Căpşunarul şi copilăria

Întrebare și răspuns

A dat Radu (coleg cu mine la liceu, nu-l știți voi) share la întrebarea asta pe Facebook: "CUM DUMNEZEULUI AM SUPRAVIEȚUIT COPILĂRIEI NOASTRE?". Și zice așa, că dacă ți-ai trăit copilăria în anii '60, '70, sau la începutul anilor '80 cum ai făcut să supraviețuiești? După care urmează 17 puncte la care eu am să comentez cât mai pe scurt, ca să nu plecați din sală chiar toți până la final... Ok, comentariile le fac din punctul de vedere al copilăriei mele, așa că dacă nu vă interesează puteți să plecați imediat (bani înapoi nu vă dau pentru că oricum aţi intrat moca, ştiu eu!)

1 - De mici mergeam în autobuze și mașini care nu aveau centuri de siguranță, nici perne cu aer...
R - De mic mergeam cu autobuzul, la noi în cartier aveau mașină vreo 5 vecini. De regulă străzile erau goale și jucam noi fotbal pe ele, iar când mai trecea câte o mașină la o oră/două îl luam și la înjurat pe fraier pentru că ne deranja... Deci riscuri de accidente zero, centura chiar că era degeaba...

2 - Când mergeam în remorca unui camion era o excursie foarte specială și ne-o amintim toată viața.
R - În remorcă am mers doar când am dat pentru categoria CE. Când am sărit din remorcă mi-am prins verigheta și mi-am tăiat degetul. Fiind plin de sânge polițistul mi-a spus să merg și eu doi metri și să mă duc la spital. Da, o călătorie specială și de care-mi amintesc toată viața, într-adevăr, mai ales că mi-a dat permisul fără să mai dau nici un fel de traseu:)
 
3 - Leagănele noastre erau pictate în culori aprinse și toată vopseaua era pe bază de plumb.
R - Un leagăn din ăsta mi-a luat eu direct în gură și m-am ales cu semn pe viață. Fata pe care o împingeam se numea Luiza. Era mai mare ca mine deci nici s-o bat n-am putut...

4 - Nu aveam capace de siguranță la cutiile de medicamente, dulapuri sau uși.
R - Corect, așa e. Băgam Vitamina C în mine de a trebuit să mi-o iau ca să încetez. Cât despre ușile de la dulap nu era problemă, îmi băgau niște 25 de bani prin buzunare și după ce-i găseam nu mă mai interesa ce-i în rest. De unde dreacu să știu eu pe atunci că banii mari se țineau sub prosop?!
 
5 - Cand mergeam pe bicicleta nu aveam casca. 
R - Clar nu. Nici când am căzut de m-am făcut praf pe toată partea stângă nu aveam.
 
6 - Beam apa de la cișmeaua din grădină, nu dintr-o sticla de apă minerală...
R - Da și nu! Mai beam și apă din sticlă, parcă Borsec se numea, nu mai știu. Sticlă de 1 litru, apă minerală. Ok, te înjurau ăia mari că le-ai băut apa pentru spritz, dar ce te mai interesa pe tine după ce erai deja ieșit afară, la joacă?!
 
7 - Pierdeam ore în șir construind cărucioare din fier vechi și cei care aveau noroc să aibe străzi înclinate își dădeau drumul pe ele, iar la jumătatea drumului își aduceau aminte ca nu aveau frâne...
R - Eh, uite că eu n-am avut căruț din ăla. Își făceau unii din lemn cu rulmenți în loc de roți, dar eu n-am avut. Am avut bicicletă în schimb, aia cu care am căzut așa cum v-am spus la punctul 5.
 
8 - Ieșeam la joacă cu unica condiție să ne întoarcem înainte de a se lasă întunericul. 
R - Incorect! Ieșeam la joacă oricum, chiar dacă condiția era să mă întorc înainte de a se lăsa întunericul. Evident, promiteam că mă întorc, dar și politicienii promit, nu?!

9 - Școala dura pana la prânz si veneam acasă să mâncăm. Nu aveam celular, așa că nimeni nu putea știi unde suntem. De necrezut…
R - Chiar că de necrezut pentru că oricum nu crede nimeni. Da, școala dura până la prânz, dar nu veneam acasă să mâncăm! Nu, veneam acasă să aruncăm mâncarea (la WC, nu la gunoi că se prindeau) și să ieșim la joacă! Nu aveam celular, dar nici nu era nevoie: când ajungeau ai mei acasă știau deja cu cine m-am bătut la școală, că mi-am rupt buzunarele de la haină, sau că am pierdut a 16-a cheie de la casă pe luna respectivă. Cum aflau habar nu aveam, dar pun pariu că vremurile alea au dus la inventarea wireless-ului.
 
10 - Ne tăiam, ne rupeam un os, pierdeam un dinte, dar nici o dată nu căutam un vinovat. Era numai vina noastră.
R - Oase nu, dar cap spart la greu. Aici cam așa e, recunosc, pe vremea aia nu veneai nici cu gașca, nici cu mama, nici cu tata. Ok, puteai să vii, dar după aia erai considerat prostul băieților și nu se mai juca nici naiba cu tine...

11 - Mâncam biscuiți, pâine cu unt, beam sucuri cu zahăr și nu aveam exces de greutate pentru că tot timpul eram afară la joacă.
R - Era normal să nu avem exces de greutate tocmai din cauza asta: mâncam exclusiv biscuiți, pâine cu gem și beam sucuri cu zahăr. Mai era și pâine udă cu zahăr, pâine cu suc de roșii, pâine goală, în general orice nu necesita încălzit și pierdut de timp prețios (lumea juca fotbal și tu stăteai la masă ca prostu, ce dreacu...)
 
12 - Împărțeam o sticlă de suc între 4 prieteni... utilizând aceeași sticlă și nimeni nu murea din asta.
R - Aici zic pas. Împărțeam și cu 8 prieteni, nu era o chestie, dar de boli cum sunt astea din ziua de azi nici nu se punea problema...
 
13 - Nu aveam PlayStation, Nintendo 64, Xbox, jocuri video, 99 canale de televiziune pe cablu, Dolby Surround, celulare personale, calculatoare, chat pe Internet ... dar AVEAM PRIETENI. 
R - Aveam prieteni care aveau Mario și ne ofticau. Să fim serioși, sâmbăta și duminica nu ieșea nimeni din casă când era Woody sau Tom și Jerry la televizor. Bine, durau 10 minute desenele alea, dar nu vedeai picior de copil afară în perioada aia. Dacă ne-ar fi dat tot weekend-ul desene din alea ne mai vedeam luni la joacă!
 
14 - Ieșeam, ne urcam pe bicicletă, sau mergeam până la casa prietenului, sunam la ușă sau intram încet, fără să sunăm și ieșeam să ne jucăm.
R - Nu chiar. De obicei țipam la geam, sau la gard dacă era vacanță și mergeam la bunici. Pe bicicletă da, ne urcam până cădeam ca la punctul 5...
 
15 - Acolo, afară, în acea lume crudă, fără gardian! Cum dumnezeului făceam? Aveam tot felul de jocuri de echipă, fotbal, țările, ascunselea și nu toată lumea ajungea sa fie aleasă, dar nu se supăra nimeni.
R - Asta credem noi! Se supărau, se supărau și mergeau acasă la mamele lor care veneau și ne explicau că trebuie să ne jucăm și cu pârâciosul cartierului, sau cu plângăciosul cartierului, sau cu grasul cartierului etc. Lume crudă? Să fim serioși, fraților, care lume crudă? Păi erai supravegheat cel puțin din 6 direcții dacă nu mai mult. Aveați voi impresia că nu știe nimeni ce faceți, dar era mai ceva ca la 3D, era 6, 7, chiar 8D câteodată... Nu uitați că pe vremea aia moșii stăteau 24/24 la geam pentru că nu era Antena 3 la TV, iar casnicele pauză telenovele!
 
16 - Nu toți eram elevi strălucitori, iar când unul rămânea repetent pur și simplu repeta anul. Nimeni nu mergea la psiholog, la psihopedagog, nimeni nu avea dislexie, nici probleme de atenție, nici hiperactivitate, doar repeta și avea o a doua șansă.
R - Propagandă. Am avut un singur repetent la școală (mai mare ca mine ca vârstă) pe motive disciplinare. Ăla, un țigan de prin Palas, a aruncat cu mătura după profesoară. În rest am avut în clasă cu mine un singur corijent care a luat toate examenele și în anul următor era iar cu noi în clasă. După revoluția lu' pește am înțeles de la un coleg a cărui mamă era profesoară că nu se lăsau corigenți decât în situații excepționale pentru că ieșeau tot ei prost! Eu, în afară de astea două cazuri n-am auzit și n-am văzut cum arată un corigent sau repetent pe vremea când eram la Generală.
 
17 - Aveam libertate, eșecuri, bucurii, responsabilități...și am învățat sa ne descurcăm cu ele.
R - N-am învățat nici un căcat. La faza asta chiar mă apucă nervii pentru că am mai auzit tâmpenia asta. Nu, nu aveam libertate, nu aveam eșecuri, bucuriile nu erau cine știe ce, iar responsabilitate nici nu știam ce înseamnă pe vremea aia. Făceai o școală de căcat, făceai totul impus, lecții de căcat, ore pe care nu dădeai doi bani (la ce pulii mei vă trebuia Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei?!), nu interesa pe nimeni ce vise aveai, ce-ți plăcea să faci, mergeai la Olimpiade de căcat deși tu nu dădeai doi bani pe materia respectivă (cum am fost eu la Biologie pentru că s-a nimerit să iau un 9 și ăia au crezut că sunt în limbă după materia aia), făceai atelier de căcat (ne trimiteau la furat fier din șantier ca să facă maistru flecuri la pantofi), făceai rusă (eu am scăpat, dar alții au fost nevoiți să facă limba asta!), făceai franceză (cu accent, nu așa!), la sport te jucai cu căcatul ăla de minge medicinală și făceai mersul piticului în loc să joci fotbal, sau volei, sau baschet, sau biliard... Responsabilități? Mă durea în cur de tot și de toate, să fim serioși. Nu era nevoie să te intereseaze ceva pentru că oricum tot acolo ajungeai: terminai școala, post-liceală (sau facultate dacă luai mii de 10 și aveai și pile) și în câmpul muncii până la pensie! Nu, n-am învățat nimic, stați liniștiți. Tot ceea ce am învățat am prins după 89, când am început să fim cu adevărat liberi. Iar ce am învățat cât am fost plecat din țară nu se predă nici la Oxford și nici la ASE în București. 

Eu nu mă simt un supraviețuitor, mă simt ca oricare altul. Nu sunt nici mai prost și nici mai bun. Fac parte dintr-o generație de sacrificiu, dar nu sacrificiu din ăla ca în DEX, sacrificiu din ăla pentru că am prins o schimbare care nu s-a schimbat cum trebuia. Atâta tot. Ah, bunicii mei da, ei au fost generație de sacrificiu! Au prins 44, bunicu' la 14 ani muncea, era cap de familie! Eu la 14 ani mergeam la chindie la George (coleg de generală, nu știți voi) și trăgeam fetele de țâțe (nu știți voi ce fete)! Așa că n-am supraviețuit nimic, iar în ceea ce privește noua generație eu îi admir. Mă uitam la nepotu' cum se joacă pe calculator și nu-mi venea să cred. Când eram de vârsta lui mi-a dat și mie prietenul ăla al meu din cartier să mă joc cu Mario, dar credeți că am priceput ceva? Mai mult, îl uram pe Mario pentru treaba asta... și pe Mario și pe Bross...

Poza e furată de pe bucurestiivechisinoi.ro, dar nu-i problemă, exact la fel ca tăntălache ăsta din poză eram și noi... Toți arătam ca tăntălăul ăsta mic din poză atunci când te scotea la rahatul ăla de tablă cu boul ăla într-o ureche din tablou cu tot...