şi prin reviste cu 40 de ani ăştia. Dacă te apuci să-i urmăreşti pe toţi "specialiştii" care dau sfaturi şi te avertizează în legătură cu vârsta asta o iei razna, pe bune! Pare că de la 40 de ani nu începe a doua parte a vieţii, zici că mai ai puţin şi te duci dreacu, aşa reiese din spusele ăstora: s-ar putea să nu mai poţi să faci copii, trebuie să mergi la doctor în fiecare zi, trebuie să ai grijă să nu mănânci decât frunză de viţă de vie şi, cea mai tare, trebuie să mergi să vezi cu prostata! Băi, eu sunt de acord să halesc frunze, dar la medic în fiecare zi să-mi verifice prostata nu mă duc, să fie clar!

Eu nu mi-am verificat nimic, că nu am 40 de ani, dar am aflat şi eu de pe net cum se verifică prostata. Băh, nu ştiu cum să vă spun, ca să verifice prostata... Chiar nu ştiu cum să mă exprim ca să mă înţelegeţi... Băh, o să mă exprim pe româneşte, nu mai are rost s-o dau pe toate părţile, ok?! Deci vă bagă un din ăla în cur, aşa se verifică! Da nene, vă bagă aşa, ca un băţ, dar nu e băţ băţ, e din plastic! Şi e un pic curbat, seamănă cu o... Cu o băţ seamănă, cam aşa ceva. Eh, deci eu nu merg să-mi bage nimeni beţe din plastic în cur, să fim bine înţeleşi! Hai, dacă e nevoie poate o să merg o dată, să văd şi eu cum e, ca să nu mai scriu în necunoştinţă de cauză, dar n-o să merg în nici-un caz regulat, aşa cum spun ăia pe la televizor. Să meargă ei dacă le place, dar să nu mă pună pe mine că nu fac ei ce vor cu curu' meu, ok?!

Lăsând gluma la o parte eu vă recomand să staţi dreacu liniştiţi. Nu vă mai luaţi după toţi televizoriştii ăştia, poate ar fi chiar cazul să nu vă mai uitaţi la TV după 40 de ani. Gata, v-aţi uitat destul până la vârsta asta, ajunge! 40 de ani e o vârstă la fel ca oricare alta, nu se întâmplă nimic, n-ai nici pe dreacu. Dacă e să ai probleme le ai şi la 25, nu trebuie să aştepţi până la 40. În dorinţa asta cretină de a fi şi noi la fel de tâmpiţi ca alţii ne place să le copiem ălora toate prostiile. Lucrurile bune nu le copiem, nu, pe alea nici măcar nu le băgăm în seamă. De exemplu faptul că ăia merg cu bicicleta până la 90 de ani nu ne interesează! Pe faptul că la 60 de ani joacă oamenii fotbal în fiecare săptămână nu dăm doi bani. Merg babele prin discoteci p'afară de zici că au 23 (da, exact ca aia a lu'  Dragnea), dar la noi eşti nebună dacă faci aşa ceva! La noi dacă eşti babă sau moş trebuie să mergi la Urgenţă în fiecare zi dacă e posibil şi să citeşti reviste cu reclame la medicamente. După 40 de ani trebuie să-ţi arunci tocuri, pantofi sport, mingea de tenis, şapca şi să te muţi la Catena, asta au înţeles românii că se face după vârsta asta. 

Cunosc oameni care au făcut copii după 40 de ani şi n-au nici pe dreacu, am jucat fotbal cu oameni de 55 care jucau în atac (în timp ce eu nu treceam de jumătatea terenului mare), am avut vecini de 50 care urcau cu BMX-ul pe munte fără să ia nici măcar un gram de suplimente alimentare, iar la disco am văzut babe care dansau toată noaptea şi mai erau şi bete pe deasupra! Aşa că, băi specialiştilor, mai duceţi-vă în pulii mei cu prostiile voastre. Îi tâmpiţi dreacu pe toţi, de aia încep ăştia să se preocupe de pensie imediat cum şi-au terminat de sărbătorit ziua de naştere. Ah, apropos de pensie, afară a ieşit unu'  la pensie şi ce credeţi că a făcut? Şi-a făcut firmă, în pulii mei, s-a apucat de construit lădiţe din plastic pentru roşii şi castraveţi. Da, şi-a cumpărat o maşină din aia specială şi făcea asta, că a zis că dacă nu face ceva se îmbolnăveşte şi moare. În concluzie asta trebuie făcut, nu să stai să te uiţi la cretinii ăia la TV, fă ceva, orice, nu contează, dar fă ceva! Gândeşte-te că dacă nu faci o să-ţi bage doctorul băţul ăla-n cur toată ziua! Eu o să fac ceva toată viaţa, pentru că nu vreau să-mi bage nimeni nimic în cur, ce pulii mei...

P.S.: Ieri mi-am cărat cutiile cu parchet pe scări! Grele ale dreacu cutiile, dar îmi imaginam că urcă după mine un doctor cu băţul ăla şi ştiţi ce repede urcam?!


Bine, poate sunt unii cărora le place...

16 nov. 2012

Căpşunarul şi pupul

S-a dat startul la Marea Pupincureală!

Pe locuri, fiţi gata, pup! Nu se trage cu pistolul ca la 100 de metri garduri pentru că se riscă încordarea sfincterului pupatului şi pupătura nu-şi mai face efectul. Sfincterul pupatului trebuie să fie relaxat pentru ca pupacul să-şi poată lipi buzele cât mai ermetic.

Ca şi în anii trecuţi pupacii sunt mai pregătiţi decât pupaţii. Câteodată pupaţii sunt de-a dreptul surprinşi de numărul mare de pupaci şi unora le cresc aripi pe spate când văd ce coadă e la curul lor. Nu înţeleg de ce nici de data asta pupaţii nu-şi pun curul în afişe şi tot cu faţa se fotografiază. Dacă era să mă ocup eu de vreo campanie din asta puneam afişe direct cu curul candida... pardon, pupatului şi nu cu faţa lui. Dacă stau bine şi mă gândesc făceam o economie ceva de speriat, pentru că puteam face mai multe campanii deodată! Cum? Simplu: foloseam un singur cur şi schimbam doar sigla şi numele! Cu banii economisiţi nu scăpam de vârful de plată de anul viitor, dar măcar se puteau oferi mai multe gadget-uri (în valoare de maxim 10 lei!) pupacilor.

Am rămas plăcut impresionat de apariţia unui nou fenomen: pupacul răzvrătit, ca să zic aşa. Acesta ameninţă că dacă pupatul nu-i face şi nu-i drege se duce şi pupă pe altcineva! Poate fi considerat un pas înainte în dezvoltarea acestei arte. Până acum nu se înregistrau astfel de fenomene, pupacul fiind un tip conservator care prefera să pupe acelaşi cur de fiecare dată când era nevoie. Acum văd că s-au schimbat lucrurile şi, chiar dacă suntem departe de a-i ajunge pe pupacii străini, putem spune că am făcut paşi importanţi în ceea ce priveşte alinierea la standardele occidentale. Oricum suntem departe de ăia, la noi încă se pupă degeaba spre deosebire de occidentalii care primesc şi altceva decât strângeri de mână în schimbul lipirii buzelor de orificiul pupatului. 

Personal nu mă pricep să pup! Mi s-a reproşat de multe ori chestia asta şi am pierdut chiar ocazii importante în viaţă. Am dat de vreo două ori examen la ANPC (Academia Naţională de Pupat în Cur) dar n-am intrat. Mi s-a spus că nu am stil, nu sunt destul de convingător. Pupaţii pe care-am dat examenele chiar s-au enervat, mi-au reproşat că se vede că nu-mi place ceea ce fac şi mi-au recomandat să-mi văd de treabă pentru că nu sunt făcut pentru aşa ceva. M-am întristat, vă daţi seama! Sunt atât de prost încât nici măcar un pup în cur cum trebuie nu sunt capabil să dau? Nu ştiu ce să zic, sunt demoralizat un pic. O să mai studiez pe net că e plin netul de pupaci, dar cred că e vorba şi de şansă. Când nu eşti capabil trebuie să te nimereşti la locul potrivit în momentul potrivit! Trebuie să găsesc un pupat din ăsta mai puţin obişnuit, unul care să nu-şi dea seama că nu am experienţă şi să creadă că aşa e ok! Nu se ştie niciodată, poate reuşesc! Dacă nu mai scriu pe blog şi mă vedeţi pe vreun afiş înseamnă că am reuşit, înseamnă că am găsit prostul care a pus botu'! Adică eu am pus botul şi el a pus botul în sensul că a crezut (hai c-am dat-o bine la întors, este?! fac progrese, trebuie să recunoaşteţi!)

P.S.: Doar de curiozitate, pupacii plătiţi iau fix sau negociază?! Există un tarifar? Daţi-mi un link, ceva...

Ce zic ăştia? Un munte de cururi?!

15 nov. 2012

Ce scrii când nu ştii ce să scrii?

Nu scrii!

Cred că e cea mai bună soluţie! Mai bine nu scrii nimic decât să te apuci să scrii tâmpenii. Ce rost are să deranjezi lumea, să-i faci să intre la tine pe blog, să dea click acolo, să copie link, să facă în sus şi în jos cu mouse-ul, când tu nu ai ce să scrii? Mai bine nu mai scrii şi gata! Chiar nu văd rostul să te apuci să scrii aşa, aiurea. E ca şi cum o fabrică ar face producţie pe stoc, sau ca şi cum o secretară i-ar face sex oral unui angajat! Nu obţii nimic, nu are nici-un sens!

Eu când nu am ce să scriu nu scriu! Îmi respect cititorii, nu ca alţii care scriu doar aşa, ca să facă trafic din ăla, sau cum îi zice. Pentru mine lucrurile sunt clare, nu am un subiect, un predicat, un pronume măcar, nu scriu! De ce să scriu? Ca să mă aflu-n treabă, ca să pierd timpul?! Nu, nu scriu nimic şi aştept să-mi vină inspiraţia, să mă viziteze o muză, să se întâmple ceva interesant! Am mai văzut eu din ăştia care scriu doar ca să scrie, ca să se afle-n treabă, doar ca să umple pagina pe blog! Nu se face aşa ceva, nu e etic cum ar veni! Pentru că există o etică şi cu blogurile astea care funcţionează exact ca şi Comisia de Etică a doamnei aceleia, a lu' aia, îmi scapă numele... Poate alţii nu bagă-n seamă etica asta, dar eu o bag! Eu mă conformez regulilor şi mai ales a acelei reguli care spune clar: nu ai ce să scrii nu scrii! Clar!

Aşa că azi n-o să scriu nimic. Nu ştiu ce să scriu, aşa că nu vreau să vă fac să pierdeţi timpul citind tâmpenii. Mai bine faceţi altceva, citiţi altceva, mergeţi să socializaţi, mergeţi să cumpăraţi gogonele să puneţi la borcan. Uite, chiar, bine că mi-am adus aminte, trebuie să merg şi eu să cumpăr gogonele să pun la borcan! Uite, azi nu scriu nimic, dar data viitoare o să vă povestesc cum am pus gogonele la borcan! Dacă nu pun vă povestesc altceva, dar azi nu vă spun nimic, nu am ce, iar eu când nu am ce să scriu nu scriu! V-am mai spus doar...

P.S.: Cât costă un kilogram de gogonele? Nu ştiţi? Bine, dacă nu ştiţi nu scrieţi...

13 nov. 2012

Apocalipsul

Nu suntem pregătiţi, încă...

Am văzut eu, cu ochii mei, o emisiune pe National Geographic cu americanii ăia şi cu canadienii ăialaţi care se pregătesc pentru sfârşitul lumii. "Prevăzători", sau ceva în genul ăsta îşi spun, oameni care bagă saci de bani în buncăre, camioane militare, tone de alimente şi medicamente (care expiră şi trebuie să cumpere altele) şi multe arme cu tot cu muniţie. Băh, fiecare face ce vrea cu banii lui, iar dacă ăia au decis că trebuie să-şi investească toate lovelele ca să scape de sfârşitul lumii asta e, cine sunt eu (sau cine sunteţi voi, băh?) să-i judec?! 

Chestia asta m-a făcut să mă gândesc puţin la mine şi la constănţenii mei! "Fiţi constănţenii mei" cum ar spune un cunoscut de-al meu, şi spuneţi-mi ce credeţi: noi avem vreo şansă să ne pregătim ca americanii şi să scăpăm de Apocalips ca virgulă canadienii? Pentru că eu nu cred, sincer nu cred. Ce alimente să stochezi, şaorme, mici, chebaburi din alea?! Nici pâinea nu ţine mai mult de o zi, ce dreacu să mai scapi? Mă gândeam la nişte conserve cu fasole, la nişte pateuri,o conservă de peştişori, dar alea la ofertă scad în două săptămâni, deci chiar nu văd cum să facem. O să dispară toţi constănţenii (bine, unii spun că au dispărut deja) şi o să rămână doar americani şi canadieni pe Pământ. Asta e, n-am avut noroc să ne naştem la Bucureşti o să ne ducem dreacu...

Prin urmare nu cred că ar mai rămâne urmă de constănţean pe Pământ. Nu, nu confundaţi, Mazăre ar scăpa pentru că este alesul poporului, este The One, dar Mazăre nu este constănţean, vă rog să nu confundaţi. Prin urmare nu investiţi în Apocalipsuri că nu are rost. La urma urmei dacă dispărem ce, lasă că se găseşte cine să ne ia locul. Vin ăştia de prin ţară, de peste hotare, vin chinezii, se găseşte cine să vină. Sau poate mai avem o şansă... Da, cu siguranţă mai avem o şansă! V-am spus că am găsit pe balcon un borcan din ăla mare? Eh, o să pun în el gogonele pentru prima dată în viaţa mea! Pulii mei, ori la bal ori la Apocalips, depinde ce iese. Dacă experimentul reuşeşte o să ne adunăm la mine de sfârşitul lumii şi halim gogonele din borcan. Dacă nu-mi iese asta e, măcar am încercat, măcar n-am stat cu mâna-n sân! Hm, mâna-n sân... Parcă e mai interesant să stai cu mâna-n sân la cineva de Apocalips, nu credeţi?! Mai bine aşa facem, ne adunăm la mine şi stăm cu mâna-n sân (fiecare la sânul cu care vine, băh!).

Şi dacă salvarea de la Apocalipsuri ar veni de la un borcan de genul ăsta?!

11 nov. 2012

Votează, votează și iar votează

Cristi Mirea a organizat un sondaj inutil, dar premiul este mai mult decât interesant

Să începem cu vestea proastă (pentru alții!) pentru că așa se obișnuiește. Cum v-am spus deja în titlu, Cristi Mirea are pe blogul lui propriu și personal un sondaj inutil care sună cam așa: "Care este cel mai bun blog din Constanta in 2012?". De ce spun că este inutil? Păi simplu, este inutil pentru că cel mai bun blog din Constanța este ăsta pe care-l citiți în acest moment! Bine, și anul trecut tot ăsta a fost, dar n-am mai spus la nimeni ca să nu zică populația că mă dau mare. Dar anul ăsta trebuia să intervin pentru că văd că lumea continuă să aibă dubii în ceea ce privește cel mai bun blog din Constanța. Nu trebuie să aveți dubii, dragi constănțeni, blogul ăsta este cel mai bun din Constanța și în 2012! Sper să apreciați modestia care mă caracterizează de mic copil... Nu vedeți modestia? Păi băh, dacă nu eram modest spuneam că blogul ăsta e cel mai bun din România, din lume și, dacă eram lăudăros din ăla maxim, din Univers!!! Dar pentru că de mic copil modest cutreieram vă spun doar că e cel mai bun din Constanța.

Vestea bună este premiul pe care-l voi câștiga: un domeniu și hosting pentru un an! Bine, premiul se adresează votanților, dar partea bună e că și eu am votat!!! Da doamnelor, domnișoarelor și bărbaților, am și votat deci voi câștiga. E logic cu cine am votat, dar vă spun din start că nu voi păstra premiul pentru mine, nu, îl voi dona! Îl voi dona pe o sumă de bani pe care o voi comunica ulterior! Dar știți ce?! Mai bine nu donez nimic! Păi dacă-l donez își face și ăla blog și... Nu, nu mai donez nimic, gata!

Ok, deci am lămurit-o și pe asta. Dacă nu vă convine să câștig eu toate premiile intrați pe blogul lui Mirea și votați pe altcineva! Dar o să vă pară rău dacă votați pe altcineva, vă spun din start... O să regretați, o să vă mușcați mouse-urile cu care ați votat! Și la urma urmei de ce să votați, băh, cu altcineva? Păi dacă nu vă spuneam eu de concurs poate nici măcar nu aflați! Măcar pentru faptul că v-am spus și trebuie să mă votați... Îmi sunteți datori! Votați-mă, vă rog frumos! Hai băh, votați-mă..

P.S.: Mare șmecherie să-mi dați un vot acolo... Plătesc!

Sunt cel mai bun! Am zis! Cui cui casa!

8 nov. 2012

Căpşunarul şi cifra

16.190.979.268.766,67

Ce părere aveţi voi despre această cifră? Vă spun mai târziu ce reprezintă, voi doar să vă daţi aşa, o părere. Vi se pare complicată, vi se pare prea lungă, de exemplu dacă v-aţi întâlni cu cifra asta seara pe stradă vi s-ar face frică, v-aţi proteja geanta, telefonul mobil? De exemplu să vină un prieten sau o prietenă la ziua voastră (apropos, Lamulţiani că tot e Mihail şi Gavriil!) însoţit/ă de cifra asta l-aţi primi în casă? Sau dacă v-ar propune cifra asta prietenia pe Facebook, sau pe Twitter, sau pe unde se mai propun prietenii din astea, voi aţi da ok? Nu vreau să par insistent, dar dacă cifra asta v-ar propune o partidă de sex sălbatic, din ăla cum am văzut eu într-un film din ăla, aţi accepta? Dacă v-ar propune un ménage à trois cu tot ce... Mi se comunică din studio că am exagerat, aşa că mă opresc aici.

Deci, ce ziceţi? Dar hai să vă mai pun o ultimă întrebare fără să audă ăia din studio: dacă vă pun semnul $ după cifra asta şi vă spun că este vorba despre datoria SUA, mai candidaţi voi la preşedinţia Statelor Unite pentru a doua oară?! Băh, nu ştiu voi, dar eu nu candidam nici măcar prima dată! O luam la fugă şi mă mai opream când ajungeam într-un sat din ăla uitat de lume de pe lângă Dunăre, sau orice alt fluviu din ăsta necunoscut americanilor! 16.190.979.268.766,67 $ nici măcar nu ştiu ce înseamnă! Ce sunt, triliarde, catraliarde, milioarde? Ce fel de cifră este asta, că nici măcar calculatorul meu de birou nu ştie?! Am vrut să bag cifra în calculator şi se ferea! Să-mi bag picioarele, se ferea când la stânga, când la dreapta, ba făcea doi paşi înapoi... Până la urmă a căzut de pe birou tâmpitul, i-au sărit şi bateriile şi toate alea din el. Cred că s-a sinucis, dă-l dreacu de nebun...

Ce să vă mai spun, nu vă mai spun nimic. Cică nici ăştia de la Moody's  şi de la Standard and Poor's nu ştiu ce să facă, ce să înţeleagă. Au zis că o să taie rating-ul SUA, dar doar aşa, ca să-i stârnească pe marii matematicieni ai Universului şi să le spună şi lor ce înseamnă exact cifra asta. Uite, fac un şi eu un apel, poate există printre voi vreun geniu din ăsta nedescoperit încă, unul care ştie ce vor să însemne numerele astea. Dacă ştiţi sunaţi-l pe Obama şi spuneţi-i şi lui! Vă răspunde, nu-i băiat rău, aţi văzut că ieri l-am sunat şi eu şi mi-a răspuns...

P.S.: Cred că e vorba despre dinozauriarde de dolari, dar nu sunt încă sigur, mai cercetez...


7 nov. 2012

Căpşunarul şi Obama 2.0

I-am dat telefon, ce dreacu să fac...

- Helou, mistăr Obama!
- Ies, ui chen!
- Nou, nou mistăr Obama, noi nu chen nimic, aiem Căpşunarul! Du iu rimembăr? Căpşunarul din Răzbunarea Căpşunarului!
- Ou ies, Chepşunarul, ies, ăv cors!
- Hau du iu du? Aiem fain sencs?
- Ai dont nou iu, bat aiem fain, tenchiu!
- Ochei. Nau că ai câştigat, uat o să faci cu Roumenia?!
- Ou, Roumenia, ies, ies, ui chen!
- Dont andăstenzi că noi nu chen nimic, băh?!
- Ies, andăstend! Ai nou că voi nu chen nimic, mi-a zis Ghiţănştain.
- Ochei, păi dacă ţi-a zis Ghiţănştain ce du iu du acuma?!
- Ochei, o să fie ochei!
- Aha! Ochei cum, că văd că la Kogălniceanu ne-aţi tăiat zborurile comerciale ca să zburaţi voi în Siria, sau unde dreacu mai zburaţi, în Iran...
- Ou ies, Airan, ies. Kogălniceanu, nais pleis!
- Kogălniceanu nais pleis?! Băh, eşti nebun? La Kogălniceanu e super naşpa şi mai au şi o meior din aia care pune ţăranii să bată ziarişti!
- Ochei, ochei, nau ai mast gou!
- Ueăr du iu gou? Stai hiăr cu mine. Iar pleci?
- Mast gou, mast gou!
- Şi eu ce fac, să-l sun pe Putin?
- Ies, Putin, Putin, ai nou Putin!
- Du-te dreacu de tâmpit! Băh tâmpitule, tu andăstenzi ce-ţi zic eu hiăr? Mai veniţi să faceţi şi altceva decât să închideţi aeroporturi?!
- Ies, ies, bai bai!
- Negru de căcat...
- ...
- Negruleeeeee, eşti de căcat, mă auzi?
- ...
- Helou, mister Obama?!
- ...
- Mister Obama, pliz, am glumit cu negru, cu căcat. Pliz, noi nu chen nimic, pliz... Nu ne lăsaţi...

A închis... Dar la 2 minute a sunat telefonul:
- Alo, da!
- Căpşunarul?
- Da, eu, cine e?
- Aveţi o convorbire cu taxă inversă, o acceptaţi?
- Cu taxă inversă? Cum adică cu taxă inversă? Adică plătesc eu?
- Da!
- Şi de unde?
- De la Moscova!
- Nu vreau, nu vreau, nu accept nimic!
- Întrebarea era doar din politeţe, legătura a fost deja efectuată...
- Nooooouuuuu, nat ăgheeeeeen...


Tot la stânga e ieşirea? Am mai apăsat şi data trecută şi n-am ieşit nicăieri...

6 nov. 2012

Căpşunarul, biciliştii şi descărcatul

Nu vă mai certaţi! Toţi aveţi dreptate!

Pe bune. Nu are rost să vă certaţi de la treburile astea pentru că oricum nu ajungeţi nicăieri. S-au certat şi p'afară şi tot nu s-a rezolvat mare brânză. Totul ţine de tradiţie şi, ca să fim sinceri, la noi tradiţia nu are nici un fel de treabă cu bicicliştii în schimb are cu descărcatul de pe net. Cu ameninţări şi înjurături nu se ajunge nicăieri, nu se rezolvă nimic. Trebuie să discutăm cu calm, să ne aşezăm la masa tratativelor, să ne consultăm cu specialiştii, asta trebuie...

Hai, băh, că glumesc! Care erai cu bicicleta? Tu? Aşa, ia spune tu ce te doare. Nu ai piste pentru biciclete? Păi nu prea sunt trotuare în România, ce piste vrei?! Ai mers tu pe jos să vezi ce trotuare sunt, cum îţi rupi gâtul când dai în craterele alea? Păi vezi! Ai văzut tu vreun pieton să facă scandal pe tema asta?! Păi atunci ia gata cu prostiile. Aveţi răbdare că în curând se eliberează străzile de maşini peste 2500 cmc, că nu mai au bani de impozite. Deja a venit cineva că vrea să arunce un A8 cu motor de 3700 cmc. 5300 lei impozit! A zis că-şi bagă toate alea peste tot. Încet, încet o să rămână loc şi pentru biciclişti, dar asta nu înseamnă că pentru pietoni mai e vreo şansă. Nu, pe trotuare vor parca maşinile ăştia care nu mai au bani de impozit. O să le lase acolo 1500 de ani, până se dezintegrează în mod natural.

Cu descărcatul de pe net care-i treaba? Voyo, ce vrei, băh?! Stai liniştit că nu descarcă nimeni seriale din alea obosite, telenovele din alea româneşti de care ai tu p'acolo. Lumea caută Skyfall acum, în HD dacă e posibil şi cu traducere de la veveritză. Ştiu, nu se găseşte, o să meargă lumea la cinema să-l vadă pentru că merită! Aveţi dreptate şi voi cu drepturile de autor, cu pulii mei, dar când lumea merge la cinema şi plăteşte şi iese după 15 minute din sală pentru că filmul e de căcat cine plăteşte drepturi de vizionator?! Pentru că sunt şi oamenii ăia cetăţeni europeni, au drepturi în pulii mei! Eu zic că 90% dintre regizori ar trebui să se bucure că le descarcă cineva jegurile! Dar nu contează ce zic eu, contează ce le-au spus elveţienii ălora care au venit să facă scandal cu site-urile de tip Vplay: nu este treaba guvernului, rezolvaţi-vă între voi! Aşa că, dragă Voyo, succesuri! Şi nu mai merge şi pişa ochii la CNA, că atunci când dai pe PROTV câte 2 ore de reclamă în timpul filmului nu plângi şi nici reclamaţii nu mai faci...

Cam asta e. Aşa cum am spus la început. trebuie să discutăm, să ne consultăm cu specialiştii... Vorba nu ştiu cui: e o piaţă liberă şi pentru voi şi pentru noi şi pentru ei! Cât despre reguli hai să fim serioşi, o ştiţi mai bine ca mine că regulile sunt pentru fraieri, iar fraierii de obicei suntem mai mult noi şi ei... Voi mai puţin sau chiar deloc!

Uite, ăştia au rezolvat situaţia! Au făcut filme cu biciclete pe care nici măcar nu le poţi descărca moca de pe net! Au împuşcat trei iepuri dintr-un foc cum se zice! Acum problema e că apărătorii drepturilor iepurilor vor face un mega scandal...

5 nov. 2012

Căpşunarul şi DJ-ii

De ce vă râdeţi?! Ziceţi, ca să mă râd şi eu!
 
Ascult şi eu radio când merg cu maşina. Înainte ascultam mp3-uri, dar cică nu se mai descarcă muzică şi filme de pe net că se supără ăia de la PROTV. Pe vremea când se descărca, circa 600 î.e.n., aveam muzică bună în maşină, albume din alea care nu apăruseră încă pe piaţă, dar acum sunt obligat să-i ascult pe DJ-ii ăia de la radio, de pe la posturile alea care dau muzică de tot rahatul. 

Nu ştiu ce posturi sunt, că nu-mi apar pe display. Îmi apare doar 90.1 FM, 91.1 FM, 100 nu ştiu cât punct nu ştiu cât FM etc. Băh, dar aproape la toate posturile alea râd unii. Adică râd DJ-ii ăia de p'acolo. Eu am mai ascultat radio p'afară şi nu râd ăia aşa. Dar la noi râd ăştia non stop! De exemplu, într-o dimineaţă erau doi şi făceau cam aşa:
DJ1:  A intrat şi Marinică în studio cu ziarele
DJ2: Da, ha, ha ha
DJ1: Marinică, eşti obosit?! Pari cam obosit
DJ2: Ha ha ha ha

Sau, în altă dimineaţă am dat pe un radio din ăsta unde râdeau vreo trei. Băh, deci nu spuneau nimic, doar râdeau de se căcau pe ei. Nu ştiu de ce, că dacă n-am dat de la început am pierdut poanta. Probabil intrase şi la ei Marinică cu ziarele în studio, cine ştie. Până la urmă au băgat o melodie din aia de rahat că oricum nu se mai puteau opri de la atâta râs. 

Nu ştiu, poate aşa e la radio şi nu ştiu eu. Probabil că dacă vrei să te faci DJ la radio trebuie să râzi mult. Muzică oricum nu trebuie să ştii că se bagă aceleaşi prostii pe toate posturile, dar diferenţa o face râsul. Cu cât râzi mai ca prostul cu atât eşti mai bun! Chiar stau şi mă gândesc dacă nu cumva să mă duc şi eu să mă fac DJ la radio, că şi eu mai râd ca prostul câteodată. Vă daţi seama cum aş suna?! Ceva de genul:
"Bună dimineaţa, oahahahaa, dragi ascultători, ha ha ha! În minutele următoare, muoahahahaha, în minutele următoare am zis, meeeeehehehehehehe, vom asculta vara nu dorm! Aaaaaaaaaaaahahahahahaha, cică vara nu dorm, aaaaaaaaaahahahahahaha! Vom asculta vara nu dorm dragi ascultători! Muuuuuhuhuhuhuhu, nu se poate, haaaaahahahaha hahaha hahaha..."

P.S.: Au şi premii ăştia de la radio? Oscar-uri, palme de aur?! Că mă bate gândul să câştig vreo două-trei...
Cică ăsta a fost primul DJ! Vedeţi ce serios e?! Bine, adevărul e că pe vremea aia nici nu exista muzica de rahat care există în ziua de azi...

3 nov. 2012

Căpșunarul și PDL Constanța

Ultimul pedelist?!

Nu știu dacă știți, dar eu sunt ultimul pedelist din Constanța. Nu mai sunt alții, s-au sfârșit. Bine, o să spuneți că nu are cum, că mai sunt și alții care au carnet PDL în portofel. Probabil că mai sunt și alții care au carnet, nu zic nu, dar una e să ai carnet, alta e să fii pedelist! Acum sunteți la faza în care deja vă apucă nervii, nu-i așa?! Știu cum e, și pe mine mă apucau nervii când eram mai tânăr... Ca să vă calmez vă bag asta:
Acum v-ați lămurit? V-ați calmat? Ok, să mergem mai departe. Cred că nu mai are rost să mai pierd timpul cu explicații inutile care să întărească cele spuse de mine mai sus. Când ex președinta Organizației Municipale a PDL îl acuză pe președintele PDL Constanța și pe toți cei rămași în partid că sunt oamenii lui Mazăre, ăla care era la tineret, Petre, a fost dat afară de președinte tot pentru că era omul lui Mazăre, iar acuzatoarea candidează din partea ecologiștilor și a PP-DD care, mai mult ca sigur, vor fi acuzați că sunt tot oamenii lui Mazăre, atunci e clar că eu sunt singurul pedelist din Sud-Estul României care nu e omul lui Mazăre! Q.E.D.!

Sau nu?! Stați așa că m-au sunat de la SRI să-mi aducă aminte că în 2000 l-am votat pe Mazăre! Da nenea securist, dar era independent pe vremea aia, nu se pune! Cică se pune, calculatorul nu știe să facă diferența... Să-mi trag una, deci nici măcar eu nu mai sunt pedelist?! Chiar nu au existat niciodată pedeliști la Constanța? Tot pedeleul e cu Mazăre? Chiar tot? Asta e... Uitați ce-am scris, hai să discutăm despre vreme. Destul de cald pentru perioada asta, nu credeți?!

P.S.1: Țin să vă anunț că dacă mă dați afară din partid trebuie să-mi înapoiați 2 lei, pentru că eu am plătit cotizația pe tot anul! 

P.S.2: O să mă traseizez politic la UDMR Constanța!!! Avem și așa ceva! Simt că trebuie să apăr interesele celor 15 maghiari de la malul Mării Negre, chiar dacă toți 15 candidează pe absolut toate listele posibile, inclusiv alea de la întreținere... Și dacă și ăștia sunt oamenii lui Mazăre atunci mă înscriu la Acvariu, să stau cu peștii sub apă și să se uite lumea la mine ca la... pești.

2 nov. 2012

Căpşunarul şi contractul

Dragă Statule,

Îţi scriu pentru că am văzut la televizor şi am citit pe online că eşti tare bun. Am înţeles că dai contracte la toţi nenorociţii, la toţi proştii, la toţi puşcăriaşii şi la toate jigodiile. Vreau şi eu un contract de la tine, te rog frumos. Uite, dacă vrei îmi fac singur Dosar la SRI ca să mă ai la mână la orice oră, dar promit că n-o să te supăr! Dacă vine cineva să mă întrebe ceva nu-i spun nimic, iar dacă insistă promit să fac un copil pe care să-l pun s-o ia la bătaie pe aia care întreabă (sau pe ăla, nu contează).

Spune-mi doar ce trebuie să fac şi fac! Vrei să merg vreo doi ani cu suspendare la puşcărie? Merg! Vrei să mă duc la televizor să halesc căcat?! Mă duc şi acolo! Dacă vrei pot să public căcaturi şi în presă că am unde! Fac orice, doar să-mi spui. Dă-mi un semn, un semn din ăla cum primeau ăia pe timpul Bibliei. Trimite un securist din ăla să-mi apară noapte-n vis şi să-mi spună ce-am de făcut. Trebuie să rămân gravid?! Rămân gravid, nu-i problemă! Trebuie să sar de la 39000 de metri, ca Felix? Sar de la 40000, ce mare şmecherie?!

Şi te asigur că nu vreau mulţi bani! Nu, doar cât să aibă vreo 378 de generaţii! Ştii cum e, să aibă şi nepoţii nepoţilor bani să ţină blogul ăsta. Da, ştiu că pe Blogger e gratis, dar mai trebuie bani de cafea, de pişcoturi... Când scrii mai ai nevoie. Hai, te rog frumos, trece-mă pe listă, nu mă uita. Ah, să-mi spui şi cotele ca să ştiu cu ce rămân. Nu de alta, dar mă întreabă nevastă-mea după aia ce-am făcut cu restul de bani (ştii cum sunt femeile) şi ca să ştiu ce să-i spun. Să-mi zici cât la sută acolo, cât dincolo, unde emit factură, unde nu... Ok?! Hai, te pup! Te las că ştiu că eşti ocupat să prosteşti fraierii cu alegerile, cu astea. Aştept telefon, pa!

P.S.: N-a sunat încă, dar cred că din cauză că e vineri. Şi vineri e zi scurtă de lucru cum ar veni... Practic ziua de muncă de vineri s-a terminat joi, dar nu contează, am răbdare până luni. Au, stai aşa că lunea nu se dau bani! Bine, marţi... Nţ, marţi sunt trei ceasuri rele...

1 nov. 2012

Căpşunarul şi scooter-ul

Rupt frate, dar rupt nu aşa...

Mi-am dat seama imediat despre ce este vorba, dar mi-a fost lene să mă ridic de pe scaun. Am crezut că nu pleacă, mai ales că omul în salopetă făcea tot posibilul să-l convingă să nu plece în halul ăla. Dar când am realizat că totul e în zadar am zis hai, că poate prind un accident din ăla în direct şi ajung pe la televizor (am văzut că ăştia de la TV întreabă martorii cum a fost, ce-au simţit în momentul ăla, dacă-şi doresc şi ei să aibă parte de aşa ceva etc). Nu a făcut accident, culmea! Eu chestia asta n-am priceput-o niciodată: cum dreacu unu' treaz cade din picioare şi moare, iar unul rupt de beat, dar rupt efectiv, nu păţeşte nimic nici măcar atunci când pleacă cu scooter-ul pe ditamai naţionala... 



Vă daţi şi voi seama despre ce a fost vorba. Băh, dar cât bulan să ai să o iei şi pe contra sens şi să nu vină nimeni nene, dar nimeni! Asta e, poate data viitoare am mai mult noroc şi o să vedeţi şi voi interviuri cum mine la TV...

P.S.: Data viitoare fac video, că am învăţat cum se face...