Atât a luat, 9%. Românului îi place circul, e amator de caterincă, de glumițe, de căcaturi. Dacă făceam blogul ăsta serios nu-l citea nici dreacu. Ok, nici nu l-aș fi făcut serios pentru că eu sunt primul pe lista amatorilor de circ, de caterincă, de glumițe, de căcaturi. Pe vremuri mă dădeau afară din clasă pentru că râdeam, sau pentru că-i făceam pe alții să râdă. "M-a făcut să râd, tovarășa (devenită doamnă mai târziu)!" spuneau colegii mei. Adică ei râdeau și pe mine mă dădea tovarășa afară. Până la urmă m-am dat singur afară de tot, afară din țară.
Cu toate astea l-am votat pe Isărescu la alegerile din 2000. Mi s-a părut mie că e cel mai serios dintre toți și m-am gândit că într-o țară plină de glumeți măcar ăla care o reprezintă să fie mai serios. Am zis "băh, pe ăsta nu-l poate da nimeni afară din clasă!". Dar l-au dat, a luat doar 9% și România s-a trezit iar cu circarii la putere. Am mers pe mâna lui Isărescu nu atât pentru că era cel mai puțin zâmbăreț, dar pentru că era singurul român din Clubul de la Roma, pentru că vorbea și nu înțelegeam nimic, pentru că lucra cu banii pe mână, pentru că a spus adevărul. Exact, a fost singurul care a spus că principala forță a României este forța de muncă și așa s-a și întâmplat: după 2002 românii au rupt cu capul ușile și zidurile și au "ocupat" Europa. Ok, o să spuneți că mulți s-au dus la furat, dar și furatul ăla e tot muncă, nu e că poți fura așa, fără să "muncești".
Am avut ocazia să-l văd și să-l ascult pe Isărescu anul trecut, la Universitatea Andrei Șaguna din Constanța, e același. De data asta am înțeles mult mai multe din ce spunea așa că l-aș vota din nou fără probleme. Dar nu cred că mai candidează și asta pentru că majoritatea românilor a rămas aceeași: ultima dată au votat tot circul, caterinca, glumițele și căcaturile (chiar nu pricep de ce sunt cei 7,4 milioane atât de porniți împotriva lui Băsescu!)
Si eu l-am votat atunci ! Si l-as vota si acum, desi nu sunt sigur ca nu a fost doar o manevra politica de scindare a votului !
RăspundețiȘtergereDa, pertinenta analiza ta!
RăspundețiȘtergereRamane insa o intrebare....
Dar, se va mai ridica un asemenea candidat la alegerile viitoare?