.

3 iul. 2012

Căpșunarul și Pininfarina

S-a dus bătrânul...
Sergio Pininfarina a murit. Avea 86 de ani, inginer mecanic. Bătrânul nu și-a mai revenit de la tragicul accident din 2008 în care și-a pierdut viața Andrea, fiul cel mare aflat la cârma societății la acea dată.

Dar să lăsăm dramatismul deoparte și să trecem la lucruri frumoase că de aia am făcut blog. Pininfarina e asociat de cele mai multe ori cu Ferrari, dar nu numai automobilul a făcut cunoscut acest nume în toată lumea. Există mobilă, case, tramvaie și chiar o torță olimpică marcate Pininfarina. Bine, există mult mai multe, dar mă opresc aici.

Eu vreau să vă întreb ceva: noi avem vreun bătrân din ăsta despre care să vorbească o lume întreagă atunci când o să părăsească globul pământesc? Avem pe cineva despre care un blogăraș din ăsta din... Noua Zeelandă să zicem, o să scrie la el pe blog? Că eu nu prea știu pe nimeni! Despre ăla care-l știu eu sigur n-o să vorbească nimeni pentru că nu va lăsa nimic în urma lui. Nu mai pot scrie de politică pentru că am promis că n-o mai fac, dar bănuiți la cine mă gândesc. Sau poate că o să scrie cineva la mișto, dar de bine nu prea văd ce...

Poate când o să avem și noi un bătrân din ăsta ca Pinifarina o s-o ducem și noi bine. Ok, o să spuneți acum că Italia e-n rahat până peste cap, de acord, dar asta nu schimbă cu nimic lucrurile. Ei au de unde să piardă pentru ca după aia să se ridice, la noi e mai greu. Și ca să vedeți cât de greu le este astăzi tocmai am aflat că o localitate destul de importantă din Italia, Alessandria, doar ce a intrat în faliment. Nu mai au bani de salarii, nu mai au bani pentru asigurarea serviciilor, nu mai au bani pentru nimic. Și, cu toate astea, nu știrea asta este pe prima pagină a ziarelor, ci moartea lui Pininfarina. E mai important numele lui decât faptul că o localitate a dat faliment. Mă gândesc că în ziua când la noi o să dea prima localitate faliment (conform declarațiilor primarului, Constanța ar urma să se afle în această situație) toate ziarele vor scrie numai despre treaba asta. Pentru că despre altceva... poate doar dacă o mierlește ăla la care mă gândesc eu (dar nu pot să vă spun numele pentru că am promis) în aceeași zi să se schimbe ceva. Dacă stau bine și mă gândesc cred că presa și blogărimea internațională ar fi mult mai interesate de un faliment al Constanței decât dacă ar mierli-o bunicuța ăla... Pardon, bunicuțul ăla!
De la o banală clanță...

... până la un întreg Eurostar (interior și exterior)!
P.S.: Acum pe bune, vedeți voi vreun tânăr la noi (chiar capabil) să deseneze clanțe în fața unei oferte de a deveni funcționar public? Că eu clanțe care dau șpagă n-am văzut până acum!?

6 comentarii:

  1. Au mai fost si de la noi !
    Si cand a zis primarul ca da Constanta faliment?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, că au mai fost știu și eu... eu întrebam dacă mai sunt. când a zis Mazăre că intrăm în faliment? păi a zis ceva de genul că trebuie plătit către italienii ăia vreo 30 de milioane în total și că e foarte grav! nu mai știu unde, dar îmi amintesc că întrebam eu dacă un oraș ca al nostru chiar stă în 30 de milioane de euro...

      Ștergere
  2. http://balcic-si-bran.blogspot.com/,
    da avem sau am avut!!
    trebuie sa-i cunoastem!felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  3. si multi multi altii,i-i gasesti pe net si pe tinerii aia care ar desena o clanta sau au un blog despre o zona sau un oras de suflet.
    pe curind Filon Aurel.

    RăspundețiȘtergere

puteti si sa injurati daca nu va suparati!