.

27 nov. 2014

Mugur Isărescu face mișto de noi

Dar nu vă supărați, așa este el, mai glumeț...

"Îndeplinim cele cinci criterii de la Maastricht, dar nu putem adera la euro nici peste doi ani. Nu putem să ne aventurăm". Așa a glumit Isărescu (citat de Adevărul) și lumea a luat-o de bună. Nu, stați liniștiți, nu puneți botul la Maastricht și la ce mai glumește șeful BNR. N-o să intrăm nici peste doi ani și nici peste... De fapt știți ce?! Ia, chiar, hai s-o luăm băbește și să vedem cam peste câți ani am putea trece noi la euro. Stați așa să scot abacul pentru că nu mă descurc fără el.

Nu are rost, nu-i așa? Nu are, cu siguranță ați auzit ce salarii au ăia prin țările care au deja moneda euro, dar hai să luăm totuși cazul ultimei aderate la Eurozonă: Lituania! Ăștia din 2015 trec la euro oficial, până atunci stau și se uită prin magazin. Nu, să nu confundați, noi ne uităm în vitrină, n-am intrat nici măcar în magazin, n-avem noi bani de așa ceva! Exact, pentru că despre asta este vorba, dragii mei, despre bani. Vrăjelile astea cu Maastricht și nu știu ce sunt pentru alții, noi, ăștia care am mai avut Euro în buzunar știm ce înseamnă și cu ce se mănâncă. E scump cu Euro, nu mai ține vrăjeala, Lituania are salariul minim de 300 euro și a fost imediat atacată de specialiști pe treaba asta! Ei spun că se cam închid ochii și nu e bine, de exemplu Slovenia avea 522 euro salariul minim când a trecut la Euro și, imediat după adoptarea monedei unice, a urcat la 567! Eh, vreau să vă reamintesc că în România există unul ca Mazăre care a dat de înțeles că cine are 330 de euro pe lună este bogat!!!

Eu am mai spus-o și o repet, dacă de mâine s-ar afișa prețurile în euro cred că cel puțin un sfert din populație s-ar arunca de pe clădiri, cum s-a aruncat ăla de la ENEL! Adică să-și dea seama ăla care câștigă 300 de euro pe lună că mâncarea îl costă 200 și țigările 100 este extrem de grav. Așa românul trăiește în prostia care-l caracterizează, se mai și laudă cu asta, o grămadă pe care-i aud că la noi e mai ieftin ca la alții și nu știu ce... E mai ieftină prostia la noi, bă, adevărul e că nu mai câștigi nicăieri alegerile cu 11 euro pe vot de vită furajată cum se câștigă în țara asta de căcat. Ok, vorbesc nicăieri în Europa, nu în Somalia... 

Isărescule, data viitoare trimite-l pe Vasilescu, m-am obișnuit cu el s-o facă pe prostul, pe tine te-am votat și vreau și eu să trăiesc cu conștiința împăcată că măcar o singură dată în viață am votat cum trebuie. Cu Iohannis m-am lămurit, iar de țap nici nu cred că are rost să mai discutăm...

0 comments:

Trimiteți un comentariu

puteti si sa injurati daca nu va suparati!