.

18 iun. 2014

Cel mai nasol

Este că ajungi să te obișnuiești

Mi-au ieșit "figurile" din cap, gata. Când m-am întors, în 2010, le vedeam, le simțeam, le auzeam pe toate, dar acum gata, m-am imunizat fără să fac absolut nici un fel de vaccin. Mă deranja totul, de la mirosul de gunoi până la fumul autobuzelor obosite care circulă prin oraș, de la atitudinea de țoapă a vânzătoarei până la aia de mârlă a funcționarului de la stat, de la mâncarea acră și prost servită până la cafeau de căcat pe care... Dar hai, să zicem că în ceea ce privește cafeaua nu mai e chiar atât de nasol. 

Mi s-a spus de la început că va fi așa. Nu sunt nici primul și nici ultimul care s-a întors în România, normal. M-am idiotizat în timp, uneori fără să-mi dau seama. Dacă acum patru ani eram servit cu mâncare de căcat făceam scandal, mă agitam nervos, asta mai mult pentru că nu mai știam gusturile și de multe ori o mâncam așa. După ce stăteam o noapte să mă cac și să vomit mă apucau dracii, îmi dădeam seama că gustul de acru nu se datora faptului că "n-ai mai mâncat tu demult, ai uitat gustul"! Acum îmi dau seama imediat, după miros, câteodată ajunge doar o privire ca să-mi dau seama că trebuie să stau departe. Dacă totuși nu-mi dau seama din prima realizez imediat după prima mușcătură, dar nu mai fac scandal. Scuip bucata, eventual pe jos și plec. Nu are rost să faci scandal, nu are rost să te agiți, lumea e atât de cretină încât se ia tot de tine după aia:))))

Am învățat și orele la care nu găsești cozi! Sunt expert, aș putea preda la o Universitate așa ceva. Știu exact când votanții lui Mazăre stau în casă și când ies la cozi, îi cunosc bine acum. Ca să vă dați seama la ce nivel sunt gândiți-vă că m-am dus într-o zi la Oficiul 10 și nu era NIMENI! Știu, știu că pare incredibil, dar asta e, patru ani de experiență nu sunt puțini. Evident că n-o să vă spun la ce oră se întâmplă o asemenea minune și în ce zi, dar dacă vreți să vă meditez să știți că nu vă refuz. Ca să nu credeți că umblu cu vrăjeli vă spun doar atât: la Casa Județeană de Pensii am fost când erau doar 3 persoane la ghișeu! Mulțumesc, mulțumesc pentru aplauze, chiar nu era necesar (dar vă mulțumesc).

Am fost stropit și de boi și vaci care trec prin bălți cu viteza maximă (aici încă nu am reușit să-mi dau seama dacă nu cumva este vorba despre vreo competiție, ceva), am fost claxonat și înjurat în trafic pentru că merg cu 50 la oră prin oraș și pentru că nu l-am lăsat să treacă cu toate că eu eram prioritar, am dat șpagă, am primit șpagă, m-au furat la rest, le-am furat eu pe vânzătoare la rest (mi-au dat mai mult, nu e vina mea, nu-i așa?!), ascult manele de 5-6 ori pe zi fără să-mi pese, am fost și am votat cu toate că am zis că nu mai votez în viața mea, am parcat ca un bou (asta e, alți boi parcaseră înaintea mea și n-am avut ce face, am parcat și eu pe-o dungă, ca restul turmei), am cam de toate, v-am spus, mi-am revenit...

P.S.: Da, așa este, m-am gândit că poate e timpul să mă tratez, mă gândesc în fiecare zi la tratament în ultimul timp.

0 comments:

Trimiteți un comentariu

puteti si sa injurati daca nu va suparati!