Căpșunarul și supereroii

Ce puteri îmi doream eu să am când eram mic

Vă spun cât se poate de clar: imediat după ce am terminat de citit Omul invizibil de Wells mi-am dorit să fiu și eu invizibil ca să pot intra într-o bancă fără să mă vadă nimeni și să fur toți banii. Singura problemă (lucru pentru care l-am și urât pe Wells o perioadă!) era că lucrurile pe care puneai mâna nu deveneau invizibile, iar un agent de pază (oricât de bun ar fi fost) tot și-ar fi pus un semn de întrebare în momentul în care vedea un sac de bani cum plutește de nebun spre ieșire...

O altă putere pe care mi-o doream era tot să fiu invizibil! Dar de data asta nu ca să intru în bancă să fur bani, ci ca să pot intra în camera unde se dezbrăca o gagică (n-o cunoașteți așa că nu vă mai spun cine era) ca să-i văd și eu... mobila. Pentru că eu de mic sunt atras de mobila din camerele gagicilor, cred că e un fetish din ăsta mai ciudat...

A treia și ultima putere pe care mi-o doream eu ca supererou din ăsta era să fiu... Exact, să fiu invizibil! Dar de data asta nu ca să fur bani din bănci sau să intru în cameră la gagica aia când se dezbrăca, ci ca să pot intra peste unul ca Căcărău, ca Gigi Becali, ca Ion Iliescu etc și să le dau box până mă plictiseam. Și-mi mai doream să am superputerea de a vorbi subțire, astfel încât atunci când se duceau ăștia la Miliție să reclame faptul că i-a bătut cineva să nu poată să spună cine i-a bătut, dar să-l suspecteze toți pe Ouatu...